It's Not Incest!

Capitolul 13.

Rojo's p.o.v.

- Deci, ce planuri ai pentru ziua de azi?

- De ce mă întrebi pe mine?

- Tu ești ăla care vine cu ideile.

Îl privesc confuz și clipesc în mod repetat, încercând să îmi dau seama dacă el chiar vorbește serios sau doar își bate joc de mine. Toată săptămâna asta a fost destul de... cum să spun eu? Indiferent. Da, indiferent cred că e cuvântul care l-ar descrie bine. În săptămâna ce a trecut, eu am ajutat-o mai mult pe mama la salon, iar el l-a ajutat pe tata la sală și nu prea ne-am văzut în afara casei. Nu pot să spun că mă ignora neapărat, sau așa ceva, dar nici nu interacționa prea mult cu mine. Presupun că are a face cu faptul că duminica trecută i-am ținut hangul lui Violet la ștrand. Sincer vorbind, cred că încep să înțeleg de ce lui Violet îi place așa mult să îmi tachineze frățiorul, e amuzant. Deși e cel mai mare, Naranja e așa imatur uneori și reacțiile lui sunt comice.

- Păi sunt, dar mă mir că îmi ții partea. Ai mâncat ceva stricat?

Întreb eu, odată ce mă trezesc din visare. Naranja pufnește din nas, apoi își dă ochii peste cap. Se așază în fotoliul lui, picior peste picior și  își împreunează mâinile pe piept, pentru o secundă dând impresia unui gangster sau așa ceva.

- Am vorbit cu Violet.

- La proprie inițiativă? De bună voie și nesilit de nimeni? Clar ai mâncat ceva stricat. Ai cumva temperatură? Ar trebui să mergem la doctor! Adică chiar acum!

- Ha ha, foarte amuzant. Stai jos și ascultă.

Spune el, dându-și ochii peste cap. Imit gestul lui de mai devreme și mă așez pe canapea cât de aproape posibil de el. Sub privirea atentă și intimidantă a fratelui meu mai mare, simt cum mi se formează un nod în gât și sunt nevoit să înghit în sec de câteva ori pentru a scăpa de el. Cumva, scena asta mi se pare foarte cunoscută, am un deja vu, parcă m-aș fi întors la grădiniță când educatoarea ne spunea să stăm cuminți cu mâinile pe genunchi. Fără să îmi dau seama, privesc în jos și remarc că mâinile mele erau pe genunchi, exact ca pe vremea aia. Pufnesc din nas și iau o poziție mai relaxată, apoi îl fixez pe Naranja cu privirea, așteptând ca acesta să continue să vorbească.

- M-am gândit mult la tine.

L-La mine? În ce sens? Nu te juca cu inima mea, băiete, vrei să îmi dai un atac de cord?!

- La cuvintele tale de acum două săptămâni sau cam așa, ca să fiu mai exact.

- Oh... păi, va trebui să fii și mai exact de atât pentru că eu spun multe chestii, sunt destul de vorbăreț. 

- Crede-mă, am observat că ești. M-am gândit la ce ai spus tu legat de faptul că eu și Violet vom pleca înapoi la facultate și tu rămâi singur.

Fără să vreau, îmi mușc buza de jos la auzul cuvintelor lui. 

- Ce legat de asta?

Întreb eu.

- M-am gândit că ai dreptate. Într-un fel nu prea e corect față de tine. 

- Da, și...?

- Și am vorbit cu Violet și am decis că până începem din nou cursurile să stăm cu tine pe cât de mult se poate. Să facem tot ce vrei tu.

- Serios?!

Întreb eu, de-a dreptul șocat, ridicându-mă în picioare. Privesc la Naranja nesigur, iar el privește spre mine cu o expresie serioasă pe față, care îmi dădea de înțeles că nu glumea. La rândul lui, Naranja se ridică și el în picioare și oftează prelung, apoi spune: