It's Not Incest!

Capitolul 99.

Crăciun fericit tuturor! 🎅🎄🎁 Hai cu încă unu și gata :). Spor la citit, lectură plăcută! 

***

Naranja's p.o.v.

- Șterge-o, Velvet! Tu ești ultima persoană pe care vreau să o văd!

Se aude vocea lui Violet strigând de dincolo de ușă, ceea ce mă face să mă opresc și să ascult, așteptând momentul potrivit pentru a-mi face apariția.

- De câte ori trebuie să îți spun că îmi pare rău?  N-a fost vina mea!

Se aude o altă voce ușor familiară protestând.

- Sunt conștient că n-a fost vina ta! Dacă consideram că era vina ta, nu te-aș fi lăsat să îți mai faci veacul pe aici să-ți vinzi prafurile tale magice, și cu atât mai puțin te-aș fi lăsat să te împrietenești cu iubitul meu! Sper că nu crezi că dacă te ignor, nu sunt perfect conștient că exiști. Te tolerez, dar asta nu schimbă faptul că te urăsc. Acum pleacă și lasă-mă în pace!

- Ok, plec, plec, voiam doar să văd dacă ești bine, de dragul lui Rojo.

- Nu-i spune iubitului meu pe nume, și n-am nevoie de mila ta!

Mă încrunt ușor la auzul cuvintelor lui Violet, apoi decid să intru înăuntru, fix când persoana cu care se certa el dădea să iasă. Îmi măresc ochii în șoc când văd că posesoarea vocii era o fată, deși era destul de evident, dacă stai să te gândești. Avem un scurt schimb de priviri, apoi Velvet, dacă i-am reținut bine numele, privește peste umăr la Violet și spune:

- Ți-a venit câinele de pază.

Violet își ridică privirea spre Velvet și îi oferă o încruntătură, iar când vede că eu chiar mă aflam aici, își pleacă privirea și se întoarce cu spatele.

- Violet...

- Hei, pui, iubitul tău nu pare să se simtă prea bine. Înainte să plec vrei vreo aspirină sau altă pastilă?

O privesc pe Velvet cu o sprânceană ridicată, apoi dau din cap în semn că nu. Doar pentru că sunt student la medicină, nu înseamnă că pot prescrie medicamante, unu la mână, și doi la mână, mă duce capul destul cât să nu iau pastile de la cineva pe care l-am întâlnit în baie. Spre deosebire de alții, Rojo, aham.

- Nu am nevoie de pastile să îl fac să se simtă mai bine. Mă descurc singur.

- Cum vrei tu, pui. Sper să fie așa. Ne mai vedem, Violet!

Spune ea, înainte de a părăsi încăperea și a închide ușa în urma ei. Odată rămași singuri, mă întorc spre Violet și îmi deschid brațele, în timp ce spun pe cel mai calm și cald ton posibil:

- Sunt aici, vino la mine.

Așa cum era de așteptat, la auzul vocii mele, Violet se întoarce spre mine și apropae instant mă trezesc cu el în brațele mele. Las să îmi scape un oftat prelung, în timp ce îmi trec mâinile prin părul lui, pentru a-l consola, apoi întreb:

- Ai avut un atac de panică mai devreme?

- Nu. Nu am mai avut unul de ani buni.

Răspunde el, încă ascunzându-se în brațele mele și evitând să mă privească. Dau ușor din cap în semn că am înțeles, chiar dacă știu că el nu avea cum să vadă asta, apoi continui să îl țin în brațe și să îl mângâi pe cap și pe spate, pentru a-l calma. 

- Totul va fi bine, sunt cu tine acum...

Șoptesc eu strângându-l ușor în brațe pentru al asigura că sunt cu el și nu intenționez să îi dau drumul până nu se calmează. Preț de câteva clipe, niciunul din noi nu zice nimic, până când Violet își ridică privirea spre mine și spune: