It's Not Incest!

Capitolul 8.

Rojo's p.o.v.

- TREZIREA!

Se aude dintr-odată o voce strigând. Tresar speriat la auzul ei și mai mai să cad din pat.

- Dumnezeule mare! Ți-am spus de atâtea ori să nu mai faci asta! Vrei să îmi dai un atac de cord atât de mult?!

Întreb eu iritat, în timp ce mă frec la ochi somnoros și încerc din răsputeri să îmi amintesc că îl iubesc pe Naranja și nu pot să îl omor.

- Ar trebui să îmi fii recunoscător.

Spune el pe un ton enervant de calm. Privesc spre el cum stătea sprijinit de ușa de la intrare, cu mâinile în sân, arătând al naibii de atractiv îmbrăcat în haine sport.

Viața nu e corectă! Nu pot rămâne supărat pe el când e atât de sexy! 

- Pentru ce?

Întreb eu, încă puțin iritat pentru că m-a trezit din somn, tocmai când ajungeam la apogeul unui vis super.

- Pentru că i-am luat-o înainte tatei și te-am trezit eu.

Ochii mei se măresc când aud cuvintele lui și îndepărtez pătura de pe mine. Mă dau jos din pat și încep să mă întind de câteva ori, până când simt ceva pocnind.

- Mulțumesc, îţi sunt recunoscător.

Spun eu, în timp ce merg până la dulap să îmi caut niște haine pentru alergat. Da, suntem genul ăla de familie. Ne trezim la 6 dimineața și alergăm câțiva kilometrii înainte de micul-dejun pentru că familia care aleargă împreună, rămâne împreună! Nu mă plâng sau ceva, îmi place, dar uneori mi-aș dori să am și eu o dimineață leneșă, în afară de cele din weekend. 

- Știu. Te simți bine?

Întreabă Naranja, ușor îngrijorat.

- Îmi e atât de somn!

Spun eu, stângând hainele pe care mi le-am ales, la piept și lăsându-mi capul somnoros pe ele.

- Eu ți-am zis să mergem acasă aseară, tu ai insistat să mai rămânem. Nu știu cum faci, dar ar fi bine să nu afle tata că ne-am întors după miezul nopții, altfel ne omoară pe amândoi.

După ce că tata ne-a susținut în fața mamei când ea nu voia să ne lase să ieșim ieri cu Violet, ar fi o completă lipsă de respect din partea noastră să nu îl ascultăm. Adică exact ce am făcut deja. Ne-a zis să ne întoarcem înainte de miezul nopții și noi ne-am întors în jur de ora două sau cam așa. Dacă am prins măcar 4 ore de somn, ceea ce e jumătate din cât dorm eu în mod normal, mă pot considera norocos. 

- Da, da, știu... voiam doar să stăm împreună mai mult timp și să ne distrăm.

- Numești aia distracție?

Întreabă Naranja, privindu-mă cu o sprânceană ridicată.

- Pentru tine nimic nu e distractiv!

Protestez eu.

- Ba da.

- Mă rog, știi și tu Violet nu e fan sport.

- Iar eu nu sunt fan cluburi.

- Nu te mai comporta ca un copil încăpățânat! Tu nu mori dacă stai degeaba într-un club! Pe când Violet moare dacă aleargă! Știi și tu asta. Îți amintești ce s-a întâmplat ultima dată când l-am chemat să alerge cu noi?

- Cum aș putea uita? Doar eu l-am cărat până acasă.

- Păi vezi?!

- Până la urmă de ce insiști să stăm toți trei împreună mereu?