Imposibila

18

A trecut aproape o săptămână de când tâmpitul a încercat sa ma faca sa înghit o păpădie.
Am fost externata ieri, pentru ca...am început sa tip, sa trântesc tot din jurul meu, sa sar ca o nebuna, în concluzie au spus ca spitalul nu este o gradina zoologica asa ca nu are rost sa fiu acolo, m-am simțit jignita dar am văzut cum a arătat salonul după plecarea mea, și...da poate aveau dreptate.
Acum stau întinsă pe patul meu moale, mâncând ciocolata.

-vrei ceai?

-Nu, mulțumesc!

Tâmpitul se pune pe pat lângă mine.

-cum te simți?

-Acum mai bine, dar nu vreau sa mai am de a face cu vreo păpădie.

-promit ca numai aduc.

Îmi întinde o farfurie cu prăjituri.

-sunt bune?

-Da, mulțumesc! Sigur nu tu le-ai facut!
Spun zâmbind.

-conțin alune?
Continui eu.

-în mare parte da, de ce?

-ultima oara când am mâncat alune era sa mor.

Spun prefăcându-ma ca ma sufoc.

Face ochii mari cat cepele și vine lângă mine.
Îmi iau mana de la gat și îl sărut pe obraz.

-glumeam!

Spun râzând.

-ha ha ce gluma buna, era sa leșin, la propriu!

-hai ca a fost amuzant!

-vrei sa îți arat eu ceva amuzant!

Se apropie de mine, și își pune o mana la spatele meu aducându-ma mai aproape de el, iau o prăjitură, și o dau în cap.

Ma ridic de pe pat și ies în fuga din camera.

...

Ma întorc după ce mânac tort, și îl vad pe James peste pisica mea.

-ho ca imi violezi pisica?

Săracă pisica, o sa aibă coșmaruri.

James se ridica foarte rosu la fata.

-cred ca eu sunt alergic la alune.

Arata foarte rău, chiar foarte rău, zici ca era un clovn prost, chiar foarte prost machiat.
Iau paharul de pe noptiera și constat ca nu mai am apa, nu-i bai , am o vaza cu apa, o iau și o torn în cap.
Toată vopseaua roșie se scurge pe bluza lui, ce sa zic? Arata splendid, izbucnesc în ras.

-de unde ai știut?

-Nu sunt prosta!

Ma întorc sa pun vaza la loc, și simt cum doua mâini îmi cuprind talia.

-dacă nu îmi dai drumul vaza asta te va face să lesini.

-Știu ca nu vrei sa îți dau drumul, dacă era cum spui tu, deja te zbăteai demult.

Ma întorc spre el și îl ciupesc de obraji, dar nu îmi da drumul.

-Nu îți dau drumul, e nevoie de mult mai mult pentru asta.

Se apropie considerabil de mine, iar eu numai știam cum sa ma trag sa pot sa găsesc o portiță de scăpare.
Se uita în ochii mei, iar eu în ai lui, și acum ma gândesc, oare cum a ar reacționa dacă s-ar trezi dimineața cu ochii umflați și mov, pentru ca nu va ieși de aici altfel.
Își lipește buzele de ale mele, iar eu ii răspund la sărut, dar îl calc pe picior ma întorc spre ușa, vreau sa ies, dar nici de data asta norocul nu e de partea mea.
Gata, sa aducem tirul, le voi fata cunoștință fata în fata pe autostrada.