Imposibila

Capitolul 54

James

Nodul ce nu îi permite aerului sa imi inunde plămânii se mărește considerabil, simt cum în mintea mea se da un adevărat război, dominand haos si dezordine peste toată rațiunea încă existentă.
Ochii mi se măresc considerabil și simt cum inima-mi sare peste o bătaie si se lasa invinsa de toate lucrurile pe care până acum le suporta, se lasa invinsa de tot cu ce se luptase.
Ii privesc chipul nedumerit si speriat, nu am nici cea mai vagă idee ce a-și putea să îi spun sau de modul în care ar trebui să îmi arat surprinderea, un mic zâmbet îi luminează chipul și ma încrunt.

-Tu esti doctorul meu? Esti drăguț!
Un bolovan de mi-ar cădea în acest moment în cap, m-aș simți mai bucuros, pare o adolescentă de 16 ani ce abia stie cum sa se poarte în preajma unui băiat.

-Nu, eu sunt James.
Spun hotărât, în încercarea de a-i surprinde reacția, sa izbucnească în râs și să spună că e doar o glumă, dar după chipul ei speriat, ma tem ca acel moment face parte doar din scenariile gândurilor mele.

-Imi pare rau, din moment ce esti aici, cred ca esti important în viața mea, dar eu nu te cunosc.
Vorbeste cu greutate pentru urechile mele, dar totusi atât de clar pentru inima mea, încât ma înfioară.

-Da, sunt.
De fapt, sunt un mincinos, nu pot profita de amnezia ei, de accidentul, care la naiba e doar datorită prostiei mele, într-o zi isi va aminti de mine, trebuie să își amintească, stiu ca bătăile inimii ei le cauta pe ale inimii mele, dar cum as putea sa ii spun?

-Încantata de cunoștință,James...
Se încruntă știind că nu imi cunoaște întregul nume, buzele mi se despart în încercarea de a rosti cuvintele care sa ii ofere răspunsul la întrebarea nerostita, dar zgomotul produs de usile metalice ce ascund intimitatea salonului, ma face sa le închid la loc fara a avea posibilitatea de a-i oferi un raspuns si tresar brusc, îi las mana din stransoarea alor mele si fac câțiva pași în spate pentru a permite părinților ei sa se apropie de propriul copil.
Zâmbesc și ma îndepărtez de patul acoperit de corpul ei rănit, ma asez pe unul dintre fotoliile apropiate ieșirii din salon, nu am de gand sa plec de aici, nu imi permit picioarele sa înaintez, părinții ei ma privesc sceptic, dar ignoranta mea le doboară orice speranță că voi pleca din apropierea mult iubitei lor fiice.
Analizez cu lux de amănunte fiecare părticică din tavanul extraordinar de interesant ce îmbracă partea de sus a salonului.
În timp ce mama Oliviei se îngrijorează pentru starea fiicei sale, tatăl ei are atenția ațintita asupra mea, încercarea lui de a ma intimida eșuează lamentabil, îi evit privirea si imi focusez privirea spre fereastra ascunsă de perdeaua albă aproape opaca.
Usile metalice se închid cu un zgomot puternic și deranjant de îndată ce părinții ei părăsesc încăperea, ma apropii si ma asez pe scaunul din dreapta patului ei,ma priveste cu ochii senini, dar ceva nu e in regula, deși zâmbetul îi luminează ușor chipul, pot simtii cum inima ei e într-o continuă bătălie.

-E totul bine?
Reusesc sa articulez si o privesc știind că odată cu revenirea memoriei nu imi va mai permite vreodata sa mai stau în preajma ei.

-Totul este perfect.
Zâmbesc slab si ii cuprind mana între degete, o retrage ușor și o așează în palma mea.

-Cine esti tu?
Imi analizează fiecare părticică a chipului, îi aduc mana până în dreptul buzelor si o sărut ușor, o retrage încet și ma priveste curios.

-Sunt...știi,Olivia, oamenii se mai schimba, viata însăși se schimba, un om odată cu inima acoperita de nemiloasa umbră, poate deveni într-o zi plin de lumina, e ciudat cum trece timpul si datorita ei realizezi cat de valoros este fiecare om care a trecut prin viata ta, fie chiar si temporar, e atât de important sa iti dai seama de fapt de sentimentele care te leagă de oameni, de locuri, de cuvinte, fiecare om are povestea lui, pe care o spune cum consideră el ca trebuie sa fie spusa, e greu sa ai incredere într-un om căruia i-ai dăruit tot ce ai avut tu mai valoros, iar acesta ti-a aruncat tava la coșul de gunoi, chiar în fața ochilor tai, dar in acelasi timp e si mai greu sa iubesti, sa iubesti atât de puternic încât să simți că întreaga lume este a ta, daca aceea persoana este acolo, în brațele tale, si sa nu fie lângă tine, sa simti dorul arzător cum se joaca in a ta inima,cum o arde de fiecare dată când în mintea ta apare acea persoana, acel om, ce are puterea de a trezi viata in...viata ta,e ciudat, dar atât inima cat si mintea ta joaca un joc murdar în care doar tu ești jucătorul ce aparent pierde,înțelegi la ce ma refer?
Imi fixez atenția pe chipul ei si nu ezit să văd surprinderea, nu se aștepta la asta? Sunt sigur că părinții ei nu i-au spus nimic despre mine, am auzit foarte clar întreaga lor conversatie ce nu a durat mai mult de cateva minute, atunci de ce sa reacționeze asa? Nu stie cine sunt si ca de fapt tot ce am spus se referea la ea, la sentimentele ce imi macină inima cu fiecare secundă în care nu se află în preajma mea.
Da afirmativ din cap si isi ascunde mâinile sub pătură ce ii acopera oricum trupul.

-Ceea ce vreau sa spun e ca te iubesc, Olivia, mai mult decât e posibil sa iubească un om vreodata, am gresit, nu o sa mint, dar toată lumea se schimba, ai nevoie doar de un eveniment ce sa iti de-a lumea peste cap si sa te faca sa realizezi care sunt de fapt adevăratele tale priorități.
Zâmbește ușor ironic si ma încrunt, deschide buzele sa lase cuvintele libere, dar doctorul anunță consultul în următoarele minute si ma roagă să părăsesc încăperea.
Ma ridic de pe scaunul așezat lângă ea si o privesc zâmbind, se ridică încet pe coate si imi face semn sa ma apropii.
Cuvintele rostite îi părăsesc buzele ca niste șoapte îndepărtate menite a fi auzite doar de mine.

-Unii oameni nu se schimba niciodată, James Brown.

Buna!

Am reusit a postez încă un capitol, sper ca nu v-am dezamăgit și finalul e cum v-ați asteptat, sigur ați înțeles motivul ultimelor cuvinte ale Oliviei.
Va multumesc pentru toată susținerea voastră, pentru fiecare comentariu si vot,  inseamna foarte mult pentru mine sa stiu ca va am alături!😙😊