Cilindrul albastru dat mai devreme de Jimin imi apasa coapsele impreuna cu restul armelor, printre ele aflandu-se si un telefon ce in momentul asta e pe apel cu Jimin, urmat de ceilalti. Ma tin scai de barbatul ce ma impinge de la spate, eu recunoscand semnul de pe brat ce e dezvaluit de multimea ce reuseste sa ii rupa nasturii de la maneca camesii. Cu greu ne strecuram pe langa politie, Lilith luptandu-se pentru titlul de lider in timp ce barbatul de culoare ia conducerea destul de usor, localizandu-ne masina dupa cateva priviri rapide. Masina lor. Masina in care sper sa se afle Regulus.
Nu mare imi este mirarea cand dupa ce am fost izbita cu brutalitate in masina, nu am dat cu ochii de el. Imi adun poalele rochiei de pe bancheta, sfarsind inghesuita intr-un colt, langa geam in timp ce mainile mele cauta de nebune telefonul, verificand daca inca sunt pe apel.
-Unde e baiatul?
Cuvintele imi tasnesc printre buze inainte de ale putea opri, dar nimeni nu reactioneaza suspicios, ba din contra, barbatul de mai devreme ridica din umeri in timp ce isi freaca incheieturile, incarcandu-si mai tarziu o arma cu un nou set de gloante. Privesc pe fereastra, inghetand cand vad cadavrul lui Axel, decapitat, in fundul parcarii ce pare sa nu se mai termine.
-Michel? Spuneai ca tii legatura cu Hoseok.
Vorbeste o alta fata cand intra in masina, inchizand mai apoi portiera si privindu-l pe barbatul al carui nume trebuie sa fie Michel, miscandu-si mainile pe volan in timp ce da ocol masinilor de politie, inaintand pe strada principala dupa cateva minute de liniste.
-Michel? Ti-am pus o intrebare.
-La hotel Yves.
Zice cu retinere in timp ce coteste, timp in care imi scot telefonul, asezandu-l in poala, sperand ca va mentiona adresa iar Jimin o va auzi.
-Baiatul e cu el?
Repet intrebarea, ochii lui Lilith tintuindu-ma cu privirea din scaunul din dreapta a soferului. Inghit in sec, acoperind ecranul telefonului cu esarfa ce se scurge de pe incheieturile mele. Ma priveste suspicioasa, renuntand mai tarziu si intorcandu-si privirea inainte.
-Cred ca da.
-Crezi?
Corsetul lui Rose ma sufoca, dar vorbesc tare, incercand sa ii imit vocea subtire in timp ce telefonul imi vibreaza intre degete.
-Trebuia sa vorbesti tu cu el.
-Cum vor sti ei unde sa mearga la urma urmei? Faptul ca ii are copilul nu o face sa stie locatia.
Un raset i se desprinde din gat.
-Crede-ma, fatuca aia e in stare de orice cand vine vorba de baiatul ala.
-Asta nu e un raspuns.
Insist, tinand strans telefonul pentru a nu cadea din cauza ocazionalelor tulburari provocate de drumul asfaltat ultima data cu mult timp in urma.
-De cand ti s-a dezlegat gurita?
Chicoteste Lilith in fata, neobosindu-se sa se intoarca din nou, ci privindu-ma prin oglinda ce se odihneste deasupra capului ei, trecandu-si in acelasi timp degetul peste buza sparta si intinzand sangele.
-Nu am dreptul sa ma interesez? Stiti informatii datorita mie Black.
Scuip, incercand sa nu imi ies din rol, misiune ce pare sa se prabuseasca de cum am deschis gura.
-Ai prins la curaj? Ce e cu vocea aia, Rose? Asta nu esti tu.
-Cred ca e de ajuns...
Da sa o intrerupa barbatul de langa mine ce isi puse mana pe umarul meu, semn ce trebuie sa puna capat vorbelor mele dar ma trag de sub greutatea lui. Lilith pufneste in ras la vorbele lui, lasandu-si capul pe spate. Se intoarce, inca avand unghia neagra pe buzele pline, privindu-ma incruntata. Ochii ei se indreapta la barbatul de langa mine. Ii face semn cu capul.
-Kim, verific-o.
-Ia-ti mainile de pe mine!
Spun, smucindu-ma din stransoarea lui, degetele manei drepte tinzand sa imi indeparteze esarfa, fapt ce provoaca caderea telefonului meu pe jos, intre scaun si portiera.
-Piciorul, sarpele e simplu de falsificat.
Imi simt pulsul in gat cand mainile lui rapide imi dezvelesc piciorul drept, eu crezand de la inceput ca e vorba de alt semn, de ceva si mai semnificativ de care doar ei stiu, asteptand din clipa in clipa ca metalul rece al armei sa mi se lipeasca de frunte sau sa imi reteze gatul. Imi inchid ochii dar cand ii deschid o vad pe Lilith intorcandu-se la oglinda dezamagita si pe Kim tinand materialul rochiei sus, pentru a da la iveala rana provocata de Rose acum jumatate de ora.
Barbatul lasa materialul sa i se prelinga printre degete, fiind vizibil scuturat de imaginea vazuta si mutandu-si ochii pe drum.
-Pe unde suntem?
Vocea lui Yves se aude dupa un scurt timp, fapt ce imi mai da sperata pierduta odata cu telefonul.
-Strada principala, 30 km distanta de Centru. Dupa inca vreo 10 minute o luam la stanga pe langa lac. Asta mi-a spus Hoseok, acolo se afla el si baiatul.
Imi misc picioarele goale sub scaun in speranta de a recupera telefonul, tot ce simt e podeaua aspra de care imi frec picioarele.
-La hotel.
Confirma barbatul de langa mine, cu mainile pe masca lui in timp ce ma priveste cu suspiciune. Nu stiu de cum nu m-au prins pana acum, chiar daca e seara si nimeni nu isi scoate masca de frica camerelor de luat vederi de pe strada, dar eu si Rose nu avem nimic in comun, si poate ca ma scoate din sarite faptul ca e acolo, faptul ca poate ca ma trage intr-o capcana si ca acum toti cei din masina isi bat joc de mine dar stie unde sa atace, fapt ce ma ingrozeste.
Mirosul de tigara nu intarzie sa se faca prezent in masina, iar eu raman incordata cand barbatul de langa mine imi intinde un joint pe care il refuz cu o fluturare a mainii, fiind inca prea ocupata cu gasirea telefonului si in a-mi strange poalele rochiei in maini, pentru a nu pierde ce a mai ramas din armele bine ascunse.
In urmatoarele minute mi-am ros picioarele de podeaua aspra in cautarea telefonului, incepand sa regret ca am acceptat schimbul si ca nu am trimis-o pe Rose in asta. Si tot in urmatoarele minute am ajuns intr-un cartier al Seulul-ui ce ma umple de fiori.
-Hoseok e acolo.
Mana lui Michel se intinde inainte, punctand pe o cotitura la nici 5 metri departare. Imi las picioarele sa inceteze, ridicandu-mi ochii si dand pe un hotel abandonat, inconjurat de un teritoriu de pamant mult prea mare, acesta fiind lasat sa serveasca un teren de antrenamente ne cimentat, pamantul umed fiind impanzit de flori de primavara si pietre.
Unele ferestre sunt sparte, acestea aflandu-se la cel mai inalt etaj, 13, deasupra aratandu-se un acoperis plin de butoaie.
-Trebuie sa ajunga din clipa in clipa, am scris clar adresa pe dosul usii si nu cred ca Wonyoung nu isi vrea copilul inapoi.
Strang din dinti, privindu-i deschizand portierele si fiind luata din ganduri de barbatul de langa mine ce ma ghionteste cu cotul in coaste pentru a ma misca. Deschid portera, auzind sunetul metalic al telefonul ce cazu joc dar nu indraznesc sa imi plec capul, vazand cu coada ochiului cele doua butoane ce inca sclipeau pe ecran, dand de inteles ca apelul telefonic nu s-a terminat. Il imping cu piciorul sub roata masinii, fiind supusa privirii barbatului ce iese in urma mea, fapt ce imi da de inteles ca masca nu e de ajuns pentru a ma ascunde de ei.
Merg inainte, calcand cu picioarele goale pe pamantul rece, lasand in urma pete palide de sange ce se ascundeau in tarana odata cu petalele albe. Portiera izbita de masina urmata de un chicot ma face sa ma opresc, intorcandu-ma si privind-o pe Lilith luand-o inainte, fara sa imi arunce vreo privire. Michel se opreste in fata hotelului, dandu-si masca jos, introducand un cod pe suprafata usii, deschizand-o larg si inaintand in intuneric.
Strang poalele rochiei, intorcandu-mi privirea pentru o ultima data in spate si capturand in minte o ultima imagine a pomilor infloriti pe care nu stiu daca ii voi vedea din nou.
Pentru Regulus.
Imi zic inainte de a-mi intoarce spate si de a merge inainte, plecandu-mi capul si pasind in intuneric din urma lor.
Am absentat o vreme pe aici...Ma voi revansa cu siguranta.
CITEȘTI
꧁Blood and Calls꧂
FanfictionCasa baloanelor. Asta obișnuiau să spună vecinii trecând pe lângă casa lui Jang Wonyoung și Kim Taehyung. Cuplul logodit, bogat, cu carieri stabile și văzuți bine în societate neștiind cât sânge se află pe mâinile lor. El, un avocat expert în domeni...
