It's Not Incest!

Capitolul 44.

Violet's p.o.v.

Sunt așa obosit și nici măcar nu poți spune că am muncit prea mult. Mă rog, de dimineață și până acum au trecut câteva ore bune și să iei și să duci comenzile, apoi să cureți mesele și să speli vasele nu e atât de ușor pe cât pare, mai ales când ai un număr record de clienți. Oricum, mă bucur că eu și Indigo ne-am descurcat și fără mami Iris, dar trebuie să spun că sunt extenuat, iar decizia mea de a merge pe jos acasă la Rojo și apoi la cafenea, nu a fost una atât de înțeleaptă pe cât mă așteptam. 

- Sunt frânt! Nu cred să fi muncit atât de mult în toată viața mea!

Spun eu cu voce tare, lăsând să îmi scape un oftat în timp ce îmi ridic cu greu mâna și sun la sonerie, prea obosit pentru a deschide singur ușa. Aștept preț de câteva clipe, dezbătând în minte dacă să mă resemnez și să merg câțiva metri mai încolo și să intru pe fereastră, sau să îmi înving lenea și oboseala și să deschid singur ușa. Sincer vorbind, niciuna din opțiuni nu suna prea bine în momentul de față, dar din fericire pentru mine, dinăuntru au început să se audă pași, ceea ce însemna că nu voi dormi pe preș la noapte. Ușa de la intrare se deschide, un micuț zâmbet făcându-și apariția pe fața mea când dau cu ochii de tati Grey.

- Violet! Bine ai venit!

Spune el, evident bucuros să mă vadă, dar și confuz în același timp. E casa mea și intru când vreau și oriunde vreau, nu obișnuiesc să bat la ușă sau să sun, iar el mai bine ca oricine știe asta, pentru că am intrat de multe ori peste el și tati Azul, deci confuzia lui e îndreptățită.

- Mulțumesc.

Răspund eu simplu, intrând înăuntru. Tati Grey închide ușa în urma mea, apoi se întoarce spre mine și mă privește cum mă descalț cu greu.

- Ești bine, puiule? Ai nevoie de ajutor?

-Mă descurc. Și nu sunt un pui!

- S-a întâmplat ceva?

- Nu am nimic!

- Ești sigur? 

Întreabă tati Grey pe un ton surprins. Privesc spre el, iar când văd expresia de pe fața lui nu pot să nu mă simt vinovat. El nu a greșit cu nimic, iar eu mă port urât cu el... Există o mare posibilitate să fiu... copilul din flori al partenerului lui, rezultatul unei... trădări, dacă vrei să sune mai dramatic, iar el tot mă iubește așa mult... Las să îmi scape un oftat, apoi mă ridic în picioare și îl privesc, încercând să îi ofer un zâmbet sincer care să arate cât de rău mă simțeam pentru tot ce am făcut și nu doar pentru atitudinea mea de mai devreme.

- Sunt puțin obosit, atâta tot. Mami Iris e plecată și am ajutat-o pe Indigo la cafenea toată ziua. Nu trebuie să îți faci griji.

- Oh, am înțeles. V-ați descurcat singuri? Trebuia să mă suni, aș fi venit să vă ajut!

- Nu m-am gândit la asta, dar nu erai la muncă?

- Asta e frumusețea de a fi șef: îți poți lua liber oricând. Plus că îl am pe Azul să îmi țină locul dacă e ceva important.

Când aud numele lui tati Azul rostit de tati Grey, zâmbetul meu dispare și evit să îl privesc direct.

- Oricum, eu și Indigo ne-am descurcat singuri.

- Sunt sigur de asta!

Spune tati Grey, punându-și mâna pe capul meu și ciufulindu-mi părul, din tonul lui reieșind clar cât era de mândru de noi doi. Cum am mai spus și în trecut, Indigo e ca o fiică pentru el, iar eu sunt... fiul lui, deci se bucură mereu pentru reușitele noastre. Tati Grey e atât de... perfect! Nu pot să înțeleg, nu înțeleg cum ar putea cineva să nu îl iubească, cu atât mai puțin cum ar putea cineva să îl... înșele...