꧁Blood and Calls꧂

*30*

-Rose e acasa?

Intreabrea pare sa il ia pe nepregatite. 

-Nu. 

Nu sunt surprinsa de raspunsul lui, dar absenta ei o face. Cate zile o fi trecut?

-Unde e?

-Nu imi spune ca o suspectezi.

Pufneste intr-un ras scurt. Ochii lui Regulus par sa urmareasca un meci de tenis iar eu evit sa imi ridic vocea din aceasta cauza.

-De ce? O iei la interogat?

Ma intreaba ca dupa sa isi duca paharul cu apa la buze.

-Da, chiar am de gand dar femeia asta e plecata de fiecare data cand sunt eu in preajma. Deci unde e?

Lasa paharul pe masa sub privirea mea. Isi pune mainile pe masa.

-La Centru, unde alt undeva?

Zilele cand o cautam peste tot imi fulgera prin minte iar parul ei blond pe coridoarele intunecate, urmat de rochii albe cu dantele ma struguma.

-Am verificat de prea multe ori acolo iar Soojin mi-a confirmat sa nu se afla acolo. Deci?

-Ma voi asigura ca gresesti. 

Strang din dinti pentru a nu-l lasa sa aiba ocazia de a ma contrazice din nou.

(Nota autor: Nu am idee ce fac dar stiu ca pun scene din astea pentru a trage de timp si pentru a include indicii. Nu vreau sa iasa ca in primul volum sau ca in Lost in lies unde actiunea se intampla mult prea repede. Asteptati-va la mai multe distrageri dar promit ca vor avea rostul lor. Am terminat planul cartii si imi vine sa plang...)

_________________________________

-Verdictul juratilor a fost dat.

Vocea judecatorului ne duce pe toti la tacere. Imi strang mainile in poala, simtind cum unghiile imi strapun pielea incetul cu incetul. Jihoon isi incruciseaza bratele in piept langa mine, ferindu-si privirea cu orice pret. Imi musc obrazul, gandindu-ma la Rose si la probabilitatea de a nu fi de partea noastra. La probabilitatea de ai tine spatele lui Kai.

Imi mut ochii la roba neagra a judecatorului si la foile din mainile lui. Cei 9 jurati isi fac veacul in dreapta mea, in spatele lui Kai. Ochii imi fulgera la avocatul lui Kai. Par de un cafeniu deschis. Sta in picioare langa el, soptandu-i ceva la ureche iar cand isi indreapta spinarea remarc ca inaltimea lui nu pare a depaseasca mai mult decat 1.77. Caracteristica nu pare sa i se atribuie si avocatului ce trebuia sa fie prezent astazi. Avocatei care trebuia sa fie de partea lui Kai.

-Jihoon...

Soptesc, ghiontindu-l pe barbatul de langa mine.

-Verdictul trebuie sa fie rostit, Wonyoung.

Nu ii iau in seama raspunsul sec, ochii mei intalnindu-se cu ai barbatului.

-Cine e el?

Odata ce ochii lui Jihoon se indreapta spre presupusul "avocat", privirea barbatului se dezlipeste de pe mine.

-Avocatul...

Se opreste, tintuindu-l cu privirea.

-Il cunosti?

Nu imi raspunde. Ochii lui isi au acum locul pe documentul din mainile judecatorului. Pare ca amenintarea mea si-a facut aparitia in mintea lui iar el nu pare genul de persoana ce isi lasa mandria calcata in picioare. Nu mi-a fost greu sa vad asta inca din prima zi de la interviu.

-Jihoon, cine...

-Vreau sa fiu clar, ii tin partea iar tu nu ai cum sa ma opresti.

-Nu am de gand sa te opresc, cineva se da drept avocatul lui Kai...

-Poate si la schimbat.

Imi taie vorb iar inainte ca eu sa il pot contrazice, ecoul ciocanelul lovit de cateva ori imi ia gandul din minte si mi-l duce la masa judecatorului.

-Inculpatul pledeaza nevinovat!

Urletul judecatorului imi inchid ochii. Respiratia mi se ingreuneaza in timp ce ciocanelul judecatorului loveste de doua ori suportul sau de pe masa din lemn. Se aud aplauze iar publicul si partile implicate se ridica in picioare odata ce judecatorul iese din incapere. Eu raman asezata. Ochii imi sunt legati de avocatul lui Kai ce nu a scos o vorba pe parcursul procesului caci juratii interveneau de fiecare data. Ii vad ochii lipiti de ai mei cand barbatul iese din incapere. Cand oamenii incep sa se risipeasca, iesind gramada din sala de judecata iar el amestecandu-se in multime dupa ce imi ia ochii de pe trupul meu asezat.

Degetele lui Jihoon imi apuca bratul iar eu ma trezesc ca raman printre ultimii oameni din public. Imi smulg bratul din stransoarea lui Jihoon, marind pasul prin marea de costume alb-negru. Capetele se intorc catre mine iar mainile mele isi fac loc prin multimea ce se grabea afara.

Cand ma gandesc sa il strig, ma trezesc ca nu ii stiu numele, asa ca ma multumesc sa continui sa alerg printre trupurile imbulzite spre iesire. Parul lui brunet si inaltimea il fac usor vizibil in marea de par negru si siluete scunde.

-Hei!

Degetele mele ii apuca umarul cand e pe cale sa iasa din cladire. Se intoarce, iritat la inceput dar trasaturile i se imblanzesc cand da cu ochii de mine.

-Domnisoara Kim!