Titlul:
E un titlu ok, se potrivește pentru cartea ta, totuși nu mi se pare că are o sonoritatea prea plăcută. Cred că ai putea să găsești un titlu mai bun.Coperta:
Coperta nu îmi place. Nu mi se pare că arată bine. Îți recomand să lași un comentariu la cartea noastră cu premades. Dacă nu găsești nimic pe placul tău acolo, lasă comandă la magazinul grafic.Descrierea:
Descrierea e cam scurtă. Ai putea să o lungești pentru a face cititorul să înțeleagă mai bine despre ce este cartea. Din actuala descriere, ți-aș recomanda să ștergi penultima propoziție, pentru că atunci când sunt într-un asemenea fel expuse două variante de final, cititorii deja își cam dau seama cum se va sfârși cartea. Cel mai bine e să nu menționezi nimic despre încheierea lucrării și să îi lași pe cititori să descopere singuri.Conținutul:
Am văzut că îți lipsesc alineatele de dinaintea liniilor de dialog. În fața liniei de dialog ar trebui să existe un spațiu lăsat liber, care să fie egal cu cel lăsat înainte paragrafelor.Ai mai multe paragrafe cam lungi, care ar putea fi fragmentate, pentru a arăta mai bine estetic.
Ghilimelele în limba romană se pun astfel: prima pereche jos și a doua sus. Dacă pui ambele perechi sus, înseamnă că le folosești pe cele englezești. Și de vreme ce cartea ta e în limba romană, e necesar să fie folosite ghilimelele românești.
După fiecare semn de punctuație, se lasă un spațiu liber. Punctele de suspensie se află în această categorie. În afară de această greașeală (faptul că nu ai lăsat după cele trei puncte, un spațiu) văd că gramatical și ortografic stai chiar bine!
Ideea mi se pare cam clișeică. Josh e băiatul rău care se tot culca cu alte fete în timpul relației lui cu Madison, iar Madison e fata bună care a ajuns să fie rănită sentimental. Multe aspecte ale poveștii tale (virginitatea protagonistei, comportamentul lui Josh, atitudinea lui Kevin, etc) le-am tot întâlnit și in alte cărți de pe Wattpad. Până și fizic, înfățișarea lui Josh e comună, având tatuaje și piercinguri ca mulți alți băieți răi din cărțile de pe aceasta platforma. Ar fi frumos să adaugi elemente originale cărții tale! În cartea grupului nostru, „Ajutor printre cuvinte", chiar eu am scris un capitol despre marele clișeu „fata buna - băiat rău". Îți sugerez să îl citești pentru a te ajuta să îmbunătățești această parte din lucrarea ta.
Ai câteva momente în care grăbești acțiunea, cum ar fi atunci când Madison a făcut pe bona. Tot capitolul acela a fost derulat pe repede înainte, mai ales discuția ei cu copilașul. Un al exemplu ar fi Kevin. Mi se pare că prea devreme a început să se sacrifice pentru Madison. Ar fi fost mai bine dacă ai fi avut mai multă răbdare în ceea ce privește dezvoltarea relației dintre cei doi.
Nota: 2, 8/5
Plata: follow permanent contului meu personal, SaraDoux- și părerea ta sinceră la cartea mea, „Scântei"
— Sara