Imposibila

Capitolul 18

Camera mea nu mi se parea niciodată mai  mică decât acum, pereții se strâng și cumva lipsa de oxigen pe care doar eu o sesizez e ciudata.
Ma învârt de colo-colo de trei ore de cand am reusit uimitoarea performanță de a da la propriu nas in nas cu persoana care ar merita diploma pentru distrugerea vietii mele.
Lewis a iesit fulgerător din camera acum putin timp cand i-am spus calm ca daca nu pleacă o să îl fac eu sa plece, zambindu-i călduros i-am dat una după capsorul sau si l-am dată afară din camera.
Nu vreau sa stie toata lumea ce s-a întâmplat, Lewis este mai mult decat suficient, daca ar afla mama, tata i-ar pregăti groapa in următoarea secunda.
Prefer să imi las fata sa respire, oricum numai am cu ce sa acopăr loviturile, sticla de fond de ten e goală, iar sa ies afara nu imi surâde, atât timp cat stiu ca el e probabil acolo asteptandu-ma, pentru a-mi da cine stie ce explicații de care nu am nevoie de altfel, nu există aplicații plauzibile pentru ce s-a întâmplat.
Nodul imi persista in gât in timp ce privirea imi cade pe curtea din spate, ma apropii de draperia ușor transparentă ce îmbracă geamul camerei mele și privesc total pierdută în propriile gânduri cum cerul se închide din ce in ce mai mult cu fiecare ora ce trece.
Doua mâini imi înconjoară talia și tresar, ma lovesc de perete și abia după ce imi reglez respiratia sacadata, îndrăznesc să deschid ochii, Dylan stătea în fața mea amuzat de reacția obținută din partea mea, cu mâinile încă lipite de talia mea zâmbește și ma trage mai aproape de trupul său cald, total luată pe nepregătite reacția mea întârzie să apară, dar într-un final, imi inconjor brațele in jurul gâtului sau si un zâmbet slab imi luminează fata.

-Esti bine?
Vocea sa se aude ca o șoaptă îndepărtată, daca nu ar fi in fata mea as zice ca acele cuvinte au fost produse de creierul meu pentru a ma face sa cred ca imi pierd mintile.
Imi muta o suvita de par după ureche și imi zâmbește călduros, ochii lui imi emana  o siguranță as putea spune aproape frățească.

-Voi fi.
Zâmbetul meu, oricât de convingător ar trebui sa para, trădează nesiguranta pe care o simt cand gândul imi zboară la persoana care se afla prea aproape de mine, am plecat din Anglia mai repede special pentru a scapa de el, iar el este acum aici. Nu stiu ce este asta, dar cred ca e o glumă foarte proasta si ca o data cu lăsarea serii și cu așezarea mea in pat imi voi da seama ca toate astea au fost doar un vis, evident ca nu este asa, ar fi prea ușor, nimic din viata nu e ușor, e cat se poate de dureros si real.

-Vrei să rămâi singura noaptea asta?
Căldura din vocea sa ma liniștește, ochii lui de un albastru electrizant imi măsoară trăsăturile fetei.

-Oricat de mult as vrea, stiu ca am nevoie de cineva sa imi fie alaturi.
Vocea mea tremura și nu pot sa o stăpânesc, ma desprind din îmbrățișare de abia după ce il vad pe fratele meu intrând în cameră mea și asezandu-se lângă noi.
Tăcerea se lasă, am impresia ca desi suntem toti trei innecati in gânduri niciunul nu are pic de curaj sa spuna ceva.
Ochii fratelui meu imi măsoară fata și imi atinge obrazul cu palmă sa stânga.

-O sa plateasca nenorocitul ala.
Furia ii da o sclipire în ochi, oricât de mult as vrea sa ii dau dreptate, nu pot, nu pot sa plătesc cu aceeași moneda, stiu ca sunt mai bună de atât, lumea asta e prea însetată de răzbunare și eu nu vreau sa fiu ca ea.

-Cu siguranță, dar nu e datoria noastră să spunem cum o va face.
Imi scapa un mic zambet, primul zâmbet sincer din ultimele patru ore.

-Tu chiar vrei sa il lasi sa scape?
Vocea sa suna de-a dreptul înspăimântătoare, practic maraie cuvintele.

-Nu, nenorocitul acela o sa isi de-a seama ce inseamna iubirea imediat după ce ii voi face cu cea mai mare iubire pe care i-o port o plangere la poliție, pentru vătămare corporală.
Zâmbetul imi reapare pe chip, fac asta doar pentru ca mi-e milă de fata aceea însărcinată, nu pot lasa sa isi petreacă viata lângă un astfel de om, nu vreau sa ajunga asa ca mine, merita mai mult de atât, merita sa fie fericită cu copilul ei si cu un bărbat care o apreciază, a indurat prea multă suferinta după iubirea care îi făcea mai mult rau decat bine.

-Te-ai răzgândit?
Entuziasmul din vocea fratelui meu imi aduce aminte de el, cel de acum 5 ani, este acelasi copil pe care il stiam, chiar dacă are 24 de ani.

-Sa zicem doar ca trebuie sa inteleaga odată pentru totdeauna ca lumea nu se învârte în jurul lui și ca iubirea nu este asa cum o crede el.
Ma ridică în brațe și ma învârte de doua ori, astfel încât atunci când picioarele imi ating din nou podeaua respir ușurată.

...

Buna!
Si uite-ma aici cu un nou capitol 😂
Sper sa va placa🤗