꧁Blood and Calls꧂

*69*

Nu vorbim despre asta aici, Jimin. După percheziție poți veni la mine. Planificarea unei crime nu e atât de simplă. Și tu o știi.

Ochii îmi rămân pe stelele ce încep să se vadă.

-Ce te împiedică?

-Traseul. Nu am ales sala. Odată ce o facem voi putea face o hartă a ei. Ar trebui să știi asta.

-O știam. Doar că te credeam destul de proastă ca să nu o știi.

Râde cu buzele pe filtrul țigării. Nu reacționez impulsiv. Doar îmi dau ochii peste cap așezându-mi coatele pe balustradă.

-Vorbești cu o șefă de poliție care a prins un criminal în serie cu verdict la 300 de victime. Plus că trebuie să plec.

Strivesc ce a mai rămas din țigară în scrumieră.

-O să las rochia pe mâna ta.

Mă îndepartez de el. Aruncă ce a mai rămas între degete pe masă. Îmi deschide ușa de parcă crede că sunt proastă și că nu o pot face nici pe asta.

-Zile că ai dus-o la modificare

-Știu ce să le zic. Nu că ar fi prima dată.

Când iesim din vilă, el îmi dă cheile arătând spre o mașină ce e mai în față. E doar într-un halat dar nu tresare la fulgii ce i se așează pe umeri. Scoate rochia din motocicletă o așează pe brațul lui.

-Atunci da-mi un apel când rezolvi.

Cu astea intră înapoi în casă. Rămân confuză. Urăsc să simt cea mai mică apropiere între noi pe când eu sunt cea ce trebuie să dea comenzile. Eu trebuie să fiu cea ce îi controlează mișcările. Nu sunt eu femeia ce la băgat în închisoare. Dar dacă mă gândesc mai bine nu e de mirare că mă ia în derâdere. Sunt de partea lui după ce am pierdut ani în căutarea lui.

Apăs pe un buton de pe cheie, îndreptându-mă spre sursa ce eliberează sunetul ce taie tăcerea.

Jimin pov.

Deschid ușa. Mă întorc cu spatele la ea ca mai apoi să dau jos de pe mine halatul.

-Afară.

Un singur cuvânt iar toate persoanele ce stau de veghe din casa mea ies iar eu incui ușa din urma lor. I-au una dintre cele mai mari camesi pe care pe găsesc, trăgându-o peste trupul meu. Degetele mi se strecoară în buzunarul pantalonilor unde buzele mi se arcuiesc într-un zâmbet când simt metalul rece. Scot teancul de chei alegând-o pe cea mai subțire.

Ies din holul de la intrare dar nu merg în sala unde a fost Wonyoung. Deschid o ușă până în pod, din sticlă. Îmi văd reflecția în oglinda de pe perete încă plină de sânge ce o acoperă aproape în întregime cu excepția unor bucăți generoase curate ce au fost curățite de mâinile fetei.

Închid ușile în urma mea. Traversez camera ca mai apoi să dau la o parte o parte din oglindă ca să dau de o ușă din metal. Bag cheia în broasca care deschide ușa imediat. Rânjesc la auzul urletelor lui Ryujin ce se pot auzi clar de aici.