It's Not Incest!

Capitolul 35.

Rojo's p.o.v.

Simt o durere puternică de cap și îmi forțez ochii să se deschidă. Clipesc în mod repetat, pentru a mi se ajusta vederea cu lumina și pentru a scăpa de greutatea apăsătoare asupra pleoapelor mele. Privesc cu greu de jur împrejur, în speranța că îmi voi da seama unde mă aflu și ce s-a întâmplat. Din nefericire pentru mine, ori de câte ori încerc să îmi amintesc viziunea mi se blurează, iar migrena mea devine insuportabilă.

Trag câteva guri de aer, abia acum realizând că respiram sacadat și încerc să mă liniștesc. Dau să mă ridic, dar corpul nu cooperează și tot ce reușesc e să tremur precum o gelatină, simțindu-mi corpul efectiv ca una. Inspir adânc încă o dată și îmi adun toată forța, încercâd să mă ridic.

Din nou nu reușesc nimic, decât să descopăr că durerea mea de cap nu era singura pe care o resimțeam.

Oftez adânc și zgomotos și îmi învârt capul în stânga și în dreapta, ignorând pe cât de mult posibil durerea, în căutarea a ceva sau a cuiva familiar care poate să explice ce s-a întâmplat și ce se întâmplă în continuare cu mine.

Dintr-odată, zăresc o figură în întuneric care stătea pe marginea patului pe care mă aflam eu, în stânga mea, și îmi simt bătăile inimii accelerându-se. Încep să respir tot mai greu cu fiecare secundă trecută, singurul lucru la care mă puteam gândi fiind: cred că asta înseamnă să experimentezi un atac de cord.

Figura începe să se miște și simt cum mi se taie respirația când aud o voce întrebând:

- Te-ai trezit?

Ochii mei se măresc în șoc când figura se întoarce spre mine, inima mea încă bătând nebunește din cauza fricii. Când văd fața familiară a persoanei care se afla lângă mine, șocul meu începe să se diminueze curând, deși bătăile inimii mele și respirația încă erau accelerate.

- S-a trezit?

Se aude o altă voce întrebând, făcându-mă să tresar și să privesc în direcția din care s-a auzit.

- Da. Adu-i niște apă.

- Imediat.

Posesorul vocii dispare din raza mea vizuală preț de câteva clipe, în timp ce figura care era lângă mine se apropie tot mai mult. Odată ce cealaltă persoană se întoarce, lumina se aprinde și pot să văd, deși în ceață, locul în care mă aflam și persoanele cu care eram.

- Ușor, Rojo...

Spune Naranja, ridicându-mi capul și așezând o pernă sub el, pentru a sta mai sus. După ce termină cu perna mea, se întoarce spre Violet și ia de la el ceva ce părea a fi un pahar cu apă și mă ajută să beau.

- Cât mai durează până își revine la normal?

- Ar trebui ca efectul să dispară din clipă în clipă, stai liniștit, nu va păți nimic. Mai dă-i apă.

Despre ce vorbesc?

Naranja dă din cap în semn că da, apoi continuă să îmi dea apă. Iau încă câteva înghițituri, apoi îmi scutur capul în semn că nu mai vreau. Naranja îi dă înapoi paharul lui Violet, care îl lasă pe ceva ce părea a fi o noptieră, apoi amândoi își concentrează atenția asupra mea. Tușesc pentru a-mi drege glasul, apoi întreb:

- C-Ce se întâmplă aici?

Odată cu întrebarea mea, peste noi se lasă liniștea, iar expresiile celor doi se schimbă. Tot ce pot să fac e să privesc confuz când la unul, când la celălalt, și să aștept ca unul dintre ei să îmi ofere o explicație.