Titlul:
Nu este deloc original. Am căutat pe Wattpad și am găsit nu mai puțin de cincisprezece titluri identice. Deci, cred că ar trebui să găsești ceva original.
Coperta:
Aici, cred că este evident că nu este deloc în regulă coperta. Ai o singură fotografie, nici măcar titlul sau autorul scris pe ea. Îți recomand să arunci un ochi peste magazinul grafic al acestui profil.
Descrierea:
Nu este cine știe ce. Eu, una, aș elimina primul fragment, acela cu viața, fiindcă nu este ceva care să definească lucrarea ta, în special.
În al treilea (ar trebui să fie) paragraf, în prima propoziție lipsește un predicat. Astfel, nu mai este o propoziție. Ori elimini punctul și pui punct și virgulă ori adaugi un verb. Lipsa alineatelor și a spațiilor dintre paragrafe aduce un minus lucrării.
Întrebarea de la final mi se pare complet inutilă, și asta fiindcă știm cu toții ce se va întâmpla cu cei doi. Dacă vrei să ai o întrebare la final, totuși, fă-o în așa fel încât să se refere la lucrurile prin care cei doi vor trece, nu la cum se va termina totul. Și, pe deasupra, nu-mi place cum sună întreaga descriere, sincer. Tu, practic, spui ceva despre viața lor. Nu ai intrigă, nu ai nimic despre ce se va întâmpla. Tot ce înțeleg eu, este că vom avea un prea comun clișeu cu mafie și toate cele.
Conținutul:
Pentru început, am să mă iau de aspect/gramatică/punctuație/exprimare. În primul și-n primul rând, nu ai alineate. Înțeleg că poate fi așa de la Wattpad, dar asta nu reprezintă o scuză, așa că eu zic să rectifici. Liniile de dialog (,,—") îți lipsesc cu desăvârșire. Tu folosești cratima, ceea ce este greșit.
Văd, de asemenea, că, atunci când scrii, lași spațiu după cuvânt, după care pui semnul de punctuație și apoi, direct următorul cuvânt. Adică tu faci ,,cuvânt-spațiu-semn de punctuație-cuvânt". Corect este: ,,cuvânt-semn de punctuație-spațiu-cuvânt". Nu lași spațiu nici după linia de dialog (cratima, în cazul tău). La ,,A fost ultima oară când mi-am văzut mama, sau auzit de ea.", virgula dinainte de ,,sau" este incorect pusă. Același lucru e și în cazul: ,,Niciodată nu am simțit tristețe lângă ea, sau lipsa părinților mei.". La prima replică din primul capitol, trebuia să pui virgulă după ,,Francesca" și un singur semn al exclamării este suficient. Încearcă să renunți la cifre și să scrii în litere (optsprezece, treizeci, douăzeci), fiindcă nu suntem la matematică. În cărți, doar în anumite cazuri se scrie cu cifre. Am văzut că folosești interjecția ,,Oh". Nu spun că e greșită. Dar, cum limba română nu dispune de ,,h"-ul mut, cred că, mai bine, folosești doar ,,O". Ai scris ,,instans" în loc de ,,instant" în al doilea capitol. Am mai observat ceva. Tu povestești în același paragraf cu replicile. Dacă faci asta, va fi foarte greu să ne dăm seama, ca cititori, care sunt replicile spuse de personaje și care este nararea ta. Recomand să pui literă mică, atunci când adaugi ceva, după replicile personajelor. În capitolul al treilea ai scris ,,ghiare". Corect este ,,gheare".
Vorbind despre acțiune, în sine, mi se pare puțin exagerat felul în care ea tot povestește despre familia și despre viața ei. Noi ar trebui să aflăm aceste lucruri pe parcurs, nu să ni le dai mură-n gură. Ca să nu mai spun că, în primul capitol, pare că protagonista este într-un fel de transă când spune aceste lucruri. Adică nu cred că, în realitate, un om intră în transă, povestindu-și singur toată viața. Aceste detalii se dau pe parcurs, unul câte unul. Și acum, nu mă iau de faptul că protagonista este un agent secret internațional. Dar, pentru asta, sper că te-ai documentat mult și că vei da detaliile corespunzătoare. Altfel, transformi lucrarea în clișeu. De asemenea, dacă ea a ajuns să se ocupe de cele mai grele cazuri, presupun că a muncit mult, iar, pentru asta, probabil că ar trebui să aibă pe puțin treizeci de ani. Nu zic că nu poate fi mai tânără de atât, dar, pentru un asemenea serviciu, ai nevoie nu numai de experiență, dar și de încrederea agenției (internaționale) unde muncești. Deja din al doilea capitol, totuși, am realizat că ai niște mici... erori. A fi agent secret internațional, trebuie să realizezi că tu ai un cuvânt cheie, și anume, ,,secret". Dar protagonista ta se împiedică, scapă foile (care conțin informații importante, nu?) și este prinsă de nimeni altul, decât el... Acum, la faza cu prinsul, apare clișeul și vorbesc mai târziu despre asta. Dar la faza cu împiedicatul, mie îmi pare că nu prea este chiar cel mai bun agent. Zic doar.
Și acum, vorbind despre clișeu, am să încep cu începutul. Fata se împiedică și este prinsă de Făt-Frumos italian. S-a pierdut din prima în ochii lui verzi și în accentul său italian. Nu este chiar cea mai originală întâlnire dintre două personaje, mai ales cele principale. Apoi, ea trebuie să participe la un eveniment caritabil (unde pun pariu că se va întâlni cu șarmantul). Fata se plânge că va trebuie să se etaleze printre bogătași. Faza asta cu protagonista care nu este interesată de bani, e cam tipică și prea trasă de păr. În realitate, nu ar deranja pe nimeni să aibă bani. La ea în apartament găsești o rochie care îi scoate în evidență tot ce are ea. Aici, după cum am bănuit, se întâlnește cu respectivul. El o cucerește complet cu un singur dans. Ea, panicată că o cunoaște lumea în locul unde s-a născut, vrea acasă. Păi ori ești agent din ăla super bun și te ții de misiune ori dai bir cu fugiții din prima. Ca agent, nu ar fi trebuit să investigheze de unde o cunosc oamenii (dacă ea este atât de confuză)? Nu ar trebui să se teamă că planurile ei sunt date peste cap și să ia atitudine? Adică să fugă este ultimul lucru la care mă așteptam. Și, apoi, începe aroganța clișeică. Respectivul se comportă frumos cu ea, iar ea începe cu: ,,Cum își poate permite să mă amețească în halul ăsta...". În primul rând, la întrebarea asta nu ai semnul întrebării la final. Și în al doilea rând, nu a amețit-o el. Ea s-a lăsat amețită din prima clipă în care l-a văzut. La finalul celui de-al doilea capitol, tipa află că ,,domnul" este fix tipul pe care-l ,,vânează". A fost destul de previzibilă faza asta. Și mai este ceva ce mi s-a părut ciudat. Apare cea mai bună prietenă a ei din copilărie (cu care nu s-a mai văzut de-o viață) și, brusc, se comportă de parcă au crescut împreună. Prietena ei deja intră peste ea, fără nicio reținere. Agenta noastră acceptă să se ducă la o galerie de artă cu prietena ei (pur pariu că va fi și domnul fermecător acolo), fiindcă nu este ca și cum are o misiune ultra secretă și super importantă de urmat. Și, nu după mult timp, apare și acel el, care se dovedește a fi deținătorul galeriei. După o discuție cu el, fata se sperie (din nou) și fuge.
Nu am văzut nicio abilitate de agent până acum: e împiedicată, se lasă distrasă, este ușor de intimidat, nu știe să afle singură ceea ce vrea.
Concluzii:
Lucrarea este clișeică din foarte multe puncte de vedere. Monologurile sunt mult prea lungi și plictisitoare. Profesia fetei există doar în cuvinte, caracterul ei fiind, de fapt, altul. Personajul principal feminin este tipic, nu are nimic special. Apar câteva tipologii de personaje, care sunt, la rândul lor, clișeice. Scena întâlnirii viitorilor amorezi este deloc originală, la fel și restul întâlnirilor lor (din coincidență).
Dacă ar fi să vorbesc despre ceva ce mi-a plăcut, aș spune că ideea misterului referitor la originile fetei este interesantă. Deși, eu cred că ea ar trebui să bănuiască ceva, având în vedere că știa că părinții ei erau cap de nu știu ce mafie. Dar, să spunem că este ceva mai mult de-atât.
Nota: 2/5
Plata: follow permanent contului meu și o părere (comentariu) la o lucrare la alegere de pe profilul meu
- Aura
