Imposibila

Capitolul 20

Liniștea apăsătoare din încăpere ma irita, aud doar haosul din mintea mea.
Imi strâng genunchii la piept și imi ridic privirea spre geamul acoperit de materialul subțire și crem al draperiei.
Priveliștea te lasa fara aer, luna acoperă pământul într-un val de argint, iar stelele se joacă pe cerul întunecat.
Imi las capul sa cada pe perna din dreapta mea, în trag pătura pana la nivelul fetei și privesc cei patru pereți albi ai hotelului.
Evident ca nu am mai pus piciorul in casa după discuția cu Tom de acum câteva ore, am iesit prea dramatic ca sa ma întorc în câteva ore doar pentru ca nu am altundeva sa merg, bine...de fapt chiar nu am, de asta sunt aici, într-o cameră mica, dar drăguță de hotel de la marginea orașului.
Mobilierul este aranjat cu foarte mult bun gust as spune ca as fi total surprinsă daca un bărbat ar sta după aranjarea acestui hotel, are aceea amprenta feminină de la cel mai mic detaliu pana la cel mai semnificativ.
Cuvintele lui nu imi ies din minte "Atunci, James, de ce a fost între noi?"
Dezgustul pe care il simt e din ce in ce mai intens cu fiecare reamintire a acelui dialog.
În primul rând, pentru ca este de-a dreptul stupid sa spuna asemenea cuvinte, pur si simplu întrebarea lui nu cauta raspuns ,îl are deja, il avea deja,astepta doar confirmarea mea, care nu s-a întâmplat.
Nu inteleg ce legătură are James cu asta, au trecut 5 ani, am trecut peste, am început să am din nou speranța că totul va fi bine, ca viata mea se va îndrepta, dar Tom a avut grijă să rupă orice fărâmă de speranța.
În al doilea rând, el a fost cel care mi-a călcat sentimentele in picioare, nu eu, nu are absolut nici un drept sa imi rascoleasca trecutul, nu ii permit asta, nu i-am permis-o niciodată.
Crede că are o influență puternică asupra mea, crede că ma poate manipula ușor, da, numai inseamna nimic pentru mine.
Este de-a dreptul ridicol sa vezi o persoana pe care ai iubit-o atât de mult ca după ce ți-a dat viata peste cap in cel mai josnic mod posibil sa iti spuna ca te iubeste.
Un aer rece străbate camere, deschid ochii încet și privesc spre micul geam deschis din cauza vântului puternic.
Insfac între degete puloverul adus la întâmplare din bagajul abandonat pe podeaua casei părinților mei, singurul de altfel, doar pe acesta am reusit sa il iau cu mine in timp ce paraseam casa in viteza.
Deschid usa camerei și ma îndrept spre scări, vreau sa plec de aici, întotdeauna am fugit de probleme, sunt și am fost o lasa, imi era tata de teama de consecințe  încât le-am ignorat și am fugit mancand pământul, dar se pare ca de ce ți-e teama nu scapi. Am fugit destul sunt o persoana matură numai am 18 ani sa plec lăsând totul la fel cum am mai facut, trecutul te prinde întotdeauna din urmă și îți arată cât de importante sunt toate alegerile pe care le faci.
Deschid usile mari și maro ale hotelului și un val de aer rece ma iubeste puternic, imi strâng brațele in jurul trupul și ma îndrept spre masina care...bineînțeles că nu este nicăieri, în special în locul în care am și lăsat-o.
Nervii imi traversează corpul și intru in hotel aproape doborand-o pe doamna care se îndrepta spre ieșire.
Ma îndrept spre receptie si apas disperat micul clopoțel auriu aflat pe tejgheaua maro făurită din lemn masiv.
Un bărbat îmbrăcat la costum cu papion roșu aprins imi apare in fata cu un zâmbet imens, daca ar sti cata furie e in mine in acest moment ar șterge zâmbetul acela pana nu il voi șterge eu.

-Masina mea a dispărut, am nevoie de înregistrările camerei de supraveghere.
Il privesc frustrată de lipsa de interes le care o prezintă.

-Camera de supraveghere care nu există în parcare?
Imi inclestez pumnii și imi mușc buza pentru a nu face o scenă de care nu a mai avut parte cu siguranta acest hotel.

-Am sa ți-o spun o singura data, pana politia nu va veni și va închide acest hotel, gaseste-mi masina, nu stiu cum, dar gasesti-o.
Primesc de la el in loc de o urma mica de interes, un ras haotic.

-Ma onorezi cu a-mi spune cum te numesti inainte sa sun la spital pentru a chema pe cineva sa iti faca un control.
Imi aplec capul și număr pana la 10, bineînțeles că nu ajută la absolut nimic.