It's Not Incest!

Capitolul 28.

Sunt la banchet și mă plictisesc de moarte, vorbiți cu mine, țineți-mi de urât (dacă vreți, nu vă oblig, putem vorbi prin comentarii sau pe privat, oricum vreți) voi sta aici până mi se termină bateria la telefon, după plec acasă. Nu-mi plac petrecerile ;-;

Rojo's p.o.v.

- Mătușică roz, nu că nu mi-ar plăcea căpșunele și trandafirii, dar nu ai ceva care să miroasă mai... mov?

Întreabă Violet pe obișnuitul lui ton jucăuș, în timp ce își bagă capul pe ușa de la bucătărie. Zâmbesc când îl văd, simțindu-mă ușurat că Violet e înapoi la cum a fost, în ciuda conversației pe care am avut-o mai devreme, care chiar m-a îngrijorat. Pe de altă parte, îl privesc confuz, la fel ca mama și tata care se aflau în bucătărie. Preț de câteva clipe, niciunul dintre noi nu spune nimic, în încăpere lăsându-se o liniște inconfortabilă până când mama rostește întrebarea ce stătea pe buzele tuturor:

- Cum miroase movul, Violet?

Vărul meu intră în bucătărie și își înfășoară brațele în jurul lui în timp ce pe fața lui își face apariția o expresie gânditoare, cel mai probabil el însuși încercând să își dea seama cum să explice.

- Știi tu... Ămm... Lavandă, Liliac, Violete... mure dacă vrei... 

- Nu știu, dragule, nu cred că avem, dar merg să verific.

Spune mama cu un zâmbet ușor forțat, în timp ce lasă jos cuțitul cu care tăia niște legume și se șterge pe mâini.

- Te descurci tu, Amarillo?

- Sigur, Rose.

Mama îi face semn lui Violet să o urmeze, apoi părăsește încăperea. Violet, rămas în urmă, se întoarce spre mine și tata care ajutam la pregătit cina și zâmbește.

- Voi mirosiți foarte... roșu, galben și portocaliu.

Face o pauză în care ne arată încă o dată zâmbetul lui adorabil, apoi spune rapid înainte de a pleca:

- Mie îmi place să miros mov.

- Ce crezi că voia să spună?

Îl întreb eu pe tata odată ce rămânem singuri. Tata ridică din umeri, apoi pune legumele tocate de mama în oală la fiert, după începe să amestece.

- Probabil citrice.

- Probabil...

Repet eu după el, inhalând mirosul tricoului meu, pentru a încerca să îmi dau seama a ce culoare miroase. 

- Cred că e puțin... roșu? Ce naiba fac? Am luat-o cumva razna?!

Tata începe să râdă de reacția mea, apoi spune:

- Poți să te duci să vezi dacă a găsit ceva mov în casa asta, deși, știind-o pe mama ta, mă îndoiesc.

Râd forțat, apoi mă întorc pe călcâie și ies din bucătărie. Merg pe hol până în dreptul băii și mă opresc la intrare. Privesc înăuntru la mama care analiza toate șampoanele și gelurile de duș pe care le aveam, apoi i le dădea lui Violet la verificat.

- Ați găsit ceva?

Întreb eu, făcându-mi simțită prezența. Mama și Violet se întorc amândoi spre mine și dau din cap în semn că nu.

- Trebuie să fie neapărat mov?

Întreb eu, privindu-l pe Violet cu o sprânceană ridicată, situația fiind puțin stupidă din punctul meu de vedere. Gelul e gel, șamponul e șampon, ce contează cum miroase?