Imposibila

Capitolul 33

Ating ușor materialul fin din care este confecționat cearceaful ce îmbracă patul într-un alb imaculat, as vrea sa ma arunc pur și simplu pe pat, sa ma ascund cu totul sub pătură și sa las totul de-o parte, dar problemele nu se ascund chiar atât de ușor, daca as putea le-aș arunca pe fereastra, dar nu pot, eu mi-am cerut-o, acum trebuie doar sa suport consecințele...hmmm...acum, daca privesc mai bine situația, imi place mai mult ideea cu ascunsul.
Ma simt teribil, incerc sa ma pun in situația în care el ar fi facut asta, nu eu, dar problema este ca nu m-ar afecta deloc, daca s-ar fi intamplat, nu stiu de ce, dar nu pot sa mint, mi-ar fi fost indiferent daca tot ce s-a întâmplat noaptea trecută ar fi făcut-o el, nu eu.
Il iubesc pe Dylan, nu încape îndoială, m-am atasat de el repede cum nu am facut-o, înafară de Sara, niciodată, dar nu stiu, nu cred ca iubirea pe care i-o port e mai mult decat acea iubire frățească, nu cred ca pot sau ca voi putea vreodata sa il iubesc in alt mod, indiferent de încercările mele ce par eșuate inainte sa fie puse în practică.
Hotărârea mi se citeste pe chip cu siguranță, ating clanta ușii și respir adânc, apas ușor și usa dezvăluie micul hol îmbrăcat în culoare.
Traversez cu repeziciune și ajunsă în capul scărilor, curajul aproape ca și-a luat zborul, picioarele imi tremura groaznic și sentimentul ciudat de teama ma cuprinde, dar pășesc apăsat și ma îndrept spre canapeaua pe care stă așezat, nu ar fi corect să îl las sa isi rateze viata într-o relație care nu are niciun viitor, nu ar fi corect nici pentru mine sa imi distrug fericirea doar pentru a nu-l răni, de fapt ar fi chiar foarte penibil, o singura viata avem, de alegerile noastre depinde cum o trăim, uneori e bine sa te pui pe primul loc în propria viata nu sa dansezi pe scena vieții ca o marionetă condusă de altcineva, sa analizezi amănunțit consecințele acțiunilor tale, cat de mult te afectează, cat de mult iti afecteaza fericirea, nu trăi după alegerile celor din jur, nu face greșeala de a-ți rata fericirea și viata in cele din urmă, doar pentru ca nu vrei sa ii rănesti pe oamenii pe care îi iubești, daca și ei iti împărtășesc acelasi sentiment nu vor pleca de lângă tine, te vor intelege și susține pentru ca fericirea ta inseamna la fel de mult cum fericirea lor inseamna pentru tine.
Gândește-te la trecut, la lucrurile pe care le-ai invatat, dar nu uita sa trăiești prezentul pentru ca odată ce clipa a trecut nu se va mai întoarce niciodată, in timp ce iti imaginezi viitorul  pentru ca nu il cunosti, doar atât poti face, sa te întrebi ce va fi daca...
Canapeaua se lasă sub greutatea mea de îndată ce mi-am facut loc lângă el, are privirea pierduta, cearcanele sale denota clar lipsa de somn, părul ii este răvășit și hainele sunt aruncate pe el ca pe un manechin.
Isi îndrepta privirea spre mine și ma cutremur, are ochii reci ca de gheață, căldura lor a dispărut fără vreo urma ca ar fi existat vreodata ,expresia lui imi denota doar tristețe, nimic altceva.
Imi îndrept privirea spre măsuța de sticla aflată nu departe de locul în care sunt așezată, sticlele goale de alcool ma fac sa ma încrunt, imagini imi apar in minte cu evenimentele petrecute aseara, cuvintele rostite mult prea ușor, sentimente împărtășite in secret ascunse de cuvinte ce nu ar fi trebuit niciodată rostite, nu in asemenea circumstanțe, imi reapare în minte căldura și siguranță emanata de corpul sau, scutur putin capul pentru a evita in orice fel sa las sa imi zboare gândul la ultima parte pe care mi-o amintesc, nu trebuia sa ma simt asa alaturi de el, nu lângă omul ce m-a trădat in cel mai josnic mod posibil.
Privirea lui rece nu se desprinde de pe chipul meu, învârt între degete pandantivul ce se afla pe lanțul ce imi acoperă gâtul.
Astept sa spuna ceva, orice care sa ma faca sa cred ca relația noastră de prietenie nu va dispărea.
Am fost o egoistă, am preferat sa pun nevoia mea de iubire si siguranță inainte de fericirea lui, am ales sa il folosesc doar ,chiar dacă imi dau seama de abia acum, am ales sa ii dau o sansa doar pentru ca simteam nevoia disperată de iubire, am ales sa il rănesc.
Buzele ii sunt întredeschise, încercând parca sa spuna ceva , dar cuvintele nu par ca vor sa iasa la suprafață.

-Imi pare rau!
Vocea mea ce tremura umple încăperea, imi ridic privirea și ma uit fix in ochii lui ce imi fac pieptul sa doară.

-Imi pare foarte rau!
Cuvintele mele se aud ca o șoaptă îndepărtată ce se pierde în trecut, expresia fetei sale nu da semn ca are de gand sa se schimbe curând.

-Il iubesti?
Vocea lui pare epuizată, secata de orice putere sau energie, lipsită de viata.
Nu incerc sa maschez șocul creat de întrebarea lui stupidă.

-Nu.
Pentru prima dată pe ziua de azi, hotărârea mi se aude clar in tonul vocii.

-Mă iubești?
Ochii mi se măresc instantaneu, de ce nu puteam alege varianta in care pur si simplu stăteam ascunsa de lume, de tot, înfășurată într-o pătura moale.

-Dylan...eu...
Pauza făcută imi acorda sansa de a înțelege de fapt cat de important este adevărul acum.

-Cred ca meriți ceva mai bun.
Continui cu o ușoară tragere de inima.

-M-ai iubit macar o secundă la fel de mult cum il iubesti pe el?
Nervii imi întunecă privirea, ma încrunt și lovesc perna din dreapta mea.

-Dylan,nu simt nimic pentru el, au trecut 5 ani, la naiba, m-a trădat, cum crezi ca iubirea pe care i-am purtat-o atunci și mult timp, prea mult timp după, încă există?
Tensiunea de mai devreme dintre noi se mărește treptat cu fiecare secundă in care preferă să păstreze liniștea.

-Olivia, nu te minții singura, esti mai conștientă decat oricine ce a însemnat și ce înseamnă el încă pentru tine, nici eu și nici altcineva vreodata nu ii va putea lua locul in inima ta, va avea întotdeauna locul sau acolo, stii asta mai bine ca oricine, nimeni nu te va face mai mai fericită decat a facut-o el.
Cuvintele lui sunt ca niste săgeți mult prea ascutite ce se îndreaptă direct spre pieptul meu cu intenția de a-l spinteca.

-Te iubesc, Olivia, mai mult decat as fi crezut ca e posibil, dar nu voi sta in calea fericirii tale ar fi prea crud, te iubesc si vreau sa fi fericita, meriți sa fi fericita, iar daca asta nu se poate intampla alaturi de mine atunci aleg să ma retrag si sa privesc din primul rând cum persoana pe care o iubesc este fericită.
Zâmbetul ce ii acoperă chipul este fals, ochii ii sclipesc si vocea ii tremura ușor, aproape imposibil de observat.

-Dylan, te iubesc! Cerule! Nu ai idee cat de mult, dar nu cred ca voi putea vreodata sa iti ofer iubirea pe care nu doar ți-o doresti, ci de care ai și nevoie.
Mana sa o cuprinde pe a mea și după mici ezitări il îmbrățișez.

-Trebuie să iei o decizie, Olivia, una care iti va schimba cu totul viitorul.
Se desprinde din îmbrățișare și se îndepărtează ușor, cu pași mici de canapeaua care imi servește pe post de pat.
Ce nu stie el, însă ,e ca alegerea de care vorbește a fost deja luată, doar ca el nu stie deznodământul hotărârii mele.

Buna!

Astept păreri și impresii despre capitol☺
Va urez o zi la fel de frumoasa precum e  cerul limpede al unei zi însorite de vară.❤