꧁Blood and Calls꧂

*65*

-Ya! Unde dracu îți e creierul?! Ești normal?!

O spun pe un ton mai șoptit căci tipa e probabil lângă cameră. Își scoate casca de pe cap lăsând la vedere sprâncenele lui ridicate. O pune pe masa de lângă oglindă. Își scoate paltonul lasandul lângă al meu, în cuier. Rămâne în cămașa în care era la centru și în aceași pantaloni. Are părul ud. Pufnește amuzat când face un tur cu ochii pe rochia mea.

-Așa gusturi are logodnicul tău? Acum că văd chiar te înțeleg.

Strâng din buze luând mănușile dintre degetele lui. Își dă degetele prin păr

-Și ce ai să faci? O să-mi coși tu rochie? Ieși afară.

Trag mănușile pe mâini. Închei fermoarul de la spate al rochiei.

-E alergic la crini, nu? Sau lasă crinii. Am vre-o 10 parfumuri pentru tine pregătite. După ce cumperi rochia, o dai pe mâna mea.

Îmi dau părul pe spate ca mai apoi să mă întorc la el.

-Vorbim de asta acasă. Ieși.

Își dă ochii peste cap, lipindu-și spinarea de perete.

-Să nu crezi că te voi lasă cu dobitocul ăla. Nu ucid pe cineva atât de important mie fără să știu de ce am nevoie.

Șuieră printre dinți analizând accesoriile de pe masă. I-a o pereche de cercei ridicând din sprâncene văzând modelul.

-Du-te naibii.

-Știm ambii foarte bine că nu ai cum să scapi de mine.

Ies din cameră având grijă să nu las ușa deschisă prea tare. Încep să regret că îl am sub supravegherea mea. Trag aer în piept strângându-l pe Taehyung. El face pași spre mine analizându-mă din cap până în picioare. Strâmbă din nas luând materialul între degete. Înghit în sec. E prea aproape de cabină.

Doamna îmi face semn să mă urc pe un suport alb, în fața unei oglinzi. Taehyung îi face semn că nu e nevoie.

-Nu. Ia-o pe asta.

Îmi bagă în mâini o altă rochie. Îmi pune pe umăr o pereche de mănuși întorcându-mă cu fața la cabină. Degetele lui se strecoară pe sub materialul de la gât mângâind una dintre cicatrici.

-O voi proba pe asta.

I-o arăt roșcatei care dă din cap. Nu vreau să știu la ce se gândește. Întru iar în cabină unde dau de el cu fundul pe jos și cu capul rezemat de perete, cu ochii închiși.

-Nu-ți mai bate gura degeaba, detectiv. Nu o să ies.

-Asta e clar.

Mă pun în fața oglinzii dand rochia de pe mine jos. Rămân într-un top alb și o pereche de pantaloni albi subțiri.

-Nemernicul ăla va avea tot ce ai tu pe corp acum dacă vrei.

Privesc la el dar ochii lui sunt încă închiși.

-Mă crezi vre-un pervers sau cum?

Pufnește în râs când o spune. Îmi împing limba în obraz, dându-mi ochii peste cap.

-Doar taci, bine? Nu te-am întrebat nimic.

-Nici nu trebuie. Probabil că vei afla mai multe despre cât vorbesc în următoarele două săptămâni.

La ce mă așteptam? Trag pe mine rochia ce e mult mai largă în partea de jos că cea ce acum zace pe podea. Mă încălcesc în perlele aranjate în lanțuri. Trag pe brațe mănușile că să mă trezesc cu "complimente" lui Jimin.

-Las-o pe asta. Îmi va fi mai ușor să pun otrava pe talie și pe mănuși. O să-i ard mâinile cum ți-a ars ție picioarele.