꧁Blood and Calls꧂

*131*

-Ma tem ca crezi ca sunt un pericol pentru domnisoara Rose. 

Jimin zambeste, bagandu-si mainile in buzunarele adanci. Finnick face un pas in urma zambind fortat in timp ce eu nu il slabesc din priviri.

-Deci ai aflat.

-Nu imi scapa nimic. Am metodele mele, Jimin. Doar o stii. Nu poti scapa de mine nici sa ma incui in cel mai inalt punct al Centrului.

Jimin da din cap, iar eu pot vedea cum colturile gurii i se arcuiesc intr-un zambet. Ma apuca de umar ridicand din sprancene.

-Fie, daca vrei sa iesi, ai face bine sa te intelegi bine cu iubita mea. Vei sta la ea.

Tusesc, simtind ca ma innec cu propria saliva. Finnick imi arunca o privire curioasa dand din cap. Jimin se apleaca deasupra mea dandu-mi parul din ochi, eu abtinandu-ma sa nu il plesnesc. Nu ca nu o faceam daca nu era baiatul aici.

-S-a intamplat ceva?

Suiera Jimin.

-Sunt ok.

Spun aruncandui o privire urata. Il urmaresc pe Finnick pasind spre cealalta parte a camerei. Pune mana pe o geanta maro, destul de incapatoare, incepand sa isi indese cartile in ea. Mainile i se misca rapid. Il urmaresc cum schimba geanta. Tine in maini o servieta mare iar cand e pe punctul de a o deschide pe Jimin il apuca cheful de dat explicatii. Finnick isi opreste mainile pe descuietoarea servietei.

-Finnick, avem treaba. Fie mergi cu noi si taci, fie ramai aici si iti faci bagajele pana venim sa te luam.

Baiatul parca intelegand o alta limba, ia in maini niste bucati de material e par a fi vreo cinci cravate de diferite culori pastel.

-Deci?

Vocea lui Jimin il facu pe blond sa se opreasca cu mana pe o cravata. Da din cap continuand sa isi indese accesoriile intr-o punga mica.

-Raman. 

Zise fara sa arunce vreo privire catre mine. Il mai analizez inca odata ca mai apoi sa ies din camera urmata de Jimin ce inchide usa cu un trosnet.

-De ce e periculos?

Cuvintele imi ies din gura pentru a nu le mai opri. Ma opresc brusc, cu mana pe balustrada scarii. Jimin se opreste la randul lui privind la mana mea.

-E nebun de legat.

Zice scurt luand-o din loc si marind pasul. Ma iau dupa el, in mintea mea clocotind intrebari care ceri raspunsuri mai indelungate. Sar cate doua trepte odata ca sa il ajung din urma si sa il apuc de gulerul hanoracului.

-Nu era clar? Explica daca tot ma pui sa traiesc cu el intr-o casa.

-Ai de ales?

-De parca am! Nu mai trage de timp.

Da din cap continuand sa coboare treptele.

-E atat de destept incat a innebunit. Cum sa iti spun. 

Se opreste in loc strangand din buze.

-E mai rapid decat mine. Suspecteaza tot. Nu a mai iesit din casa lui veche de ani pana l-am gasit. Crede ca toti il vor mort. Fapt care e pe jumatate corect. A fost pe cale sa moara de zeci de ori in propria casa. Parintii lui plateau oameni sa il omoare pentru ca avea dementa si schizofrenie. A dat foc casei lui  Nu are incredere in nimeni. Nu cred ca are incredere nici macar in mine si sa nu crezi ca va avea in tine.

Raman muta. Iesim din centru cu pasi mari iar eu incerc sa imi amintesc ce semne se aflau in camera lui ce par a fi indicii ca acolo traieste o persoana cu dementa sau cu schizofrenie. Cateva clipe mai tarziu ma trezesc amintindu-mi ca si eu am schizofrenie ce nu poate fi tratata definitiv daca nu avortez, ci poate fi doar mentinuta. Termenul de nebun de legat nu i se poate atribui la prima vedere. Dar cine sunt eu sa judic? Ar trebui sa ma concentrez asupra zilei de maine daca vreu sa planul a iasa. Gandul ca diseara va trebui sa dau cu ochii de Taehyung strecoara o umbra de groaza.

-Ma auzi?

Vocea lui Jimin ma scoate din ganduri iar eu ma trezesc in fata volanului cu mainile pe el.

-Ce ziceai?

Intreb scotocind prin buzunare dupa cartea de vizita. Il aud oftand.

-Ziceam ca ti-a scapat asta si ca va trebui sa stam pana tarziu ca sa modificam aranjamentele fara ca cei ce le-au pregatit sa observe.

Ma intorc si ii vad degetele tinand cartea de vizita a localului.

-Aha...

Zic intorcandu-ma si conectand GPS-ul la adresa indicata.

-Finnick ne va da un ajutor urias in ceea ce avem de gand.

Ma incrunt, avand impresia ca ceva imi scapa. Imi maresc ochii intorcandu-mi privirea la barbatul ce tocmai isi pune casca de la motocicleta pe cap pentru a nu fi recunoscut de politie in trecere.

-Doar nu vrei sa spui ca il vei pune pe el sa il ucida pe Taehyung...

-Chiar crezi ca sunt in stare sa il las sa ajunga ca si mine.

Intreaba in timp ce casca ii face vocea sa sune infundata. Rad amintindu-mi tupeul pe care la aratat cand l-am cunoscut.

-Pari putin cam mandru de ce ai ajuns...

-Nu uita de unde au pornit tot. Nu am fost eu cel ce a strarnit tot, nici Kim, nici tu. O singura persoana e responsabila de iadul asta. Iar ala e Hoseok.