It's Not Incest!

Capitolul 9.

Rojo's p.o.v.

După ce ne-am terminat porția de alergat, ne-am întors cu toții acasă, am făcut un duș rapid, ne-am luat alte haine, am luat micul-dejun propriu-zis, apoi am plecat cu tata la sală. Mereu mi s-a părut amuzantă slujba tatei, pentru că, din toți părinții colegilor mei, tata e singurul care merge la muncă în trening. Când mergea la ședință, toți se uitau șui la el, pentru că nu era îmbrăcat formal, cel puțin așa spunea el.

Oamenii ar trebui să își vadă de treaba lor, tata mereu și-a luat cel mai elegant trening când mergea la ședințe și nu pretindea că e altcineva. Era mândru că e antrenor, nu ca maimuțele în costum aka părinții colegilor mei, la care se vedea clar că nu sunt de costum și cravată. Din fericire pentru tata, o vreme, unchiul Black a fost dirigintele meu și el organiza ședințele. În afară de o privire încruntată, tata nu primea nimic altceva de la unchiul Black, dar el mereu se încruntă la tata, deci e ok. Dacă ar fi fost altcineva, probabil i-ar fi comentat tatei pentru ținuta lui. Unchiul Black a fost mereu ok cu asta, vreau să spun până și el se îmbrăca precum un delicvent, deși era profesor, dacă ăsta era stilul lui, ce poţi să faci?

- Rojo, trezirea! Am ajuns.

Spune Naranja, scuturându-mă ușor. Mă trezesc din visare, ca să zic așa, deși nu pot spune că visam eram mai mult pierdut printre gândurile mele, așa cum pățesc mereu când mergem cu mașina undeva, apoi deschid portiera și ies afară. După mine, Naranja iese din partea cealaltă a mașinii, apoi mama o încuie. Când mergem să ajutăm cu toții la sală, de obicei mama conduce, pentru că la sfârșitul zilei tata mereu e foarte obosit și moțăie în mașină pe drumul spre casă.

Privesc sala din fața mea și, un zâmbet își face apariția pe faţa mea când ochii mei rămân pe logoul uriaș de la intrare. RedOrange's Gym. Ori de câte ori văd asta, mă simt incredibil de bine și de important, că un loc atât de cunoscut e numit după mine și fratele meu, mai mult sau mai puțin. 

Îl urmăm pe tata până la intrare, unde acesta dezactivează alarma, ridică oblonul, apoi descuie ușa. Intrăm înăuntrul unul câte unul și, primul lucru pe care îl fac, după ce mama aprinde luminile, e să merg direct la recepție. Mă așez pe scaunul uriaș din spatele biroului, apoi pornesc calculatorul și încep să mă uit peste abonamentele clienților noștri, pentru a ști la ce să ne așteptăm. 

- Ok, familie, azi va fi o zi ocupată!

Spun eu, trecându-mi ochii o ultimă dată peste documentele de pe calculator. Naranja își pune mâinile în sân și afișează o expresie cum că așteaptă să continui, mama începe să ridice obloanele de la geamuri, în timp ce tata vine în spatele meu și privește ecranul calculatorului peste umărul meu.

- Așa se pare, va trebui să lași pe altcineva la recepție. Voi avea nevoie de tine să te ocupi de niște clienți să îi încurajezi și să îi asiști. Sunt genul ăla de oameni care au nevoie de susținere. 

- Da, da! S-a făcut.

De obicei, eu stau la recepție și primesc clienții, ofer detalii privind serviciile noastre, oferte și abonamente și conving oamenii că să vină la sala noastră e cea mai bună decizie pe care au făcut-o. Cu fața mea adorabilă și șarmul meu moștenit de la unchiul Black, conving ușor pe oricine să ni-se alăture, dacă pot să zic așa, plus că femeilor li se pare incredibil de drăguț că îmi ajut tatăl, ceea ce le face să vrea să vină la sală, strategii de marketing, chestii, etc etc... Dar sunt și momente ca acesta de acum, când trebuie să mă ocup de unii clienți, pentru că sunt prea mulți. Treaba mea e să îi ajut să folosească mașinăriile de aici și să îi încurajez cât de mult posibil. Ați fi surprinși de câți oamenii au nevoie de încurajări pentru că nu sunt destul de determinați să facă ceva sau să continue ce au început.