It's Not Incest!

Capitolul 24.

Shiro's p.o.v. (nostalgia continuă)

- Ia-ți o umbrelă cu tine.

Spune Black pe un ton calm și în același timp dur, stând sprijinit de peretele de lângă mine. Termin să mă încalț, apoi mă întorc spre el și îl privesc nedumerit. Acesta se apropie de mine și îmi aranjează gulerul de la cămașă, apoi își trece degetele prin părul meu pentru a mi-l aranja.

- De ce?

Întreb eu într-un târziu. Black continuă să mă aranjeze, în timp ce mă privește în ochi și spune:

- Va ploua.

- E destul de cald afară, de unde știi că va ploua?

- O pot simți.

- Magie neagră!

- În oase și articulații. 

Adaugă el calm, scuturându-se puțin pentru a-mi da de înțeles că schimbarea vremii îi provoacă durere.

- Oh!

- Da, oh, acum ia-ți o umbrelă pentru că așa spun eu.

Îi ofer un zâmbet și îmi pun mâinile pe obrajii lui sărutându-l scurt pe frunte, apoi spun:

- Orice dorești.

- Mă rog.

Spune el nepăsător, fără a părea câtuși de puțin afectat de gestul meu de mai devreme. Îmi iau o umbrelă de pe cuier, apoi mă întorc spre Black care mă privea plictisit.

- Ce e cu tine? Ieri erai așa drăguț, dar azi...

- Nu mai trăi în trecut. 

Oftez, dându-mi seama că nu contează ce fac, pentru că Black nu va fi afectat și nu își va schimba atitudinea. Măcar am profitat din plin de ziua de ieri, mă consolez cu gândul ăsta! îmi spun eu în minte, în timp ce mă îndrept spre ușă. Îmi salut soțul, iar el îmi oferă un pa scurt, apoi plec să mă întâlnesc cu proștii me- adică! Cu prietenii mei! Da da, asta voiam să zic! 

Merg alene pe străzi până la locul de întâlnire, pe tot parcursul drumului admirând împrejurimile. 

- Da ce s-au mai schimbat locurile pe aici! 

Spun cu voce tare, înainte de a intra pe ușa unui loc numit Iris café sau așa ceva. Privesc de jur împrejurul cafenelei, în căutarea prietenilor mei, și, din fericire pentru mine, datorită zgomotului excesiv și tâmpeniilor îndrugate de Ren îi găsesc rapid. Afișez un micuț zâmbet în colțul gurii când văd că erau toți acolo, cel puțin asta cred, pentru că cu unii dintre ei nu m-am mai văzut de foarte mult timp și nu prea îi recunosc. Mă apropii de masa lor și tușesc zgomotos pentru a le atrage atenția. La auzul tusei mele familiare, cu toții se opresc din vorbit și se întorc spre mine.

- Ia uite cine s-a decis ÎN SFÂRȘIT să ni se alăture!

Strigă unul dintre ei, evident deranjând alți clienți. Îmi dau ochii peste cap, apoi îmi trag un scaun și mă așez la masă.

- Nu pot să cred că n-ai murit încă!

- Aș putea să spun același lucru despre tine, Ren. Și nu-ţi face griji pentru mine, acasă cineva are mare grijă de mine. Ați comandat deja?

- Nu, pentru un motiv anume te așteptam pe tine.

Spune Aiden pe un ton ursuz.

În mod evident anii nu i-au îmbunătățit personalitatea.