It's Not Incest!

Capitolul 49.

Violet's p.o.v.

Sunetul unei bătăi insistente în ușă mă face să îmi deschid ochii și să privesc spre ceasul din perete care indica ora 11:49 p.m. Îmi scutur capul, încercând să alung somnul, apoi ies cu grijă din brațele iubiților mei și mă dau jos din pat. Merg până la ușă, căscând la fiecare pas și întrebându-mă ce poate fi atât de urgent de nu poate aștepta până mâine.

- Ce s-a întâmplat? Abia... am adormit...

Spun eu, în timp ce deschid ușa și mă frec la ochi pentru a vedea cine este persoana care m-a trezit, nu că aș avea și multe opțiuni sau așa ceva, e fie Indigo, fie mami Iris.

- Se aud strigăte de la parter, am fost în camera mamei și nu e acolo...

Spune Indigo, cu o expresie speriată pe față, privind din când în când peste umăr. Clipesc în mod repetat, încercând să procesez ceea ce tocmai mi s-a spus, apoi stau și ascult. Tresar când aud un zgomot puternic și îmi mut toată atenția spre Indigo care părea foarte neliniștită.

- Mergem să vedem ce e?

Întreb eu, luând-o de mână. Indigo dă din cap în semn că da, apoi începem să mergem, după ce închid ușa camerei mele cât de silențios pot. Coborâm în liniște scările ce duceau la parter, ținându-ne de mână, și verificăm ușa de la bucătărie și cea din spate. 

- Sunt încuiate...

Șoptește Indigo, privindu-mă confuză.

- Deci nu a intrat vreun hoț sau cev-

Nu apuc să îmi duc propoziția până la capăt că un strigăt puternic mă întrerupe și ne face pe amândoi să tresărim.

- Crezi că o fi intrat pe ușa din față?

Întreabă Indigo, apropiindu-se de ușa ce ducea spre club.

- Ce hoț normal intră pe ușa din față?

- Hoții nu sunt normali, Violet!

- Bine punctat...

Mă apropii și eu de ușă, iar Indigo apasă ușor pe clanță și o deschide, doar puțin de tot, cât să putem vedea ce e înăuntru, dar să nu fim văzuți.

- Mereu încuiem ușa asta, ceva clar nu e în regulă...

Șoptește ea, trăgând cu ochiul înăuntru. Îmi pun mâinile pe umerii ei și aproape că mă lipesc cu totul de ea, apoi mă ridic pe vârfuri și privesc și eu înăuntru. În întuneric pot distinge două siluete care se mișcă. Pe cea mai mică o recunosc ușor ca fiind mami Iris, pe când pe cealaltă nu.

- Cum adică nu ai bani să îmi dai?! Locul ăsta o duce foarte bine!

Se aude dinăuntru strigând o voce groasă, străină mie.

- O duce mult mai bine decât când ai plecat și l-ai lăsat să se ducă de râpă! Nu poți veni aici când ai tu chef și să ceri bani! Nu îți dau nimic! Ar fi mai bine să pleci!

- Mami Iris...

Șoptesc eu, privind în jos spre Indigo, care se uita la mine. 

- Ce crezi că se întâmplă?

- Shh, Violet. Stai să vedem...

Ne întoarcem amândoi privirile spre cei doi care se certau și dintr-odată lumina se aprinde și o putem vedea clar pe mami Iris și pe bărbatul cu care vorbea.

- Nu plec nicăieri fără banii mei!

Strigă el, apucând un scaun cu mâna și trântindu-l pe podea. Mami Iris nu pare câtuși de puțin impresionată de gestul lui și își pune mâinile în sân, privindu-l cu o sprânceană ridicată.