Imposibila

Capitolul 29

Cabana a intrat în atmosfera de sărbătoare de cum am intrat noi pe usa acum câteva ore, dar in adevăratul sens al cuvântului a început de abia acum o ora sa prindă culoare.
Luminile acoperă pereții cu cel mai frumos vesmant de culoare.
Beteala ce îmbracă pomul mare din centrul sufragerie este de-a dreptul fantastică, iar globurile viu colorate acoperă crengile veșnic verzi ale falnicului brad.
Însă privind in jur pare ca ceva lipsește, steaua ce acoperă vârful bradului? Nu...pe ea ne-am batut acum o jumătate de oră cu Lewis, și bineînțeles că a ajuns sa ma ridice pentru a o pune eu în vârf.

-Ce lipsește?
Intreb cu tonul glasului ușor iritat, în timp ce imi încrucișez mâinile la piept și privesc de jur împrejur cabana îmbrăcata in lumina.

-Eu!
Usa se tranteste de perete și nimeni altul decât James încărcat cu o mulțime de cadouri apare in prag cu un zâmbet arogant luminând-i chipul.

-Cu siguranță aveam nevoie de un infumurat arogant ca tine!
Cuvintele mele se aud ca o șoaptă in timp ce ma deplasez in directia in care Sara stă așezată pe canapea.

-A sosit Moșul.
Se așează râzând pe unul dintre fotoliile puse la dispoziție de o parte si alta a canapelei pe care eu sunt așezată.

-Ai ajuns la timp, tocmai ne pregăteam de împărțit camerele.
Își întoarce privirea spre mine in timp ce James stă neclintit pe fotoliu acoperit de beteala colorată.

-Eu voi dormi cu Olivia, iar voi ceilalți va descurcati.
Dylan zâmbește triumfător și imi da un scurt sărut pe obrazul drept acoperit in mare parte de părul meu desprins.
Zâmbesc impingandu-l putin cand apropierea dintre noi pare ca ma sufocă.

- Olivia e prietena mea cea mai bună, si asta e cabana mea, asa ca fie doarme cu mine fie tu dormi afara sub cerul liber pe plapuma pufoasa a zăpezii.
Încruntătură Sarei imi aduce un zâmbet prostesc pe chip, daca nu as sti de ce e in stare a-și zice sa rada Dylan impreuna cu mine, dar în astfel de momente ar fi mai bine sa înghită in sec si sa aprobe.

-Eu sunt total de acord.
Zâmbesc si o cuprind pe Sara într-o îmbrățișare strânsă.

-Dar esti iubita mea.
Cuvintele ce îndrăznesc să îi părăsească buzele lui Dylan ma ingrozesc teribil, un sentiment groaznic de iritare ma încearca si cuvintele imi sunt blocate.

-Imi pare rau!
Cuvintele ce imi părăsesc buzele sunt întâmpinate de un zâmbet fals.
Imi cuprinde talia și ma trage ușor în poală sa, inițializează un sărut scurt in care buzele lui le ating încet, chinuitor pe ale mele si imi da drumul taliei pentru a ma putea deplasa.
Urcatul scărilor nu mi s-a parut niciodată mai neobișnuit decat acum, picioarele imi tremura teribil, și amețeală imi impaienjaneste vederea.
Ajunsă în camera ma scufund in moliciunea patului acoperit de o pătura subțire albă.
Privirea imi cade imediat pe peisajul ce se vede de la fereastra acoperită de o perdea ușor transparentă de o culoare albastră ca cerul unei dimineți de primăvară însorită.
Fulgi de nea au început din nou să navaleasca din văzduhul acoperit de norii plumburii, brazii ce înconjoară zona sunt îmbrăcați în costume de un alb strălucitor.
Usa ce se tranteste de perete ma readuce cu picioarele pe pământ și realizez ca am fost total pierdută în minunatul peisaj pastelat.
Bagajele imi sunt trântite de podea și privirea încruntată imi este atintita spre Lewis.
Isi da ochii peste cap și părăsește camera la fel de repede cum a venit.
Ma asez pe podea in fata dulapului din lemn masiv ce acoperă o bună parte din peretele cabanei și asez atât hainele mele cat si ale Sarei pe rafturile de un maro închis.
Un miros puternic imi creează disconfort și strâng din nas, cobor puținele trepte și ajunsă în mica bucătărie îl privesc pe Dylan dand fumul dens cu un prosop spre geamul deschis.
Chicotesc și ma apropii de tigaia aruncată pe blat.
Ouăle sunt mai arse decat as fi crezut ca voi vedea vreodata, iar cafeaua se afla mai mult pe jos decât în cănile așezate frumos pe micuța masa.
Mâinile sale imi cuprind talia, isi așează capul pe umărul meu și sărută o parte a gâtului dezgolita de puloverul ce imi îmbracă trupul.
Înghit în sec și privirea imi cade pe mâinile sale ce imi strâng talia din ce in ce mai tare, o ușoară stare de disconfort ma face sa vreau sa fug cat de departe de el.
E atât de greșit ce se intampla, vom avea mult de suferit datorită acțiunilor noastre.
Uneori ajungi sa iti pese atât de mult de consecințe încât ți-e pur și simplu teama sa mai trăiești.
Ma las moale în brațele sale și simt cum un zâmbet i se formeaza pe pielea mea.
Imi da o stare de siguranță, nu încape îndoială, asta vreau,dar nu cred ca este ceea ce am nevoie, am nevoie sa fiu iubita, suna egoist, sunt conștientă, dar mi-e teama ca odata cu dezvăluirea adevăratelor mele sentimente va pleca și va lasa in urma negura singurătății.
Am nevoie sa stiu ca imi va fi alături indiferent de circumstanțe, ma iubeste, este mai evident decat ar vrea el sa para, dar eu nu ii port aceleași sentimente, il iubesc,dar nu in felul in care el și-ar dori asta, iar ce fac acum este gresit pentru ca il rănesc și mai mult de atât demonstrez ca fac la fel cum au facut altii cu mine, calc pe sentimente.
Il îndepărtez și cu pasi mari ma îndrept spre camera ce imi va servi ca dormitor următoarele două săptămâni.
Închid usa si ma las in jos cu spatele pana ce simt podeaua rece.
Imi asez mâinile în par și las lacrimile sa se scurgă încet pe obrajii meibfierbinți.
L-am rănit din prima clipa in care i-am permis sa se apropie de mine, stiam foarte bine ca nu sunt pregatita sa ii ofer iubirea pe care el mi-o oferă, dar cu toate astea, crezând că lui îi este bine am acceptat joacă, dar odată început războiul, dar unul poate iesi învingător.
Am acceptat să îi dau speranța că într-o zi va însemna mai mult pentru mine decat cel mai bun prieten, dar nu e asa, nu simt ca sentimentele mele pentru el se vor schimba vreodata.
Pana la urma dandu-i o sansa lui, mi-am dat o sansa mie la fericirea pe care el mi-ar putea-o oferi, dar nu sunt persoana potrivită pentru el, niciodată nu il voi putea iubi mai mult decat pe un prieten.
Am fost egoistă și pentru prima dată am crezut ca imi e mai bine lângă cineva care ma iubeste, dar eu nu împărtășesc acelasi sentiment, iubire nu se poate face cu milă, nici cu obișnuită, iubirea este ceva absolut magic, atunci când doua suflete se unesc si crează o poveste.
Trebuie să pun capăt pana nu e prea târziu, pana mai pot repara ce am facut, dar ce sa repari daca nu e stricat? Eu sunt cea vinovată, și imi asum ,trebuie să o fac, odată pentru totdeauna trebuie să infrunt consecințele și să numai fug de ele.

Buna!

Acest capitol dezvăluie sentimentele pe care Olivia încearcă să le ascundă de Dylan, poate vi s-a întâmplat și vouă vreodata sa va simțiți îndrăgostiți de o persoana care desi stiti ca va iubeste, sunteti conștienți că nu o face cum o faceti voi, daca nu, atunci veti vedea in urmatoarele capitole cum se va simti Dylan, care știa că iubirea ce o poartă Oliviei nu este reciprocă, dar asta nu e capăt de lume, iubirea poate aparea in cele mai neașteptate și neobișnuite momente, veti stii cand găsiți persoana potrivita.😍
Pana dată viitoare astept păreri sincere despre capitol și cartea in sine, va multumesc mult pentru tot😊