꧁Blood and Calls꧂

*22*

Wonyoung pov.

Ma asez la masa incercand sa evit orice contact vizual. Taehyung sta chiar in stanga mea razand cu parintii mei si ai lui. Simt mana doamnei Kim pe umarul meu.

-Draga, te simti bine?

-Nu va faceti griji.

Raspund zambind slab mai mult pentru mine. Nici nu stiu cum sa ma simt. Norocoasa ca am scapat usor de data asta? Groaznic ca in doua saptamani vine nunta iar eu ar trebui sa renunt la ce am muncit de o viata? Imi iau degetele din materialul bluzei privind in farfurie. Apuc dupa ceva timp furculita indesand mancare in gura pentru a o tine ocupata chiar daca nodului din gat nu ii convine asta. Nu vreau sa fiu intrebata in seara asta ceva chiar daca stiu ca nu am de ales. Odata ce Taehyung imi pune o palma pe genunchi si ma strange de picior stiu ca sunt terminata.

-Wonyoung, saptamana viitoare trebuie sa plecam dupa rochie scumpo. Ai vreo idee cum ar trebui sa fie sau cum iti place?

Vocea lui mama se aude in incapere scotinduma din ganduri. Degetele lui Taehyung imi ating genunchiul aruncandumi o privire rece. Inghit in sec incercand sa nu tremur sub mana sa. Las furculita pe masa incercand sa zambesc dar nu prea imi iese de data asta.

-Oh, nu cred ca am vreo preferinta. Se va potrivi orice. Doar datorita voua il cunosc pe Tae. Va multumesc.

Degetele lui se strang si mai tare iar eu imi dau seama ca nu voi scapa intreaga azi. Privesc in jos la mana lui. Sau albit de la cat de tare ma strange. Scancesc lasandumi spinarea sa se lipeasca de spatarul scaunului. Imi strang maxilarul intorcandumi privirea de la tivul bluzei la mana mamei ce ridica servetelul alb. Nu nu nu nu nu nu nu nu nu. Nu trebuie sa plece. Nu acum.

-Ne pare rau, se face tarziu, trebuie sa plecam. Ne vom asigura ca putem veni la urmatoarea.

Simt ca am incurcato rau de tot. Ma ridic odata cu ceilalti lasandumi capul in pamant. Aud vorbe. Vom ramane singuri iar. 

-Seara placuta.

Ii aud inainte ca cei 4 sa plece inchizand usa zgomotos in urma lor. Raman langa masa. Il aud pe el vorbind cu prietenul de care spuse mai dvreme.

-Sa fii aici peste juma de ora. Adu si documentele lui Park daca tot vii. Nu voi face alt drum pana la tine, Yoongi.

 Taehyung e langa usa. Imi simt pulsul in urechi. Imi simt mainile si picioarele tremurand cand pasesc cat de usor pot pe scarile ce duc spre subsol.

-Wonyoung.

Tonul rece ma face sa vreau sa ma bag in pamant.

-Sa nu indraznesti sa faci vreo prostie.

Fug. Fug auzindul pe el fugind dupa mine pe scarile lunecoase.