꧁Blood and Calls꧂

*125*

Jimin pov.

Ma intind pe pat cu degetele pe locul unde acum cateva zile a fost un cutit. Astept ca Rose sa se intoarca. Nu am idee unde a plecat dar chiar daca vreau ca asta sa fie ultima mea grija, uite ca e prima. Sanghwo numai cat mi-a permis sa ma intorc iar faptul ca Rose nu e pe aici nu parea sa fie o problema acum cateva ore, dar acum ca am sunat-o pe Minnie ce mi-a confirmat ca e la Yoongi si ca nu a dat cu ochii de sora-mea azi, incep sa imi ies din fire.

Ma ridic trecandu-mi degetele prin par ciulindu-mi urechile cand aud cateva ciocanituri. Imi ingust ochii in intuneric, concentrat pe usa, cu limina slaba a felinarelor ce sunt singura sursa de lumina ce nu perimit intunericului sa ma invaluie. Imi arunc ochii pe geam vazand o vrabie ce pare a fi responsabila pentru sunete. Strang din buze lasandu-ma inapoi pe asternuturile gri ale patului cu fasia de lumina dinspre geam, ce trece peste ochiul meu stang.

Nu realizez cand sar din pat la auzul telefonului vibrand. Nu mi-am schimbat numarul de telefon in ultima luna iar Rose pare sa il aiba. 

-Ce naiba...

Ridic din sprancene la vederea numelui Wonyoung luminand ecranul. Astept cateva secunde convingandu-ma pe mine sa raspund si ca probabil nu e Felix sau Kai care iau luat telefonul. Raspund, asteptand un strigat strident ca sa invadeze camera. Liniste. In locul vocii ei aspre si arogante care incearca sa imi demonstreze ca ea detine controlul se aude o voce ragusita pe care abia de o inteleg.

-Ce?

Rostesc apasat ducandu-mi telefonul la ureche fiind gata sa ii aud cuvintele.

-Sunt...

Se opreste. Ma incrunt privind telefonul ca mai apoi sa il pun pe difuzor pentru a-mi fi mai usor sa ii inteleg cuvintele abia rostite.

-Wonyoung?

Apropii telefonul de ureche ridicandu-ma in pricioare cand aud viscolul de afara si suspinele ei innabusite cu plansul. Respiratia i se loveste de telefon in timp ce eu ii pot auzi dintii lovindu-se unii de altii.

-Unde esti?

-Taehyung...

Imi imping limba in obraz. Nenorocitul si-o cere. A aflat. Nu am idee cum dar sunt sigur ca Kai isi joaca cartea bine pe langa Kim pentru al elibera. Iar acum ce mi-a facut mie pune pe pielea ei nevinovata. Ma ridic auzind sunetul slab cand femeia incheie apelul iar eu trag peste camasa un palton la nimereala incuind usa si sarind in masina ingropata in zapada. 

Wonyoung pov.

Degetul imi ramane intepenit deasupra butonului de incheiere a apelului. Daca asta inseamna ca va veni, atunci sunt multumita. Mai bine sa incerce sa ma omoare el decat sa mor aici. Daca ma duc eu in jos, il voi trage dupa mine.

Privesc printre gene lumina felinarelor, coborand cu ochii ce par inghetati in orbite, spre degetele mele ce tin telefonul, apoi spre mana ce tine strans bucata de material. Nu ma pot misca. Abia de imi pot forta plamanii sa inhale aerul rece. Imi inchid ochii. A cata oara sunt pe cale sa mor in luna asta.

Cand ii deschid din nou ca sa surprind inca odata fulgii, ii vad asezandu-se pe o pereche de pantofi negri ce paseau lent spre mine. Nu stiu daca a venit sa ma omoare sau sa ma salveze, dar a venit. Nu e nevoie sa imi ridic ochii ca sa ii vad parul negru ca sa imi confirm ca e el. Las tot aerul din plamani sa iasa. Simt un material gros peste mine si doua brate ce ma ridica. Jimin se mai apleaca odata ca sa imi culeaga telefonul scufundand-ul in buzunarul pantalonilor clasici. Ma inveleste in paltonul sau negru si ma aseaza incet pe bancheta din spate inainte ca totul sa se blureze si sa nu pot face nimic in afara de ai asculta vorbele ce se rasuna in ecou pentru un oarecare motiv in urechile mele.

-Iata-ma aici detectiv. A cata oara iti salvez viata?

Nu ne-am auzit de mult, nu? Nu va las eu cu ochii in soare cateva luni, cum am mentionat pe panou. Si totusi, va multumesc ca nu ati dat spam cu mesaje si ca ati ramas pana aici.