Imposibila

Capitolul 52

Rațiunea se strecoară usor înaintea inimii si răbufnesc.
Il împing si palma mea dreapta se unește cu obrazul sau, întoarce capul si inclesteaza maxilarul, strânge pumnii și întoarce privirea pentru a o uni cu a mea.

-Iar tu ești bărbatul pe care l-am iubit!
Reusesc sa articulez si ma asez in fata volanului, trantesc portiera si introducând cheia în contact, il privesc pentru ultima dată înainte de a apasa accelerația și de a lasa drumul sa il zboare din viata mea, de a lăsa copacii sa il șteargă din inima mea, de a lăsa trecutul în urma.
Copacii se pierd în uitare, dar pieptul ce se ridică mult prea haotic pentru a fi sănătos nu încetează să doară, lacrimile imi intetoseaza privirea si rațiunea imi este umbrită de sentimente.
Uneori,în viata, trebuie să alegem, nu putem avea totul, dar nici nu ne putem mulțumi cu puțin, nu există cale de mijloc, nu există nici macar compromisuri, esti exact ceea ce alegi sa fii, dar daca alegerea e influențată? Pot să fiu eu, daca altcineva mi-a făcut alegerile, fără a avea posibilitatea de a-mi spune cuvantul?
Raspunsul e nu, am ales să plec, dar atunci de ce durerea din piept nu se estompează? De ce simt ca am gresit? De ce cred ca sunt pe cale să comit una dintre cele mai mari greseli din existența mea pe acest pământ?
Lacrimile nu imi permit sa mai am o vizibilitate acceptabilă, dar nu opresc, de ce as face-o?
Claxonul puternic auzit din fata,ma readuce brusc cu picioarele pe pământ, trag puternic de volan si tot ce urmează este suma alegerilor mele, poate merit tot ce mi se intampla, poate asa a fost sa fie.
Ochii mi se închid încet, simt cum întreaga durere seacă, se evaporă, cum tot ce ma înconjoară dispare o dată cu existența mea, o lacrimă imi părăsește ochiul si se prelinge de-a lungul obrazului meu inundat de sânge, vederea imi devine intetosata si totul dispare, fiind inlocuit de un negru gol imens.

James

O

bufnitura puternică imi atrage atenția, insfac cheile de pe măsuta de sticla si ma îndrept cu pași grăbiți spre masina, de îndată ce introduc cheia în contact, apas ușor pe acceleratie pentru a porni din loc.
Viata mea seacă, simt cum fiecare părticică din corpul meu rămâne fără viata, deși vinovatul ce cauzează asta e ea, sunt de fapt eu, simt cum inima mi se sfarama în mii de bucatele mici.
Ochii mi se măresc considerabil la vederea mașinii răsturnate pe mijlocul șoselei, apas puternic pe acceleratie neținând cont câte reguli de circulație am încălcat în doar câteva secunde.

Parchez aiurea si trantesc portiera de îndată ce picioarele au atins șoseaua.
Ajuns lângă mașină, privesc disperat vreo urma de viață, dar nu vad nimic, vad doar gol, simt cum întreaga lume mi-a căzut drept în cap, un val terbil de ură imi cuprinde trupul și ma asez in mijlocul șoselei.
Sunetul asurzitor al mașinii de prim-ajutor ma face sa tresar, însă atenția imi este captată de trupul firav ce sta pe o targa.
Sar ca ars si ma îndrept spre locul în care se încearcă resuscitarea.
Picioarele mi se înmoaie la vederea ei, aparatul scoate un sunet monstruos și o linie continuă apare.
Imi asez mâinile in cap si tip cat de mult reusesc plămânii sa-mi permită.

-Salvați-o acum! Faceti ceva! Nu vedeti ca moare? O iubesc!
Doi polițiști ma prind de brate si ma imobilizeaza la pământ, privirea imi este încontinuu ațintita pe chipul ei inundat de sânge, îi lipesc semnele vitale, lacrimile imi inundă privirea si nu reusesc sa imi elimin furia.
Aparatul scoate un sunet ciudat si cateva bip-uri se aud, paramedicii zâmbesc și urca targa în ambulanță.
Polițiștii se îndepărtează si reusesc sa înaintez.

- Nu aveti voie să veniți!
Ma încrunt si il împing ușor pentru a-mi face loc în micuța masina.

- Sa vad cum ma opriți!
Zâmbesc răutăcios si ma asez pe un scaun aflat lângă targa.
Ii cuprind mana intr-a mea si o apropii uosr de buze, inchid ochii in încercarea de a stăpânii lacrimile.

-Te vei face bine, esti Olivia, chiar de trece furtuna peste tine, te ridici și treci si tu peste ea, te rog deschide ochii, te rog, am să plec definitiv din viata ta, daca asta iti doresti, dar te rog deschide ochii, te iubesc!
Cuprind între degete telefonul si il apelez pe Lewis, nu stiu cum vor ajunge, masina e parcata aiurea pe autostrada, dar trebuie să știe.

-Olivia a suferit un accident terbil, un impact frontal, e dusă la spitalul de urgență de langa intersecția numărul cinci, masina voastră e pe șosea, aveți de mers aproximativ trei km până sa dați de ea.
Inchid înainte de a-i da sansa sa raspunda sau sa ii aud reacția, aparatul scoate sunetele ciudate, dar daca asta inseamna ca e in viata, brusc devine sunetul meu preferat.
Pulsul îi este scazut, iar sângele mai curge pe alocuri, hainele îi sunt rupte si murdare.
Masina se opreste din mișcare și doi paramedici conduc targa spre intrare.
Alerg după ei si in fata sălii de operație ma opresc.

-E în stare foarte gravă, așteptați aici!
La auzul cuvintelor rostite de medicul ce se îndreapta cu pași grăbiți spre sala de operație, imi asez mâinile in cap si las lacrimile sa imi inunde obrajii, ma las pe spate pe unul dintre pereții din sala de așteptare în care tăcerea e zgomotul ce ma distruge si plâng, plâng că un copil, e doar vina mea, imi asez capul pe genunchi și înjur ziua în care am rănit-o, e doar vina mea.
Pași apăsați se aud din partea opusă a holului si in aria mea vizuală intra Sara si Lewis.
Sara ma cuprinde in brate de parca am fii cele mai apropiate persoane, rămân ușor surprins, dar la naiba, am nevoie de ea, de Lewis, de inima mea ce acum se luptă pentru viața.
Imi afund chipul în scobitura gâtului ei si las lacrimile sa imi părăsească globii oculari.
Secundele par ore, clepsidra timpului pare blocată sau pur si simplu lipsită de nisip, daca ceva nu are un lucru esential pentru funcționare acela isi pierde rolul, timpul pare oprit, minutarul se misca de parca și-ar da ultima suflare, timpul sta in loc sau poate noi stam in calea lui.
Înăuntrul meu se da o aprigă bătălie, tip, ma lupt, incerc sa înving amărăciunea pentru a putea gândi câtuși de puțin rațional.
Usile sălii se deschid si medicul pășește încet și apăsat pe holul în care liniștea e menita sa ucidă.

- Am facut tot ce am putut...

Buna!

Un nou capitol, poate nu e la ce v-ați  așteptat, dar sper ca va place, accidentul a fost oarecum un pretext oentru James de a-și da seama cata nevoie are de Olivia în viața lui, cata nevoie are inima lui de a ei.
Va multumesc enorm pentru toată susținerea, ma bucur terbil de mult pentru că am reusit sa va atrag atentia, sper ca nu v-am dezamăgit!❤😊