Imposibila

Capitolul 15

Capul imi bubuie,putina lumina a dimineții se strecoară printre draperiile ușor transparente ce acoperă geamul camerei mele.
Imi deschid ușor ochii și ma uit in jur, Dylan nu e nicăieri.
Clanta se misca si usa se lipește de perete.
Un zâmbet imi scapa și ma ridic in șezut potrivindu-mi perna la spate.

-Stii, nu trebuie să te prefaci ca suntem impreuna cand nu ne vede nimeni.
Zâmbesc cand ii vad tava acoperită de un mic dejun de-a dreptul necesar pentru mine in acest moment.

-Stiu, asta e pentru mine!
Arată spre tava și după ce imi vede fata terifiata cand aflu ca eu nu primesc de mâncare începe să râdă.

-Glumeam, primesti si tu putin.
Ma strâmb și dau să mă ridic dar nu reusesc, durerea de cap persista și e mult mai rau decat ma asteptam cand mi-am deschis ochii.

-Esti bine?
Lasa tava pe noptieră și se apropie de pat asezandu-se lângă mine si luandu-mi mâna intra-sa.

-Am impresia ca o sa imi explodeze capul.
Imi masez cu cealaltă mâna tâmplă, dar fără efect, pare ca cineva ma lovește încontinuu cu o minge...de bowling.

-Merg sa iti aduc ceva?
Îngrijorarea lui este mai mult decat evidenta, imi deschid ochii si il privesc, pare chiar mai îngrijorat decat mine.

-Nu, multumesc, cred ca am nevoie doar de o baie lungă.
Dau pătura la o parte si ma îndrept spre baia de pe marginea holului.
Inchid usa si las apa fierbinte sa curgă in cada rece.
Aburii se ridică acoperind oglinda si vizibilitatea devine din ce in ce mai redusă, pornesc apa rece si dupa ce imi las bluza și pantaloni într-o parte, ma întind in cada.
Apa fierbinte imi mângâie corpul cu cele mai incredibile mișcări.
Durerea pare să se amelioreze, gândul imi zboară imediat la tot ce ma înconjoară acum. Dylan se da drept iubitul meu, machiajul meu este atât de strident încât uneori cand trec pe lângă oglinda si ma privesc in ea ma sperii.
Vanataile încă imi sunt evidente, dar le pot ascunde destul de usor având în vedere că incerc din răsputeri să fac asta, nimeni din acesta casa nu trebuie să știe nimic din cele întâmplate, nu vreau sa isi faca griji, sunt bine, poate nu acum, dar voi fi bine, trebuie să fiu bine.
Apa se răcește încet și începe sa imi fie frig. Imi imfasor corpul într-un prosop pufos si imediat ce ma asigur ca nu e nimeni pe hol ma furisez in camera, o fi Dylan asa zisul meu iubit, dar sa nu întrecem limita, nu am nevoie de spectatori în timp ce imi caut într-un prosop haine in dulapul aproape gol, evident ca nu am adus bagajul din mașină, era prea frumos sa le fi adus.
După ce reusesc sa gasesc ceva haine, care bineînțeles că sunt pijamale cobor in bucătărie pentru a-mi bea cana cu cafea.
Durerea de cap a dispărut complet, iar acum ma simt atât de fericită ca as face piruete daca as sti ca asta nu ar duce la vreun picior sau vreo mâna ruptă sau cel putin facturată.
Tata citeste ziarul pe care cel mai probabil poștașul l-a aruncat în fața casei cum face de mai bine de 20 de ani, iar mama pregătește micul dejun.
Imi era atât de dor de asta, de părinții mei, de fiecare dimineață minunata cand coboram scările și ii vedeam zâmbind, de fiecare zi minunata petrecută impreuna.
Mi se strânge stomacul cand ma gandesc ca trebuie sa ii mint, dar adevărul acum nu il vad decat ceva ce nu are loc în ecuația pe care am făcut-o pentru aceasta vacanta.
Ma asez la masa lângă ei și imi asez capul pe umărul tatei, imi sărută creștetul capului și un zâmbet mic imi scapa, oricât de mult am negat că vreau să fiu aici, de fapt chiar vreau, nu imi pot închipui un mod mai special de petrecut sărbătorile decat in familie, trebuie să apreciezi tot ce ai pana ce ai, pana ce nu e prea târziu.
O ușoară stare de tristețe ma încearcă, dar o sterg imediat cand mama ma priveste suspicioasă, are talentul de a-și da seama imediat cand ceva nu e in regula, nu voi uita niciodată, eram clasa a viii-a, am dat un test la care m-am pregătit foarte putin pentru ca inainte cu o seara am plecat pe furiș cu Sara sa vedem un film ce rula la cinema. Imediat după ce am predat lucrările, profesorul a și început să le corectez, aia a fost prima notă nu foarte bună din viata mea, ajunsă acasă imi era frica sa le spun părinților mei ca nu am invatat pentru ca am fost la cinema cu Sara fără voia lor, asa ca am preferat sa tin totul ascuns,evident ca nu am reusit, la cina, mama m-a privit și imediat si-a dat seama ca ceva nu era bine.

-Cum a fost la test?
Mâncarea mi se blocase în gât.

-A fost bine, mai ales ca a cazut ce trebuia invatat.
Zâmbetul meu era mai fals ca niciodată, pe atunci nu stiam prea bine sa mint.

-Da? Invatat? Inainte sau dupa ce ai plecat pe furiș cu Sara la film?
Reacția mea ar fi fost demnă de marile scene, sigur m-am albit complet la fata.

-Știați?

-Normal, te-am văzut cand ai iesit si ai fugit pana in capătul străzii cu Sara.
Mama a început să râdă și din aceea zi de fiecare dată când mă mai gândeam sa imi mai mint părinții revizuiam consecințele și nu o mai făceam, adică asa ocazional cand era nevoie atunci da, dar probabil știau că minteam, cum spuneam, nu eram cea mai bună mincinoasă pe atunci.
In fine, mama ma priveste suspicioasă din celălalt capăt a mesei, stiu sigur ca a observat ceva ciudat in comportamentul meu, adică niciodată nu am fost atât de varuita in casa, singurul lucru pe care il pot spune in apărarea mea e ca fără machiaj ar arăta și mai rau deci nu prea am de ales.

...

Buna!

Sper sa va placa acest capitol, vreau sa va multumesc enorm pentru tot, nici nu aveti idee cat de mult va multumesc!!!😊