It's Not Incest!

Capitolul 25.

Rojo's p.o.v.

- Norii întunecați își varsă lacrimile în sincron cu sufletul meu trist. Cu fiecare picătură de ploaie ce se izbește de asfalt, inima mea se frânge încă o dată și încă o dată... Deși înconjurat de oameni, mă simt sufocat de singurătatea copleșitoare. Precum norii de furtună plutesc pe cer, așa-mi plutește prin vene și suferința. În acest univers sunt doar un suflet chinuit care-

- Fiule, ești bine?

La auzul vocii tatei îmi revin din visare și mă dau jos de pe pervaz. Trag draperiile la loc, apoi mă apropii de el și mă așez pe canapea. Acesta îmi zâmbește și își pune mâna pe capul meu, ciufulindu-mi părul.

- Plouă și sunt puțin deprimat.

- Puțin? Sunai de parcă luai în considerare opțiunea de a te arunca pe fereastră.

Spune Naranja, care stătea pe fotoliul lui obișnuit, punându-și mâinile în sân. Mă încrunt la el, apoi îmi sprijin capul într-o mână de brațul canapelei.

- Nu aș face niciodată asta... plus că suntem la parter, nu aș rezolva nimic!

- Ce s-a întâmplat?

Întreabă mama, intrând în sufragerie cu o tavă în mâini.

- Bebelușul meu e deprimat.

Spune tata, luând una din cănile de pe tava mamei.

- Ce s-a întâmplat, Rojo?

Întreabă ea, în timp ce îl servește pe Naranja. Fratele meu îi mulțumește, apoi ia cana și începe să bea din ea. Mama îi oferă un zâmbet, apoi lasă tava pe masă și se așază pe canapea lângă tata, după care își ia și ea o cană și începe să bea.

- Ploaia mi-a stricat toate planurile! Voiam să fac atâtea azi!

- Ce păcat, dragule. Va trebui să le lași pe altă dată.

- Da... 

- Hei, hei, nu fii așa. Bea niște ciocolată caldă. Am făcut-o așa cum îți place și dacă asta nu te înveselește, atunci părul meu nu e roz!

Chicotesc la comentariile mamei, apoi mă întind după cana mea și o iau de pe masă. Încep să beau și doar după câteva înghițituri simt deja cum lichidul călduț și dulce mă face să mă încălzesc pe dinăuntru și îmi revine moralul.

- Mai bine?

Întreabă tata. Îi ofer un zâmbet, în timp ce dau din cap și continui să îmi beau ciocolata, iar restul familiei face la fel. După ce termin de băut, las cana pe masă și oftez.

- Mai vrei?

Întreabă mama, întinzându-și cana spre mine. Dau din cap dezaprobator, apoi spun:

- Nu nu, mulțumesc. A fost delicioasă.

- Normal că a fost, doar a făcut-o mama ta!

Spune tata pe un ton serios, sorbind lung din cana lui. Mama își clatină capul dezaprobator la comentariul lui, dar nu spune nimic și continuă să bea. Nu mă pot abține să nu zâmbesc privindu-i, iar când văd că și Naranja se uita la ei zâmbind, zâmbetul meu crește tot mai mare.

Dintr-odată, se aude în toată casa zgomotul provocat de un tunet puternic, ceea ce mă face să tresar speriat. Instinctiv, sar de la locul meu în brațele tatei și îmi ascund fața în pieptul lui, mai mai făcându-l să își scape cana, dacă nu ar fi prins-o mama la timp.

- Dă-mi mie asta.

Se aude vocea mamei spunând.

- Mulțumesc, scumpo.