Imposibila

Capitolul 23

Ochii lui se măresc considerabil, daca nu l-aș cunoaste as zice ca reacția lui e normala,dar având în vedere că il cunosc zic ca e total nebun, am pus o intrebare despre prietenul lui cel mai bun, nu despre evoluția lumii.
Ma uit din ce in ce mai speriată la el, ma tem ca are un atac de panică asta daca e sa iau in considerare modul haotic in care se misca pieptul sau datorită respirației agitate.
Un zâmbet mic ii scapa, gata...e complet nebun, se uita la mine și încăperea este umplută de râsul lui haotic.
Imi ridic spranceana denotand uimirea ce ma încearcă in acest moment.
Se ridică de la masa râzând încontinuu și se îndreaptă spre ieșirea din bucătărie.
După ce dispare din aria mea vizuală, cu tot ce raman e un mare semn de întrebare.
Asez paharele golite de lapte in chiuvetă și dau să ies din bucătărie îndreptându-mă spre locul in care ma asteapta patul acoperit de pătura moale.
Lewis apare in fata mea si ma opreste din a înainta spre scările care duc la etaj.
Ne reasezam la masa si dupa cateva secunde in care ochii mei il masurau sa vada daca nu cumva are nevoie de îngriji medicale, las liber aerul ținut prea mult timp in plămâni.

-Ce copil, Olivia?
Amuzamentul e ușor de remarcat in tonul vocii sale calde.

-Copilul lui, acum cinci ani, ea a rămas însărcinată.
Ma priveste perplex, râsul lui inundă din nou încăperea și nu pot sa nu ma intreb ce e ineregula cu el.

-Nu,  de fapt nu a rămas.
Raspunsul lui s-a simțit exact ca o găleată cu apă rece turnată asupra mea intr-o zi toridă de iulie.
Măresc ochii dandu-i de inteles ca raspunsul lui imi e insuficient.

-A doua zi după plecarea ta, am fost in parc cu James,  pentru a vorbi cu ea despre evenimentele care se vor petrece din acea zi încolo, și imediat după ce a vazut un grup de copii s-a de gol spunând clar și răspicat că nu e însărcinată.
Ochii mi se măresc considerabil de uimire și gura mai ca imi atinge podeaua.

-Nu stiu cum ar trebui sa reacționeze acum.
Vocea mea emana entuziasm deși nu am nici o idee de ce, adică bănuiam ceva pentru ca marile stiri și reportaje de scandal nu scriau nimic despre vreo posibilă căsătorie sau copii.

-Cred ca reacția ta este mai mult decat suficienta.
Zâmbește și se ridică de la masa părăsind încăperea lăsată în linistite după plecarea sa.
Ma ridic de la masa si urc scările, deschid usa mare de lemn ce imi ascunde camera si pășesc somnoroasa înăuntru.
Privesc cum prin geamul acoperit de draperia subțire și ușor transparentă se vede luna cum pune stăpânire peste lume.
Ma asez lângă Dylan și imi asez mâinile pe genunchii strânși la pieptul meu acoperit de materialul subțire din care este confecționată prijamaua mea crem.
Patul este prea mic pentru doua persoane, părinții meu s-au asigurat in momentul achiziționării ca nu va mai putea dormi nimeni cu mine in pat, deși Sara s-a descurcat foarte bine, și...el a reușit, și i-avezi și Dylan poate.
Imi asez capul pe pieptul lui și zâmbesc de indată ce aud bătăile ritmice ale inimi sale.
Zgomotul ușii ce se deschide ma face sa tresar, ridic privirea pentru a-l vedea pe Tom cum se sprijină de tocul ușii.
Dylan ridică ușor capul și priveste confuz ce se intampla.

- Olivia, te iubesc!
Singurele cuvinte pe care am reusit sa le descifrez din toată hărmălaia pe care a scos-o pe gura.

-Ti-ai cam ratat șansa.
Atât reusesc sa spun pana Lewis apare in prag și il scoate afara din camera in care ma aflu.

-E bine acum, a plecat.
Cuvintele lui imi dau o stare de calm, ma strânge în brațele sale puternice și imediat imi aduc aminte de cuvintele ce s-au strecurat afara in momentul in care se presupunea ca dorm.

-Dylan, trebuie să vorbim.
Vocea mea pare hotărâtă, doar pare.

-La 4 dimineata? Orice ar fi cred ca poate astepta pana dimineata.
Zâmbește cald și se întinde sa imi sărute fruntea, dar ma retrag.