꧁Blood and Calls꧂

*40*

-La ce te uiti? 

Intreaba Minnie venind in spatele meu si invadandu-mi narile cu parfumul ei amestecat cu fumul de tigari. Isi pune mana pe umarul meu, privind la inceput la ciresul ce se scutura incet de florile primaverii.

-E frumos. 

Incerc sa o aprob, dar cuvintele imi sunt blocate asa ca ma multumesc sa dau din cap. Nu am nici cea mai mica dovada ca e suspect. E doar in capul meu, doar in capul meu...

-Hai inauntru.

Nu ii spun nimic. Imi mut privirea de pe urmele de creta de pe perete fiind din nou speriata de faptul ce crizele de schizofrenie au revenit, de faptul ca numai eu vazusem statul de ceata roz si speriata e faptul ca Jimin ma va crede nebuna si incapabila de a rezista pana la sfarsit. 

-Wonyoung?

Imi repeta numele si isi trece bratul peste mijlocul meu, indrumandu-ma spre intrare. Imi dau jos bocancii, aruncandu-i direct in cosul de gunoi ai carui pachet nu intarzie sa se arate murdarit de cateva dâre de sange. Minnie stinge luminile afara, aprinzandu-le pe cele din hol si luandu-mi paltonul lui de pe umeri. Vad buclele lui Regulus in scorbitura gatului lui Jimin ce il tine in brate, incercand sa nu il scape din cauza bratului ranit, si pe Finnick in spatele lui, cu o mana pe spatele baiatului.

-Reggie?

Intreb iar glasul imi suna ciudat de disperat dupa copilul pe care Jimin il saruta pe frunte, lasandu-l jos. Ii observ ochii plini de durere dar nu imi pot da seama daca e din cauza bratului sau a baiatului.

-Aveti nevoie de o pauza...

Sopteste Finnick in timp ce isi roteste un inel aur cu un rubin verde pe deget. Il cuprind pe baiat dandu-i drumul in momentul cand acesta rade usor.

-Il luam noi pe Regulus.

Minnie il apuca de mana pe baiat, el in schimb imi zambeste complice dar imi este greu sa ii intorc zambetul. Jimin vine langa mine cand schimbul de replici intre mine si cei doi au loc. Ii intreb daca dorm aici iar ei spun ca nunta se apropie iar planul nu e facut, trebuie sa ramana. Minnie imi da carnetul si telefonul din buzunarele paltonului, ii multumesc pe tacute, anuntand-o ca noi ne retragem, tot pe tacute. 

Oricat de mult nu m-ar atrage patul, iau trusa medicala de pe dulap, lasand-o pe asternuturi si lasandu-l si pe Jimin sa stea langa ea. Camera e intunecata chiar daca nu e inca seara. Usa e deschisa, si chiar daca robinetul e pornit tot pot sa ii aud numele de la televizorul pe care Finnick il are deschis. Probabil ca vrea sa ne lase sa stim in ce necaz suntem. Nu trebuie sa o faca, inca imi tremura carnea pe oase cand imi rod cu unghiile sangele uscat de pe piele iar sunetele armelor inca imi rasuna in urechi. Iau un tricou lung, gasit pe podea si o pereche de pantaloni de trending ce abia de se tin pe mine.

Cand vin inapoi inchid usa, blocand astfel orice sunet ce pana acum imi ingreuna mintea, nu numai pe a mea dupa cate vad. Jimin sta cu coatele pe genunchi, fara urma de amuzament in ochi, ce de obicei era acolo inainte. Ma asez langa trusa, incepand sa tai din materialul tricoului ce incepuse sa se prinda de rana cu incetul. 

-Esti in regula?

Intreb cand indepartez ultima bucata de material. Nu aprinsesem lumina dar e mai bine asa. Macar nu ii voi vedea negarea si dezamagirea din ochi. Lumina ferestrelor este de ajuns pentru a ma putea focusa pe rana ce sangereaza usor pe stratul gros de material al uniformei mele.

-Nu.

Degetele mi se opresc din a baga ata in acul de chirurgie. 

-Am promis sa fiu sincer.

Inghit in sec, dand din cap in timp ce dezinfectez rana si cu mana tremurand, afund acul in piele, scotandu-l pe cealalta jumatate. Faptul ca suntem altfel fata de cum eram acum 5 ani ma linisteste dar ma si sperie in acelasi timp. Cu cat ma simt mai confortabila in preajma lui cu atat mai vinovata ma simt dar acum ca impartim aceleasi vremuri si suntem singurele persoane care mai putem sa ne consolam fara vorbe ma face mai linistita, ma face sa uit de tot si de toate.