꧁Blood and Calls꧂

*44*

Unde sunt acum? Dap. Undeva unde nu ma asteptam in veci că o să fiu. În drum spre al scoate pe Park din închisoare. L-am pus în solitar căci acolo paznicii nu vor putea vedea prea multe iar eu am mai multe cai.

Cu 7 ore în urmă.

-Deci mă scoți? A venit și timpul, nu crezi că e târziu?

Râde el lăsându-se pe spătarul scaunului. Chiar că îmi vine să îl strâng de gât.

-Taci naibii și ascultă planul dacă vrei să ieși de aici și să nu fim închiși ambii din cauza ta.

-Bine, bine. Cum zici tu.

Trag aer în piept adânc.

-La două noaptea fix voi fi acolo. Le voi pune Rohypnol în sucurile paznicilor și îl voi convinge pe Kai să plece la spital că să clarifice lucrurile cu executarea lui Jackson. Voi intra prin canalul de aerisire. Ține.

Îi întind un ceas și un telefon mobil.

-Bagă-le pe unde știi dar să nu fii prins. Nu ai idee câte risc în momentul ăsta. Te voi suna dar să îl pui pe silențios. Dacă vei vedea vreun apel pierdut să mă suni la două fix. Nu mai înainte, nu mai târziu. Voi bate de trei ori în metalul de la aerisire. Vei scoate capacul și vei urca. Nu vei vorbi până nu ajungem la mașină te vei baga pe bancheta din spate și să nu de-a domnu să spui ceva. Dacă vreau să vorbești o vei face prin mesaje. Dacă vezi ca poliția vine din urma noastră chiar dacă va fi doar un control de rutină voi lăsa un sac. In portbagaj va fi mobilă. Ca și cum m-aș fi mutat. Te vei băga într-un sac pe care îl voi pune pe jos. Pui hainele de pe un scaun deasupra. Atunci când te sun, dacă vrei să aprobi sau să spui ca ai înțeles tușește de două ori. Dacă ceva nu e în regulă, dacă este treaz vreun paznic tușește tare, de trei ori.

Scot o șurubelniță și io întind. O pereche de mănuși negre de piele ce se pot lipi de metal ca să îl facă să urce mai repede și mai ușor și un fes negru ca să nu lase fire de par pe tub.

-Nu vei lăsa nici-o amprentă pe canalul de aerisire.

Le ia bagandule într-un buzunar pe care sunt sigură că nu este la uniformele din închisoarea asta.

-Te vei comporta complet normal. Ca de obicei. Să nu îndrăznești să faci vreo scenă.

Dă din cap.

-Totuși, mai vreau ceva.

Ridic o sprânceană. Nu i-am dat eu libertatea și o șansă la viață?

-Ce vrei?

-Să merg mâine la Park Balet House și să trec pe la Yoongi. Sau să vie el la tine. Am de vorbit cu el.

Decis să nu mai spun nimic căci lucrurile încep să fie mult prea complicate ca să fie înțelease.

7 ore mai târziu.

Îmi pun telefonul la ureche după ce i-am apelat numărul. Aștept cu adrenalina în gât, bătând nervoasă cu degetele în volanul mașinii. Strâng din buze atunci când el răspunde.

-Nu vorbi.

Îi spun înainte.

-Nu poti riscă ca să te audă cineva. Sunt lângă secție. Voi fi acolo în 20 de minute. Nu face nimic până când nu bat în capac.

Tușește de două ori ca să ma anunțe că ma înțeles.

-În 10 minute sunt la gura canalului. Îmi va lua mult să cobor. Nu închide. Puneți mănușile peste 15 minute. Tot atunci scoate șurubelnița.

Tușește de două ori ca mai apoi să se lase liniștea între noi.

După 43 de capitole a venit și momentul mult așteptat. Abia acum se începe.