꧁Blood and Calls꧂

*73*

Simt că îmi va exploda trunchiul de durere. Nu e stomacul. Abia acum realizez. Întind mâna apucând cămașa albă și strângând-o în pumn în timp ce vomitatul nu se oprește din a murdari podeaua și hainele mele.

-Deschide ochii...

Nu o pot face. Zac în brațele lui, simțind că îmi pierd conștiința. Îl privesc în ochi văzând iar pupile galbene și roșii.

-Ya, ești bine?

Palmele lui mă lovesc încet pe obraji iar două degete îmi verifică pulsul. Nu am putere nici de a mai ține cămașa în pumni. Valul de vomă mă lovește iară făcându-l pe el să se ridice în genunchi și să îmi țină parul. Mă ridică de pe podea. Văd totul în ceață. Nu realizez că sunt așezată pe marginea cadei până când aproape alunec de pe ea. Țin o palmă pe perete în timp ce îmi închid ochii.

Îmi simt capul greu. Îl văd printre gene ștergând mizeria pe care am făcut-o.

-De ce ești aici?

Rostesc cuvintele pe șoptite. Abia dacă le înțeleg eu.

-Mă descurc...

Spală bucata de material sfârșind iar pe jos și curățând ce a mai rămas. Se ridică privindu-mă în timp ce aruncă ceva ce seamănă cu cămașa lui Taehyung la spălat. Își duce degetul la buze ca după să îmi prindă părul distrus la loc. Nu știu cum o face căci mintea îmi e la ochii roșii și galbeni pe care îi văd în continuu. Rupe cămașa lui Taehyung venind lângă mine și o umezește, ștergându-mi fața.

-Du-te naibii, Park...

Pufnește în râs continuând cu mânecile sacoului.

-Mă poți înjura și în momente de genu, deci? Să nu uităm cine avea să se înnece cu propria vomă? Mai are rost să repet?

Abia acum observ geanta minusculă de pe umărul lui. Scoate din ea un recipient alb.

-Deschide gura dacă nu vrei să vomiți în pastele alea.

Fac așa cum îmi spune fără tragere de inimă ca mai apoi să mă trezesc cu o pastilă galbenă pe limbă și cu un gust amar. Îmi îndeasă între degete un pahar cu apă din care mă lasă să i-au doar o înghițitură.

-Vrei să vomiți iar?

-Doar ieși din casa asta. Ai făcut...

-Am timp destul. Să nu bei alcool deloc. Nu mânca prea mult. Nu mai vreau să strâng după tine.

Mă ridic în picioare cu mâna pe vasul din piatră de sub robinet.

-Mă descurc de aici.

Zic vrând să par cât mai convingătoare. Nu prea îmi iese dar el îmi bagă în buzunar alte două pastile ca mai apoi să își lărgească cravata fiind gata să sară pe geam.

-Ăla e sânge?

Punctez spre mânecile lui. El ridică din umeri sărind geamul deschis ca mai apoi să își scoată capul pe el.

-E frig ca naiba dar să nu închizi fereastra asta. Nu ai idee cât timp mi-a mult să o deschid fără să o sparg.

Tac.

-Te descurci nu? Dacă ai putut să mă înjuri o poți face și pe asta.