Imposibila

Capitolul 46

Mâinile sale ajung pe talia mea si ma trag mai aproape de trupul sau, greață ma cuprinde si o stare de repulsie nu se sfiește să imi încerce stomacul.
Incerc sa il îndepărtez de mine, dar sunt mult prea lipsită de puteri pentru a putea reuși.
Primul instinct care imi vine in minte e să tip, dar își așează o mana pe buzele mele întredeschise.

-O să fi o fetiță cuminte si vei veni cu mine.
Simt cum un lucru mic si rece imi atinge pielea, incerc sa imi reglez respiratia si sa ascund disprețul pe care îl simt fata de persoana pe care acum câteva săptămâni am iubit-o.
Așezat la spatele meu, simt cum țeava armei imi produce pielea de găină, înaintez, muscandu-mi buza tremurânda, înăbușind un suspin, unde naiba e James?
Lacrimile imi intetoseaza privirea, incerc sa gasesc ceva util pentru a scăpa de el, dar haosul dintre gândurile mele nu imi permite să fac ceva rațional.
Infasor hanoracul mai bine în jurul trupului meu ce tremură ca gelatina.
Picioarele refuză să imi asculte comenzile si se imbarliga adesea, crezând de fiecare dată ca voi îmbrățișa curând podeaua.
Țeava imi intra cu putere în piele si tresar, aproape de iesirea din magazin atenția mi se blochează pe masina neagră ce stiu ca îi aparține lui.

-Ce vrei de la mine?
Rostesc printre dinți, nu o sa ii arat slăbiciune indiferent de metodele pe care le încearcă pentru a ma intimida.

-Cred ca am fost suficient de clar cu inelul.
Rostește indiferent continuand să imi faca pielea una cu țeava rece.
Privesc speriată în jur, de îndată ce voi trece pragul magazinului nu voi mai avea nicio șansă.
Caut cu privirea masina lui James, dar nu o gasesc, înghit în sec, dar nodul din gat nu imi permite nici macar asta.
Unde o fi? De ce a plecat din nou când am cea mai mare nevoie de el?
Închid ochii pentru a-mi controla lacrimile, o frana brusca se aude si imi simt mâinile eliberate, refuz sa deschid ochii si izbucnesc în plâns, de îndată ce numai simt țeava rece lipită de pielea spatelui meu, alerg înainte neavând vreun punct fix.
Lacrimile nu imi permit vederea clară si ma impiedic de o crapatura nesemnificativă din asfalt.
Incerc sa ma ridic, dar o mana imi cuprinde brațul, strâng din dinți si deschid ochii, inima mea recapătă bataia uitată si respir ușurată.
Ma ajuta sa imi recastig echilibrul si ma strânge puternic la pieptul lui ce se ridică mult prea haotic pentru a fi normal, il cuprind la rândul meu cu mâinile si izbucnesc în plâns, privesc în spatele lui pentru a-l vedea pe Tom întins pe jos.
Parca auzindu-mi întrebarea ce imi înflorește în minte, rostește:

-Sa plecam! De acum se va ocupa poliția de el.
Trag puternic aer în piept lasandu-mi plămânii să se rasfete cu aerul necesar de care i-am privat adineaori.

-Multumesc! Am crezut ca ai plecat!
Reusesc sa rostesc cu dificultate cuvintele, de îndată ce ma asez pe scaunul din dreapta lui.

-Unde să plec?
Zâmbește îngrijorat si sincer, nu stiu daca întrebarea lui are în vedere doar acest moment, simt ca e mai mult de atat, ceva mai semnificativ.
Refuz sa ii dau vreun raspuns, știind că nu are nevoie de unul, întorc privirea pentru a fi sigură că nu imi observa ușoara roseata pe care sunt absolut sigură că o am, deși eu nu rosesc.
Apasă pe accelerație si masina pornește din loc, privesc cum magazinul se pierde printre copaci, cum copacii se pierd tot mai mult în trecut, în amintire.

-Vei fi bine?

-Poftim?
Intreb confuză, nefiind sigură de ce tocmai imi spuse.

-Te-am întrebat, daca vei bine.
Cuvintele lui reusesc sa imi puna putina ordine printre gânduri și reusesc să întocmesc un raspuns cat de cat coerent.

-Trebuie să fiu.
Ma limitez la a spune doar atat știind că altceva ar fi de prisos.

-Vrei sa mergi acasă?
Ultimul cuvânt mi-a făcut brusc inima să bată mult mai puternic, vreau sa merg acasa? Acolo unde oamenii pe care ii iubesc ma asteapta? Vreau să fiu acolo acum?

-Cred ca as vrea sa ne întoarcem la cabana să mă odihnesc puțin.
Spun de îndată ce am analizat oportunitatea pe care mi-a întins-o pe tava.

-Bine, cum doresti!
Astea fiind spuse, întoarce masina si în câteva minute ajunge în fața cabanei înconjurate de iubirea naturii.
Ma îndrept cu pași repezi spre dormitor, îmbrac pijamalele si ma asez in mijlocul patului strangandu-mi genunchii puternic la piept și izbucnind în lacrimi.

-Voiam să văd dacă...
Se opreste de îndată ce realizeaza răspunsul oferit de aspectul meu, închide usa în urma lui si se opreste lângă patul meu, il privesc cu buza de jos strânsă puternic între dinti,cu ochii in lacrimi.

-Vrei sa te las singură?
Îngrijorarea din tonul vocii sale se resimte cu prea multa usurinta.
Nu spun nimic doar îl privesc încontinuu, nu stiu motivul, dar prefer să tac, daca voi incerca sa articulez vreun cuvânt sunt sigură că nu voi reuși să imi reprim lacrimile ce amenință să imi lovească brutal obrajii.
Se apropie de patul meu așteptând parca permisiunea la apropiere, ceea ce nu stie el e ca eu nu i-o voi da, daca mi-o va cere.
Se așează pe margine si ma priveste total pierdut, neștiind ce ar trebui să facă, care ar fi următorul pas.
Dacă nu aș fi atât de orgolioasă, în acest moment l-aș cuprinde in brate, nepasandu-mi de consecințe, am prea mare nevoie de îmbrățișarea lui pentru a conta altceva.
Imi las mâinile să alunece pe genunchi, de îndată ce observa acest lucru se apropie si imi cuprinde corpul într-o îmbrățișare de care aveam mult prea mare nevoie.
Imi asez mâinile după umerii sai si imi afund capul în materialul fin al cămășii ce îi îmbracă trupul cald.
Lacrimile nu contenesc să înceteze să imi umezeasca obrajii, materialul cămășii sale este ud si incerc sa ma îndepărtez pentru a-mi cere iertare, dar refuză sa se dezlipeasca de corpul meu.

-Vrei sa plec?
Imi sopteste ușor la ureche, corpul începe să imi tremure si imi dau seama cu ușurință ca si-a dat si el seama de asta avand in vedere zâmbetul pe care l-am simțit pe pielea mea în timp ce mi-a atins cu buzele pielea frunții.
Se îndepărtează ușor de mine pentru a-mi aștepta răspunsul ce întârzie să apară, de ce nu vreau sa plece?

-Nu.
Prind curajul si rostesc de îndată ce simt nevoia permanentă de a-l avea acum lângă mine, am nevoie de cineva, si cum el e singurul aici,nu am de ales, nu?
Ma întind ușor si atingându-mi spatele salteaua moale respir ușurată și inchid ochii, asezandu-mi mâinile pe fata.
Simt cum salteaua se lasă pe partea dreapta a patului si realizez ca s-a întins lângă mine.
Imi întorc chipul spre el și il privesc lipsită de orice expresie.
Zâmbește cald si se apropie de mine până ce mâinile sale ajung pe talia mea, simt cum căldură imi urca din nou în obraji, cred ca am sa consult un doctor, ceva nu e in regula cu mine.
Imi asez capul pe pieptul sau si respir sacadat, inima imi bate cu putere si parca e liniștită în același timp, e un haos total.
Închid ochii și incerc sa ma las purtată în altă lume mai buna, deși nu dorm încă, nu sunt sigură daca ce am auzit adineaori e doar un vis sau nu.

-Daca asta e un vis, nu vreau sa ma mai trezesc!
Simt cum buzele lui fac contact cu parul meu si atunci pare ca tot ce se intampla acum e doar un vis, dar mi-e frică sa deschid ochii pentru a verifica, mi-e frică sa nu dispară totul, să nu dispară el de langa mine.

Buna!

Pot spune ca a inceput vara acum, programul meu s-a mai eliberat si sper ca voi reuși să fiu mai activa.
Va multumesc pentru toată susținerea si parerile pe care mi le împărtășiti.
Astept opinii si idei legate despre ce ati dori sau ce ati aștepta să se întâmple, poate veti ghici continuarea!😂😍😊