Imposibila

Capitolul 70

Ochii imi sunt invadati de lumina puternica ce imi încălzește chipul.
Permit pleoapele sa ofere retinelor mele imagini ale unei false realități.
Imi rotesc privirea prin camera si confrunt necunoscutul ce ma înconjoară, evenimentele serii antecedente mi se învârt în minte, aidoma celui mai frumos carusel.
Un zâmbet slab imi umbreste nedumerirea si imi ridic capul de pe perna îmbibată în parfumul lui.
Hainele imi sunt așezate pe fotoliul din colțul dormitorului luminat de sfioasele esențe ale soarelui.
Un nod imi blochează respiratia si incerc sa imi rememorez momentul în care hainele mele s-au desprins de pe trupul meu.
O durere îngrijorătoare de cap imi impiedica orice formă de raționament in timp ce usa se deschide încet reusesind sa vad degajarea pe care o dețin acțiunile lui.
Un zâmbet îi răsare pe chip si se așează pe parte liberă a patului.
Imi ridic încruntată o sparnceana si ma simt pierdută in propria viață, cât de mult am dormit? Ce s-a întâmplat?

-Mă bucur ca esti aici!
Un oftat scurt imi părăsește pieptul si ma întind încet pe perna de lângă al sau chip, privesc cum clipele se pierd si se transformă în eternității ce imi scufunda sufletul in nedumerire.

-James...
Incerc sa rostesc cuvintele, dar, de îndată,ce ochii săi mari imi întâlnesc privirea, orice sunet se îneacă în uitari.

-Te rog, nu, lasa-ma sa cred in acest vis macar inca putin.
Un zambet mic imi curbeaza buzele, eram pregatita sa ii spun atat de multe lucruri, dar acum, parca, privindu-l, nu ii vreau decat prezenta.
Imi asez capul usor pe bratul sau si privesc în jur, zambesc, inverc sa estompez emotia pe care corpul meu o resimte odata cu atingerea mâinii sale pe pielea spatelui meu, dar nu reusesc.
Ridic privirea si imi sprijin capul in palma, încercând cu disperare să găsesc cuvintele potrivite gândurilor mele.

-James...
Își așează un deget peste buzele mele si orice gand dispare, dar inima nu imi conferă șansa de a nu-mi împărtăși frământările, trebuie sa ii spun.

-Trebuie să...

- Nu acum, bine?
Ma conformez si il privesc fără urmă de emoție, inima imi canta simfonia preferata, iubirea, in acorduri fine si catifelate, dar cuvintele refuză să imi părăsească buzele, deși niciodată nu am avut nevoie de mai putin curaj.

Timpul zboară si simt cum, în trecerea lui haotică, pe mine ma uita undeva pe drum, ma simt pierdută, aici, în brațele lui, unde, în mod clișeic, sunt acasă.
Stam nemișcati o eternitate masurabila in bătăi de inimi reunite de viață în cele mai imperceptibile momente, de parcă frica ne îngreunează umerii, știind că orice cuvant, mișcare, gest poate sparge bula in care suntem frumos asezati departe de lume, dar tăcerea imi macină fiinta.

-James, eu...
Privirea imploratoare ma face sa prind curaj, ma ridic si ma asez pe marginea patului.

-Dacă nu e acel te iubesc, atunci, te rog, Olivia, doar lasă-mă in aceasta lume cu tine macar cateva secunde încă.
Furia imi pătrunde în capul pieptului si ma încrunt, neputința care imi încarcă ochii nu imi permite să văd clar si lacrimile mi se rostogolesc pe obraji, de ce? De ce el?
Brațele lui imi cuprind trupul si ma strânge la piept într-o puternică îmbrățișare de adio.
Imi scufund nasul in tricoul sau si inspir mirosul atât de familiar, m-am mintit singura tot acest timp, dar acum sufletul mi-a luminat calea batatorita a viitorului, iar singurul drum pe care il întrezăresc incepe cu inima mea întregită de inima lui.
Ma desprind din îmbrățișare, imi șterg lacrimile si il privesc.

-Olivia...
Zâmbesc și privesc expresia temătoare ce ii umbreste trăsăturile chipului.

-Te iubesc!
Acum stiu, de ce el? Pentru ca el este drumul meu, Dumnezeu mi l-a scos in cale pentru a ma învață iubirea si nu ii voi putea vreodata multumi suficient, el este speranța, este inefabilitatea despre care am citit in cărțile prăfuite ale unei copilării îndepărtate, el este cerul oceanului meu, jumătate inimii mele, el este totul si nimic in intregul meu unitar.

Bună!

A trecut amar de vreme peste noi, va multumesc ca imi sunteti încă alături, nu aș putea fi mai recunoscătoare.
Va doresc un an nou plin de lumină și fericire si nu uitați, sunteti perfecți exact asa cum sunteti, viața zboară pe lângă noi, iar timpul nu iartă pe nimeni, normalitatea e banală, voi puteti si veti reusi!❤❤
LA MULTI ANI!😘