Imposibila

Capitolul 45

Pleoapele îmi lasă cu greu ochii în lumina difuză ce pătrunde în dormitor prin draperia ușor transparentă ce îmbracă fereastra.
Ma încrunt de îndată ce imi simt întreg corpul înțepenit, strâng din ochi în încercarea eșuată, bineînțeles, de a estompa durerea pe care o resimte gâtul meu.
Masez ușor locul cu pricina si imi întind corpul sperând, totusi să reușesc în cele din urmă să mă deplaseze câțiva pași, fără a-mi stârni mai multa durere.
De îndată ce imi îndrept postura corpului, privesc spre patul moale ce mi-a fost furat acum câteva ore, sesizandu-l cu ușurință, tronand în mijlocul patului, imi dau ochii peste cap si ma îndrept spre usa.
Las la vedere micul hol scăldat în lumina ușoară a dimineții si pășesc timid pe treptele ce duc spre sufragerie.
Ma asez pe canapea si reusesc sa ma întind, găsind o postura mulțumitoare pentru corpul meu, zâmbetul imi luminează involuntar chipul și inchid ochii.
Un ciocanit puternic ma face sa deschid ochii brusc si sa tresar, întreg corpul începe să tremure necontrolabil, ma strecor în spatele canapelei si strâng puternic din ochi încercând să mă trezesc parca, deși conștientă fiind ca acesta nu este un vis, este pura realitate.
Scartaitul scărilor imi atrage atenția, frecandu-se la ochii, acoperit fiind doar de o pereche de pantaloni ce stau să alunece mult prea jos pentru a fi considerat decent,ma priveste somnoros , în același timp și ușor confuz.
Bătaia puternică se repeta si imi strâng genunchii mai puternic la piept, muscandu-mi buza de jos pentru a o opri din tremurat.
James se deplasează încet cu pași leneși spre usa ce ne desparte de persoană mult prea disperată să comunice cu noi.
Deschide ușa hotărât si surprindea nu refuză să imi părăsească chipul la vederea băiatului îmbrăcat în uniformă, ale cărui mâini sunt acoperite cu două cutii de pizza.
De îndată ce banii i-au fost înmanati in schimbul celor două cutii, James se așează pe canapea, acoperind masa cu ele.
Il privesc de-a dreptul terifiata, așteptând macar un raspuns.

-Ce? Am comandat mâncare, doar nu crezi ca te voi satisface cu delicatese create cu propriile-mi mâini, în primul rând, pentru că ar fi periculos pentru stomacul tau, iar în al doilea rând, pentru că nu avem ingredientele necesare.
Reusesc sa las aerul să pătrundă în plămâni si sa ma asez pe
e partea opusă a canapelei.

-Tu nu cred ca esti in regula, cred ca ai probleme serioase, cum să faci așa ceva? Puteai sa ma anunți înainte să fac pe mine de frică.
Reusesc sa articulez cuvintele în timp ce ma apropii de una dintre cutiile așezate frumos pe masuta.
Ca raspuns, zâmbește larg si nu se sfiește să imi demonstreze cât de puțin este interesat de ce tocmai spusesem.
Refuz sa ii arat la rândul meu interes si cuprind în mână o felie de pizza, ducând-o la buze si luand o muscatura menită să imi aline într-o oarecare măsură foamea pe care stomacul meu o resimte, cântând de parca ar avea recital în curând.

-Un multumesc ar fi binevenit!
Il privesc sceptică, așteptând să izbucnească în vreun ras haotic specific lui, dar nu se intampla.

-Multumesc pentru ce? Că ai reușit să mă sperii îngrozitor? Ba chiar tu ar trebui să îți ceri scuze!
Spun pe un ton pregătit pentru cearta.

-Asa să mai faci ceva drăguț, nu stii sa apreciezi efortul, Olivia!
Ma încrunt si asez bucata de mâncare pe cutie.

-Efortul pe care l-ai făcut de a ma speria il apreciez maxim, te asigur! Dar totusi sper sa numai am astfel de surprize plăcute din partea ta când un psihopat ma urmărește.
Reusesc sa mimez un mic zâmbet înainte să creadă că această acțiune negandita, cu siguranță, m-a afectat intr-atât de mult încât sunt în stare să îi fac o scenă, deși sunt un stare, sigur nu ar fi fericit, daca ar asista la una dintre frumoasele mele crize de nervi.
Înghit cu dificultate bucata de mâncare și privesc ceasul ce tronează pe peretele de culoarea varului, așteptând parca să se scurgă acele minute cu o rapiditate inexistentă, timpul doare, ma rănește, fiecare moment petrecut fără oameni pe care îi iubesc, se simte ca o săgeată mult prea ascuțită pentru inima mea.
Ma întind ușor pe canapea, încercând din răsputeri să nu-mi provoc mai multa durere decât corpul meu simte oricum deja si decât poate rezista.

-Vrei ceva de la magazin?
Deschid pleoapele obosita si il privesc cu o spranceană ridicată, aratandu-mi dezaprobarea clară.

-Putina liniște!
Zâmbesc și imi asez mai bine perna pentru a sta mai puțin incomod.

-Nu cred ca mai au în stoc!
Imi dau ochii peste cap si asez in partea dreapta a canapele pătura pentru a reuși să înaintez.
Pufnesc si trec pe lângă el, lăsându-l în urma, insfac cheile si ajunsă la masina, ma asez pe scaunul din dreapta șoferului si cu un plan bine născocit, astept.

-Ce crezi ca faci? Dă-mi cheile!
Rostește cuvintele pe un ton enervant ce imi produce un discret disconfort.

-Ia-le, ești băiat mare, te descurci!
Imi întorc privirea si ma las mai bine în scaun.
Deodată simt căldură mâinilor sale pe talia mea, tresar brusc si le îndepărtez de îndată ce o senzație ciudata mi-a acaparat trupul.

-Ce a fost asta?
Intreb total confuză, neștiind la ce sa ma astept din partea lui.

-Ai spus să iau cheile!
Zâmbește arogant si ma priveste oarecum superior, știind parca reacția mea interioară la atingerea lui.

-Nu am spus că sunt la mine!
Ma rastesc si ma răsucesc pentru a-i evita în totalitate privirea, ceva s-a întâmplat, ceva nu e bine, dar nu stiu ce.
Insfac la un moment dat, plictisită de căutarea lui inutilă, cheile si i le inmanez, evitând cu vehemență vreun contact posibil între mâinile noastre.
De îndată ce masina se pune în mișcare, simt o tensiune incredibilă ce ne inundă.
Ajunși în fața magazinului pășesc agale pentru a nu atrage atenția asupra comportamentului meu bizar.
Salutăm politicos si înaintăm spre raftul cu ciocolată.
Zâmbesc involuntar si privesc cu o sclipire incredibilă în ochi raftul umplut cu dulciurile mele preferate.
Cuprind în mână câteva ambalaje ce îmbracă într-o haină unică fiecare bucata delicioasă.
În spatele rafturilor se ascund frigiderele inundate cu înghețată, il întrec pe James si alerg până ce ating prima frigiderul, chicotesc ușor pentru a nu atrage atenția asupra noastră, suntem ca niste copii, care nu au alte probleme decât cele care vizează refuzul mamei de a le cumpara înghețată preferată, libertatea este lucrul pe care îl resimt acum, deși stiu ca imi lipseste cu desăvârșire, este doar o iluzie ce ma face sa cred ca viata mea nu va fi asa de acum încolo, dar de fapt nu am această certitudine, nu stiu cum va fi, Tom nu se va liniști niciodată până ce lucrul pe care îl doreste nu îi ajunge în posesie.
Sunt adusă cu picioarele pe pământ de îndată ce capul meu a fost lovit cu o pungă de pufuleti.
Reprim ușor râsul puternic si privesc în jur asigurandu-ma ca puținii oameni care mai umple golul magazinului nu ne dau importanța, si cuprind între degete un pachet de șervețele uitat pe unul dintre rafturi si țintesc nasul lui,lovitura eșuează și locul nimerit este pieptul lui, se apropie de mine cu pași repezi și din instinct o iau printre rafturi, alergând si râzând în același timp.
Privind în spate nu reusesc sa ma orientez si ma lovesc de un piept tare, zâmbetul imi piere de pe chip de îndată ce ochii mei îi întâlnesc pe ai lui.

-Buna, Olivia! Ma bucur sa te revăd!
Înghit în sec si simt cum sangele imi ingheata in vene, picioarele refuză să imi asculte comenzile si sa o ia la goană, iar inima mea pare să fi sărit peste o bătaie.

Buna!

Cu o zi în urmă,a fost postat acest capitol, dar l-am sters avand puține probleme cu el, dar acum e bine.
Va multumesc pentru intelegere si ca reușiți să imi fiți alături, deși nu postez în mod regulat.
Astept cu brațele deschise parerile voastre si orice gând a-ti avea despre această carte.😍😊