Rojo's p.o.v.
Îmi deschid ochii somnoros și aștept ca aceștia să se ajusteze cu lumina din cameră, apoi mă ridic în șezut și zâmbesc când îmi văd cei doi iubiți dormind liniști- STAI! Cei doi iubiți? Doi... adică unu și încă unu?
- Unu... și doi...
Încep eu să îi număr, arătând cu degetul spre fiecare în parte. Îi privesc confuz preț de câteva clipe, apoi îmi ridic mâna stângă și încep să îi număr pe degete, pentru că aparent calculul ăsta e prea complicat pentru creierul meu care abia s-a trezit din somn.
După ce termin cu număratul, privesc în stânga și în dreapta, încercând să îmi dau seama unde mă aflu și ce se întâmplă, dar tot ce reușesc să descopăr e că mă aflu în dormitorul lui Naranja și că e trecut de mult de miezul zilei. Mă frec la ochi, pentru a mă asigura că vederea nu îmi joacă feste, apoi îi mai număr o dată, doar pentru a fi sigur și a mă convinge că nu am luat-o razna sau ceva.
- Sunt doi, oricum m-aș uita la ei, tot doi sunt... Puteam să jur că când am mers la culcare era doar unul...
Oare dacă mă culc la loc, când mă trezesc mai apare unul?
- Ăăămm... Naranja? Violet?
Îi scutur ușor pe cei doi și nu mă opresc până când nu primesc o reacție din partea lor.
- Ce s-a întâmplat, Rojo?
Întreabă Naranja pe un ton somnoros, privindu-mă încruntat.
- Cum de e Violet aici?
Naranja se întoarce cu fața spre el și îl privește ca și când acum l-ar fi văzut prima dată, apoi ridică din umeri în timp ce spune:
- Habar nu am.
- Habar nu ai, tu ești cel care m-a pus aici!
Intervine Violet în discuție, ridicându-se în șezut și începând să se întindă. Atât eu cât și Naranja îl privim confuzi până când acesta continuă să explice:
- Am venit dimineață devreme aici să ajut la treaba, dar mama voastră a zis că nu se apucă să gătească acum și că mă va chema când are nevoie de mine. L-am enervat pe mătușel, apoi am mers să văd ce faceți voi. Pe tine nu te-am găsit în camera ta... apoi am venit aici și dormeați amândoi, iar când m-am apropiat de pat și am încercat să vă trezesc, Naranja m-a tras în pat și amândoi v-ați ghemuit lângă mine și nu nici nu m-ați lăsat să mă mișc de acolo. Cât am dormit?
- Cât e ceasul?
Întreabă Naranja, ridicându-se și el în șezut.
- Târziu.
Răspund eu, dând la o parte pătura de pe mine, pentru a mă putea da jos din pat.
- Ce ciudat, nu îmi amintesc să fi fost înveliți când am adormit eu...
Spune Violet, dându-se jos din pat cu ajutorul meu.
- Probabil ne-o fi învelit mama sau tata.
- Probabil.
- Păi, eu merg să văd ce fac părinții voștri. De fapt, mai întâi trebuie să merg la baie, am dormit cu hainele mele bune, trebuie să le aranjez măcar.
- Ești invitatul meu. Ușa e acolo.
Spune Naranja, arătându-i lui Violet ușa băii. Spre surprinderea mea, Violet îi mulțumește, apoi merge în baie fără a mai spune nimic. Rămași singuri, îl privesc pe Naranja confuz preț de câteva clipe, apoi spun:
CITEȘTI
It's Not Incest!
RomanceVolumul #1: My Babysitter Volumul #2: Your Babysitter Volumul #3: I Loved You... ~Black's Story~ Volumul #4: It's Not Incest! Volumul #5: - Volumul #6: The Third Wheel Minunat! Incest, dublu incest sau chiar triplu dacă și ei se plac reciproc, presu...