Imposibila

Capitolul 21

Imi mut privirea de la un perete la altul încercând să caut ceva interesant pe care sa imi fixez interesul, deși ar părea tare ciudat sa privesc un perete crem cu o fascinație atât de mare de parca ar fi cea mai frumoasă operă de artă din marele muzeu al Parisului.
Încăperea este umplută de râsete, as râde și eu daca nu m-ar împiedica nodul din gât care bineînțeles nu a dispărut de cand a aparut el in aria mea vizuală.
Este de-a dreptul de ras ce se intampla, James in fata mea așezat pe fotoliul preferat al tatei etalandu-si zâmbetul de milioane. Infumurat arogant plin de bani...pfu!
Imi dau ochii peste cap la propriile gânduri și incerc încontinuu sa nu imi mut privirea de pe geamul acoperit de materialul subțire și fin al frumoasei draperii a mamei mele.
Pași se aud de la etaj coborând, ne întoarcem toti privirea spre capul scărilor de parca și-ar face prezența un celebru actor în fața a milioane de oameni după ce intarziase doua ore.
Tom coboară cu fata aplecata și abia reușind să se mai tina pe picioare. Unde a găsit băutura? Are Lewis depozit și nu știu eu?
Isi ridica privirea spre mine, deși nu pot spune ca mi-e milă totuși imi pare rau ca suferă, nimeni nu merita suferinta.
L-aș cuprinde in brate si i-as șopti ca totul va fi bine,dar nu pot face asta, nu acum.
Se îndreaptă cu pasi mici și apăsați spre locul in care ma aflu.
James isi întoarce privirea spre mine și un zâmbet enervant de arogant tronează pe chipul său cand observa ca privirile ni s-au intersectat.
Tom se așează lângă mine și își pune o mână pe talia mea.
Total surprinsă incerc sa ii mut mana, dar nu reusesc, nu vreau sa fac o scenă, este doar beat, dar având în vedere privirea criminală pe care Lewis o are de cand acesta a coborât scările nu cred ca este de aceeași părere.
Isi așează capul pe umărul meu dezgolit de tricoul albastru deschis pe care am decis sa il îmbrac cu câteva zeci de minute in urma cand ma grăbeam sa nu las oaspeții sa astepte, daca ma gandesc mai bine, daca adormeam întâmplător era doar în favoarea mea.
Il împing mai departe de mine, dar mâinile lui stau prea fixate pe talia mea acoperită doar de o pereche de blugi albaștri, ma strânge prea puternic pentru a reuși să am ridic, ma doare.
Lewis face un pas spre mine cand aude icnetul scos involuntar in momentul in care ma trage mai aproape de corpul lui masiv.
Încuviintez in încercarea de a-l face sa înțeleagă că totul este bine, chiar dacă amândoi stim ca nu este.
Mirosul puternic de alcool pe care îl emana imi produce disconfort și o stare de greață ma cuprinde.
Imi mut privirea spre domnul Miller in încercarea de a găsi un om care sa imi ofere un zâmbet nu o încruntătură de toată frumusețea.
Nimeni nu are curajul scoată vreun cuvânt,linistea apăsătoare creată ma doare pe mine.
Vreau doar sa ma ascund sub asternuturile ce imi acoperă patul moale, sa imi asez capul pe pieptul lui Dylan și să las trecutul in urma, deși sunt mai mult decat conștientă că asa ceva nu este posibil, trecutul te prinde întotdeauna din urmă.
Reusesc sa ii dau la o parte mâna și ma ridic ca arsa de pe fotoliu.
Ajunsă în dreptul lui Lewis răsuflu ușurată și imi asez o mână pe umărul sau.
Ii întâlnesc privirea, ma măsoară din cap pana in picioare fara pic de rusine de parca ar trebui sa de-a verdictul daca sunt sau nu decent îmbrăcata.
Imi simt obrajii arzând ușor, deși asta se intampla foarte rar, nimeni nu are atâta efect asupra mea sa rosesc, nici el, poate doar șocul revederii a fost prea puternic, nu ma asteptam sa il vad in timpul șederii in casa părinților mei, de fapt mult mai bine spus, nu vroiam să îl văd.
Ma îndrept spre bucătărie total bulversată, inima imi bate de parca ar vrea sa imi sara din piept și să înceapă pregătirile pentru maraton, iar stomacul mi se strânge,vreau doar sa plece acum, am nevoie de putin timp sa analizez lucrurile petrecute în mai puțin de 12 ore.
Deschid frigiderul și insfac sticla umplută de un delicios suc de portocale, il torn într-un pahar și il duc la buze, dar e foarte interesant sa înghiți ceva cand nodul din gât se mărește.
Asez paharul pe masa si imi asez mâinile pe blatul bucătăriei,după ce reusesc sa imi revin putin, pornesc robinetul și imi dau cu putina apa pe față.
Zgomotul din spatele meu ma face sa ma întorc, James stătea rezemat de tocul ușii cu zâmbetul lui penibil de arogant.

-Mi-a facut deosebita placere sa te însoțesc acasa si sa stam ca pe vremuri impreuna, dar cu mii de regrete și cu o mare părere de rau trebuie să plec.
Cuvintele imi sunt înghețate, dar nu vreau sub nici o forma sa ii dau de inteles cat de tare ma deranjează prezența lui aici.

-Si mie.
Afisez cel mai fals zâmbet le care reusesc sa il fac.

-Ne mai vedem.
Încuviintez din cap menținand zâmbetul fals de mai devreme. Dacă e să fiu sigura de ceva e ca asta a fost mai mult o promisiune decat ceva spus la întâmplare. Eu nu vreau sa il mai vad niciodată, de cum a intrat în sufragerie trecutul a bătut la ușă și cum nu e politicos sa il lasi sa astepte ii deschizi, asta am facut, amintirile de acum câțiva ani mi-au reapărut în minte, momentele frumoase cat si ultimele cuvinte spuse inainte sa urc in avionul care ma ducea în locul în care se presupunea ca voi începe un nou început.
Părăsește bucătăria in timp ce eu asez sticla de suc înapoi în frigider, părăsesc încăperea și ma asez lângă Lewis pe canapea din sufragerie răsufland ușurată că a plecat.

Buna!

Astept păreri! Ma bucur ca am reusit sa postez azi😊