It's Not Incest!

Capitolul 100.

Naranja's p.o.v.

- Măi măi măi, ia uite cine s-a decis să își facă apariția în sfârșit!

Se aude vocea mamei spunând, ceea ce atrage atenția tuturor asupra ei. Atât eu, cât și Rojo și Violet, respectiv restul adulților, ne întoarcem privirile în direcția în care se uita mama și, așa cum era de așteptat, dăm cu ochii de unchiul Azul și unchiul Grey la intrare în club, aproiindu-se încet de bar.

- Tati Grey!

Strigă Violet, sărind din brațele mele, imediat ce tatăl său ajunge în dreptul mesei la care stăteam noi trei, și mergând direct la el să-l îmbrățișeze. Acesta din urmă pare oarecum surprins de gestul lui, dar curând afișează un zâmbet și îi răspunde la îmbrățișare fiului său, spunând pe un ton aproape la fel de entuziasmat ca el:

- Puiul meu!

- Nu sunt un pui!

Strigă Violet, ieșind din brațele acestuia și încruntându-se la el preț de câteva secunde, înainte de a se întoarce spre celălalt tată al său și a-l îmbrățișa și pe el.

- Felicitări că ați ales în sfârșit o dată...

- Mulțumesc... puiule.

- Mă așteptam la mai mult de la tine, tati Azul! De ce îmi spune toată lumea că sunt un pui?!

- Pentru că ești. Acum mergi și stai cuminte cu ceilalți pui, cât mă iau eu de tații tăi.

Spune mama pe un ton cât se poate de serios, punându-și mâinile în sân, făcându-l atât pe tata, cât și pe mătușa Iris să pufnească în râs, în timp ce unchiul Azul și unchiul Grey o priveau de-a dreptul confuzi.

- Ai auzit-o, mergi la verii tăi, puiule.

Spune unchiul Grey, ciufulindu-i părul lui Violet în timp ce afișează un zâmbet mare pe buze.

- Iubiții.

Îl corectează Violet, dându-i mâna la o parte de pe capul lui, ceea ce îl face pe unchiul Grey să se încrunte la el și la Rojo, pentru un motiv anume. 

- Doar du-te, Violet.

Spune unchiul Azul, intervenind între concursul lor de încruntături și făcându-i semn lui Violet să se ducă. Acesta din urmă pufnește din nas, dar până la urmă face cum i s-a spus și se așază înapoi la locul lui, lângă mine, iar prin asta vreau să spun aproape pe mine, apoi își lasă capul pe umărul meu. Trag cu coada ochiului la părinții noștrii, lăsând să îmi scape un oftat când văd privirile lor ațintite asupra noastră.

Deși nu sunt tocmai genul care afișează prea mult contact fizic în public, îmi pun mâna în jurul lui Violet și îl trag ușor spre mine, pentru a găsi o poziție mai confortabilă pentru amândoi. Rojo se uită la noi doi confuz, întrebându-mă din priviri dacă e totul ok, iar eu dau din cap în semn că da când Violet se cuibărește lângă mine și mă privește zâmbind. 

De la episodul de ieri, Violet e mult mai... afectiv cu mine și insistă să stea cât mai aproape de mine posibil, ceea ce nu mă deranjează și nu pot să spun că nu îmi place, dar mă îngrijorează puțin. Cu toate astea, zâmbetul de pe fața lui e destul cât să mă liniștească și să mă facă să îi zâmbesc înapoi, la gândul că Violet e bine. 

Deși atenția mea era concentrată pe Violet, în mare parte, nu uit de Rojo care continua să ne privească, lipsit de orice expresie, parcă neștiind ce să facă sau cum să reacționeze. Când acesta își dă seama că mă uitam la el, își mută privirea în altă parte, ceea ce mă face să îmi dau ochii peste cap.