꧁Blood and Calls꧂

*107*

-Ați terminat?

Intervine Minnie sătulă de noi. Trag cureaua de pe ea, ieșind din mașină. Rămâne pe locul ei cu degetele pe trăgaci. Aerul tipic Oceanului mă lovește din plin iar maxilarul lui Jeon se încleaștă imediat de cum îmi vede hainele.

-Ieși, Wonyoung.

Îi zic tare fiind sigur că Jungkook mă aude. Fața îi este luminată de luminile de pe malul Oceanului. Vântul îi face părul să zboare în toate părțile iar corpul îi este lăsat pe portiera mașinii. Ochii i se măresc la auzul numelui ei.

Bat cu mâna în mașină cu un zâmbet pe față. Plaja e pustie iar camerele de luat vederi au fost scoase cu siguranță de Jungkook.

-Jungkook! Cumnata ta e aici!

Strig ca să primesc ca răspuns fața lui confuză și pașii lui apropiindu-se.

-Taci naibii, Park!

Încearcă Wonyoung dar degetele mele sunt pe geaca ei, încercând să o trag afară din mașină cu Minnie pe locul din fața, savurând spectacolul. Nu a suportat-o pe Wonyoung niciodată din cauza că m-a băgat în închisoare și a avut curajul să treacă pe la Centru.

Ajung să o țin de geacă că pe un sac în fața lui Jungkook. Arma ce o ține între degete nu întârzie să îi țintească fruntea iar bărbatul nu face vre-o mișcare, ajungând să fie palid, cu tot sângele scurgându-se din fața lui.

-Ce faci cu el?

Întrebarea nu pare să aibă vre-un efect asupra ei așa că aleg să revin la plan.

-Nu îți scapă ceva, Jeon?

Îi dau drumul, pășind apăsat către el.

-Vreu marfa, Park. Și o vreu și pe ea ca să mergem înapoi.

-Te asigur că singurul lucru cu care te vei întoarce vor fi alea 300 de kilograme pe care ți le datorez.

Când mă întorc o văd urmărindu-i mâna lui Jungkook ce se scufundă în unul dintre buzunarele pantalonilor scoțând un briceag cu o lamă lungă și ascuțită.

-Ce ai pe tine, Jang?

Vocea lui rece o face să înghită în sec iar degetele i se încordează în jurul armei.

-Hai să nu ne prefacem că nu știi. Unde îmi este cheia?

Îl urmăresc scoțând de la gâtul său un colier pe care atârnă cheia, ca mai apoi, cu o mișcare rapidă să taie colierul din piele și să rămână cu cheia din metal între degete. Face semn către portbagaj cu lama cuțitului.

-Vreu să văd marfa mai întâi.

Deschide mașina lui unde eu arunc pungile pe care le-am luat de pe Wonyoung. Deschid mai apoi capota de la portbagaj scăpând de capacul fals de acoperea marfa. Face pași spre mine rupând cu lama cuțitului pelicula de deasupra. Se încruntă la vederea boabelor negre cât jumătate de unghie.

-Nu am cerut asta...

Cu mișcări rapide continuă să rupă ambalajul strângându-și maxilarul tot mai tare cu fiecare mișcare făcută.

-Au trecut 8 ani, Park.

Mârâie luând un pumn de marfă, strângându-l și făcându-l praf ce se scurge dintre degetele sale, îmbinându-se cu nisipul. Privesc jos observând umbra femeii ce ține arma îndreptată spre capul lui Jungkook.

-Nu sunt o persoană care uită atât de ușor. Ambii știm asta.

Degetele sale îmi apucă gulerul jachetei forțându-mă să îl privesc dar singurii ochi pe care îi pot privi sunt a lui Wonyoung ce stă în spatele lui cu degetul pe trăgaci.