It's Not Incest!

Capitolul 63.

Violet's p.o.v.

- Neața...

Spun eu, apropiindu-mă de el cu pași mici, în timp ce îmi frec ochii somnoroși.

- Bună dimineața, Violet.

Spune Green, întorcându-se spre mine și oferindu-mi un zâmbet.

- Știi că nu te-am adus aici ca să fii servitorul nostru, nu trebuie să gătești pentru noi în fiecare zi.

Spun eu, înăbușindu-mi un căscat. Green oprește focul, apoi se întoarce spre mine și continuă să zâmbească, în timp ce spune:

- Dacă nu vă deranjează și dacă mâncarea e ok, aș vrea să continui să gătesc pentru tin- voi... Măcar atât pot să fac și eu. Dar dacă nu vă place, pot să încerc să fac altcev-

- Mâncarea e delicioasă, Green. Nu despre asta e vorba.

- Atunci lasă-mă să o fac. Te rog... Nu mă simt bine când mă gândesc că stau pe capul vostru de atâta timp și nu fac nimic pentru a vă mulțumi.

- Nu trebuie să ne mulțumești și faci deja destule, în fiecare zi încerci să îți găsești un job, nu e vina ta că toată lumea caută experiență!

Spun eu, punându-mi mâinile în sân. Green dă din cap dezaprobator, apoi oftează și spune:

- Dar e vina mea că nu mi-am ales un domeniu de studiu care m-ar putea ajuta să îmi găsesc o slujbă... Încep să cred că părinții mei aveau dreptate, muzica e o pierdere de timp.

- Să nu mai spui asta niciodată!

Strig eu, acoperindu-i gura cu mâna, mai repede decât poate el să proceseze.

- Uită-te la mine. Nu e adevărat, nu e o pierdere de timp și ești foarte bun! Să nu mai spui niciodată asta! Promite!

Abia când îl văd pe Green închizându-și ochii și dând din cap aprobator, îi dau drumul și dau un pas înapoi.

- Bun. Nu uita că mi-ai promis!

- Nu voi uita. Cât e ceasul?

- Nu știu, cred că în jur de 7 jumate. Oricum, ce gătești bun? Se simte un miros delicios de pe hol!

- Întârzii la un interviu!

Strigă el, ieșind în fugă din bucătărie, doar pentru a se întoarce înapoi după câteva secunde ca să îmi răspundă la întrebare, după care fuge din nou în camera me- a noastră. Chicotesc gândindu-mă cât de comic arăta situația, apoi mă întorc spre mâncarea făcută de el și adulmec mirosul delicios.  Nu mă pot abține și iau o lingură, vrând să gust, dar înainte să o pot face, tresar când îl aud pe Naranja intrând în bucătărie și întrebând:

- Ce-i cu omul străzii? De ce fuge prin casă?

Privesc peste umăr la el preț de câteva clipe, după care mă întorc la mâncarea delicioasă făcută de Green și gust.

- Întârzie la un interviu de angajare și te-aș ruga să nu îi mai spui "omul străzii". Are un nume și locuiește într-o casă.

- Are un nume și locuiește în casa noastră.

Spune Naranja, apropiindu-se de mine cu pași apăsați. Las să îmi scape un oftat, după care tresar când simt brațele lui înfășurându-se în jurul bazinului meu și pieptul lui lipit de spatele meu.

- Și cât mai are de gând să stea aici, G.R.E.E.N.?

Întreabă Naranja, silabisindu-i numele lui Green, în timp ce îmi lăsa câte un sărut pe umăr și pe gât cu fiecare literă în parte.