It's Not Incest!

Capitolul 55.

Oficial m-am mutat în cămin (de marți), iar luni încep cursurile, deci nu știu cât timp voi mai avea pentru scris, s-ar putea să schimb programul de postat, s-ar putea să nu, dar un singur lucru pot spune cu certitudine că va rămâne la fel, (chiar dacă voi schimba programul și voi posta în alte zile decât luni și vineri) regula mea: cel puțin un capitol pe săptămână. Voi încerca să nu mă abat de la ea, dar în orice caz am vrut să vă anunț. Ne vedem când ne-om vedea, presupun. Până atunci, lectură plăcută!

Naranja's p.o.v.

- Șiiii, în sfârșit, e gataaa!

- Arată foarte tare, Naranja!

- Da, mulțumesc.

Spun eu, dându-mi ochii peste cap la comportamentul copilăros al celor doi. 

Încă nu pot să cred că mi-am petrecut ultimele două ore din viață construind un fort din pături și perne. Câți ani am? 5? Nu! Am 21, curând 22! Dar măcar cei doi sunt fericiți. Singurul lucru care mai lipsea era să nu le placă cum a ieșit și să o ia de la capăt!

- Intrăm?

- Rojo, faci tu onorurile?

- Nu ar trebui să le facă Naranja? Doar el l-a construit...

- Te rog, ești invitatul meu.

Spun eu, din nou dându-mi ochii peste cap. Rojo și Violet mă privesc preț de câteva clipe nesiguri, apoi entuziasmul le revine și se întorc la cum erau mai devreme. Rojo intră în fort, apoi Violet și amândoi încep să se minuneze de cât de tare e. 

- Naranja, vino și tu!

Spune Rojo, scoțându-și capul afară și făcându-mi semn să vin. Las să îmi scape un oftat, apoi întreb:

- Chiar trebuie?

- Oh, haide!

- Naranja, treci aici imediat!

Spune Violet, încercând cel mai probabil să sune dur, lucru ce nu prea îi ieșea, dat fiind faptul că era într-un FORT DIN PERNE ȘI PĂTURI. Încă o dată, oftez, apoi mă aplec și intru înăuntru.

- Acum ce?

Întreb eu.

- Nu e foarte tare?

Întreabă Rojo entuziasmat.

- Nu.

Răspund eu simplu, punându-mi mâinile în sân.

- De ce te-am întrebat pe tine?

Întreabă el retoric, pufnind din nas. Violet își pune mâna pe umărul lui, pentru a-l consola, apoi mă privește încruntat, la care eu doar îmi dau ochii peste cap.

- De ce ești mereu așa?

Întreabă Violet.

- Pentru că așa e personalitatea mea. Știați amândoi asta când ați decis să fim împreună, deci nu are rost să vă plângeți acum.

- Nu ne plângem, doar... nu știm ce să facem ca să fii și tu la fel de entuziasmat ca noi. Uneori avem impresia că nu îți place să stai cu noi...

Spune Rojo, evitând să mă privească direct. Îl scanez cu privirea, apoi fac la fel cu Violet căutând confirmare. Îmi închid ochii și las să îmi scape un oftat, apoi îi deschid din nou și spun:

- Îmi place să stau cu voi, chiar dacă faceți chestii care mie mi se par stupide.

Cei doi mă privesc confuzi, clipind în mod repetat, evident neînțelegând despre ce vorbesc. Îmi scutur capul dezaprobator, apoi explic: