꧁Blood and Calls꧂

*109*

-Asta ziceam și eu.

Îmi aruncă cuvintele, privind pentru o ultimă dată către apa ce se sparge în valuri lângă picioarele ei.

-Am putea face o echipă bună dacă nu mi-ai mai reproșa, știi?

Pufnește în râs în timp ce își lasă greutatea pe spatele mașinii după ce a închis portbagajul. Continuă să își șteargă sângele de pe gât privind în reflecția ei din lama briceagului rămas de la Jungkook.

-Te aștepți să fac echipă cu tine, huh? Nu te preface că avem același obiective.

-Nu avem?

Degetul ei se oprește în dreptul buzelor sale.

-Ascultă la mine, Park. Te-am scos din închisoare pentru că îmi era milă de tine. Îl pot ucide pe Kim tot atât de ușor precum l-am ucis pe Jeon.

Îmi încrucișez brațele. Femeia asta chiar vrea să mă provoace și nu știe cum.

-Nu îți e frică de mine, nu? Dar totuși faci ce îți spun.

-Ce altceva te asteptai să fac în afară să îl omor? Când întru în probleme fac tot ce pot să ies din ele.

Scot pachetul cu țigări din buzunarul pantalonilor, strecurând una între buze si apropiindu-mă de ea. Îmi las corpul să alunece lângă al ei iar degetele femeii i-au o altă țigară din pachet. Le aprinde pe ambele cu o brichetă din fier pe care o are în buzunarul gecii. Trage un fum adânc lăsându-și capul pe spate.

-Știi că îmi distrugi viața, nu?

O privesc fiind ușor surprins de cuvintele ce tocmai i-au părăsit buzele.

-La ce te puteai aștepta de la mine? La ce te gândeai în noaptea aia, Wonyoung?

Își închide ochii când lasă fumul să îi părăsească gura. Ridică din umeri.

-De ce te porți așa după ce mi-ai făcut?

Ochii îmi alunecă la țigara aprope terminată și la buzele ei roșii.

-De ce fumezi atât de repede? Ai 20 de ani parcă.

-Nu schimba subiectul.

Zice ea aruncând ce a mai rămas dintre degetele ei odată cu un fir gros de fum ce  îi scapă printre buze.

-Dacă răspunzi tu o fac și eu.

Piciorul ei calcă resturile, îngropându-l în nisip.

-Nu fumez pentru plăcere. Fumez ca să mor pentru că pentru asta am fost născută. Iar acum tu. De ce naiba te porți de parcă nu mai făcut numai ce să omor fratele logodnicului meu și mai obligat să ies din mașină și să i-au pastile ce mă fac să vomit sânge? Să îl văd pe Yoongi plin de sânge, crezi că asta a fost o scuză bună pentru a-ți pune pistolul la frunte?

Îmi lipesc palmele de materialul rece al mașinii privind cerul și lăsându-i cuvintele să mă pătrundă. Chiar că. De ce îi fac asta? Amuzament? Da. Probabil că asta. Probabil că mă pedepsesc pe mine că am nevoie de ea și că am ales-o exact pe persona ce mă urăște și care tocmai mi-a spus că îi e milă de mine. Poate pentru că urasc că e tocmai în mâinile lui Kim și că are acces la ea? Da. Asta e.

-Amuzament?

Duc pentru o ultimă oară țigara la buze, aceasta sfârșind în scurt timp pe jos, îngropată de converșii mei ce o scufundă în nisip. Îmi amintesc ce am simțit când Yoongi a venit în celulă și mi-a spus în ce stare a scos-o din subsolul lui Kim. Frustrare din cauza că oamenii încă suferă din cauza lui?

-Am zis că am terminat treaba aici. Ce naiba îți ia atâta?

Vocea ei mă face să îi privesc ochii negri și pielea palidă, împreună cu părul ei ce se pierde prin vânt. Nu regret să i l-am tăiat. Îi stă mult mai bine așa.

-Amuzament. Asta e.