It's Not Incest!

Capitolul 26.

Rojo's p.o.v.

- Dă-mi toate cărțile de inimă neagră!

- Jucăm dame, Rojo. Și nici măcar nu a fost corect ce ai spus.

- Oh, da... scuze...

Spun eu pierdut printre gânduri, în timp ce mut o piesă fără a acorda prea multă atenție jocului, ochii mei fiind fixați pe ceas. Au trecut câteva ore bune de când Naranja a plecat de acasă la așa zis-a lui întâlnire de studiu și încă nu s-a întors! Începe să se întunece, impropriu spus, deja e destul de întuneric afară din cauza norilor de ploaie, dar înțelegeți voi ideea! 

- Șiii... am câștigat.

Spune tata, mutând piesa pe tablă. Cuvintele lui îmi atrag atenţia și îmi mut privirea spre el pentru a constata că într-adevăr pierdusem.

- Din nou?!

Exclam eu revoltat. Tata își pune mâinile în sân și mă privește cu o sprânceană ridicată ca și când ar spune nu e evident? Mă încrunt la el, apoi mă întorc spre mama care făcea ceva pe telefon și îmi pun capul în poala ei.

- Mami, iar m-a bătut!

Mama își ridică privirea din telefon și își pune mâna pe capul meu, mângâindu-mi părul, apoi îi aruncă tatei o privire ușor încruntată.

- Puteai să îl lași și tu să câștige...

- Oh, crede-mă, draga mea, asta fac de 5 runde încoace! Nu îi stă deloc mintea la joc.

- Vrei să joci altceva, Rojo?

Spune mama, fără a băga prea mult în seamă cuvintele tatei. Îmi ridic capul din poala ei, încetând micuța mea dramă, apoi spun:

- Da, ar fi plăcut.

- Jucați-vă altceva!

Ordonă ea pe un ton calm, în timp ce se întoarce la ce făcea mai devreme. Tata oftează și se ridică de pe podea, după care bagă jocul de dame înapoi într-unul din dulapurile în care ne țineam toate jocurile de masă.

- Ce vrei să joci, Rojo?

Sincer vorbind, nu am chef să mă joc nimic, sunt prea îngrijorat pentru Naranja, dar nu pot să arăt asta... Off, ce greu e când iubești!

- Cărți?

Sugerez eu primul joc care îmi trece prin minte, ca să nu par suspicios. 

- Ok.

Tata revine la masă cu un pachet de cărți și se așază la loc pe podea. Scoate cărțile din pachet, apoi începe să le amestece, dar când vede că nu îi iese oftează și mi le dă mie. După ce stabilim ce urmează să jucăm și cărțile sunt împărțite, jocul începe și în sfârșit reușesc să câștig și eu.

- Mami, am câștigat, ai văzut? Ai văzut??

Întreb eu entuziasmat. Mama îmi oferă un zâmbet micuț, încă cu ochii în telefon și îmi spune un bravo. Zâmbesc și eu, deși mă simțeam puțin dezamăgit că nu am fost lăudat mai mult, apoi amestec iar cărțile pentru încă un meci.

- Runda următoare joc și eu cu voi, doar lăsați-mă să termin aici.

Spune mama dintr-odată, atrăgându-ne atenția mie și tatei. Privim amândoi la ea, apoi unul la celălalt, iar când niciunul din noi nu spune nimic, mama își lasă telefonul jos și ne privește confuză.

- Ce?

Îmi mușc buza de jos, apoi îi fac semne din priviri tatei să spună el, pentru că la urma urmei, el e soțul. Eu sunt bebelușul, iar bebelușii nu vorbesc.