Îmi țin mâinile pe talia ei în timp ce ochii ei vor să mă decapiteze. Încerc să nu pufnesc în râs când îi privesc sprâncenele ce mai au puțin și formează o linie dreaptă.
Wonyoung pov.
Îmi strâng picioarele cât de tare pot când pașii bărbatului se aud tot mai tare. Mâinile lui îmi urcă pe talie trăgându-mă mai aproape de el ca să nu mi se vadă încălțările.
-V-ați întors? S-a întâmplat ceva?
Vocea bărbatului îmi acoperă icnetul.
-Am pierdut ceva și tocmai l-am luat înapoi.
Pot auzi sunetul metalic al colierului scos din buzunarul ei. Ochii îmi cad pe Jimin ce încă își are mâinile pe mine. Dacă nu aș fi avut mâinile în jurul capului său ca și suport...
-Unde e doamna Jang?
Sângele îmi îngheță în vene pentru o secundă dar știu că Minnie e o mincinoasă mult prea bună.
-La o parcare din apropiere. Are rău de la atâta condus, știi?
-Am înțeles.
Îl aud oftând iar eu îmi plec capul lăsând șuvițele de păr să îmi acopere fața ca o perdea pentru a mă trezi cu degetele lui dându-l la o parte. Strâng din buze abținându-mă să nu fac ce îmi spun impulsurile mele violente. Sper că promisiunea cu glonțul să se fi aplicat și la rahaturi de genu dar se vede că el nu riscă. Îl privesc și îl văd rânjind
-Ce naiba faci, Park?
Zic cât de încet pot.
-De ce ești așa? Din cauza că ești logodită?
Îmi șoptește cu buzele mele lipite de lobul urechii mele iar eu îi pot simți zambetul enervat de des pe fața lui.
-Atunci ar trebui să fie în regulă. Drum bun.
Zice bărbatul iar eu abia astept momentul în care închide portiera mașinii ca să îl pot plesni din plin în timp ce Minnie pornește mașina.
-Ai de gând să fii și tu cât de cât normal?!
Mă ridic de pe el ca să realizez că am fost lipită de el în tot timpul ăsta.
-Acum mai și ridici tonul la mine, huh?
-Nu sunt eu perversul aici, da?
-După ce te-am scutit de explicații de dat poliției mă mai și injuri?
-Acum vă mai și certați, da?
Intervine Minnie iar eu îi sunt recunoscătoare că a făcut-o. Ochii ei îmi trădează că e sătulă de mine iar în momentul ăsta și eu aș fi fost.
-În câteva minute ajungem. Jimin? Mă asculți? Ieși naibii că nu mai e nimeni.
-Acum îmi mai spui să stau lângă ea, da?
Răspunsul lui îmi scoate din gât un râset batjocuritor.
-Ai 20 de ani Jimin. Nu 5.
-Te-am întrebat ceva și nu știu eu?
Răspunde iar asta o face pe Minnie să își dea ochii peste cap.
-Punctul ăsta e Jungkook. E acolo.
De ce e atât de cringe capitolul ăsta?
CITEȘTI
꧁Blood and Calls꧂
FanfictionCasa baloanelor. Asta obișnuiau să spună vecinii trecând pe lângă casa lui Jang Wonyoung și Kim Taehyung. Cuplul logodit, bogat, cu carieri stabile și văzuți bine în societate neștiind cât sânge se află pe mâinile lor. El, un avocat expert în domeni...