Imposibila

Capitolul 64

Ma priveste total pierdut în tensiunea ce ne sufocă sufletele de atat de mult timp, buzele îi sunt întredeschise si pare atât de vulnerabil încât reuseste sa imi de-a întreg planul bine conceput, uitării.
Nu stiu exact cum sau ce ar trebui să spun, nu credeam vreodata in întreaga mea viață ca voi fi sedata si rapusa de propria-mi inima.

- Olivia...
Reusesc sa sesizez emoția ce i-a cuprins întreaga ființă,vocea ii tremură si atât pumnii cat si maxilarul ii sunt încleștate.

- Nu stiu exact ce ar trebui să spun.
Oftez într-un final infranta, privesc în orice altă parte căutând ceva mai interesant de facut decat sa ii privesc ochii răpiti de furtuna, dar esuez lamentabil.
Se încruntă ușor și isi dezlipeste spatele de spătarul scaunului ce pare oricum incomod, se apleacă încet în fața si nu imi ia prea mult sa realizez ca e pe punctul de a obosi de toată această joaca de a șoarecele și pisica.

-Exact ce simti! Vrei sa imi spui ca m-ai chemat aici doar pentru a-mi privii chipul minunat?!
Zâmbește arogant si imi dau ochii peste cap remarcând zâmbetul ce imi luminează chipul după mult timp de durere copleșitoare.

-De ce nu m-ai cautat?
Adresez aceeași întrebare, spre apărarea mea, am nevoie de un raspuns in timp ce rațiunea nu e dată peste cap de alcoolul din sânge, am nevoie sa stiu, am nevoie sa stiu de ce a renunțat la mine atât e ușor, de ce nu a luptat pentru noi.

-Credeam ca ți-e mai bine fără mine, am vrut si vreau în continuare sa fii fericita, dar nu sunt eu cel potrivit pentru asta, esti prea buna pentru mine, Olivia, oricât de egoist as fi in general, cu tine nu pot...de fapt, nu vreau, nu ma pot pune pe primul loc cand te iubesc atât de mult.
Inima-mi sare peste o bătaie si respir sacadat, rememorez fiecare cuvânt pe care buzele lui le-au rostit,si culeg fiecare emoție din privirea sa, ma iubeste? Dar iubirea e suficient de puternica pentru a învinge toată durerea?

-De ce ai crede asa ceva? Au fost cele mai îngrozitoare momente din viata mea, James, viata mea fara tine nu se mai numea viata, eram secata de dorul ce-mi curgea prin vene pentru un nenorocit ce nu a binedispus sa imi scrie un amărât de mesaj.
Imi mușc buza de jos pentru a nu izbucni în lacrimi, gestul meu este remarcat ușor și se apropie de mine, întind mana si il privesc sceptică:

-Nu, nu te apropia de mine!
Își mută greutatea de pe un picior pe altul si nu isi întoarce privirea de pe chipul meu.

-Ai plecat, Olivia, ce puteam sa fac? Ti-am distrus inima, am fost un nenorocit si imi pare al nabii de rau, dar nu pot schimba trecutul, dar, Olivia, să fiu al nabii daca nu te iubesc, daca nu simt cum inima vrea să-mi sară din piept cand ochii tai ii întâlnesc pe ai mei, daca nu simt cum pe cerul înnorat al propriului suflet răsare soarele cand imi zâmbești.
Rămân încremenită în mijlocul patului cu buzele întredeschise de uimirea ce mi-a invadat trupul, cuvintele ce mi-au pătruns în suflet mi-au daramat zidul de ignoranta construit parca acum secole.

-Da-mi o șansă, doar una si iti voi demonstra ca te pot face fericita, sunt al nabii de egoist, dar nu mai vreau sa imi petrec viata fara tine, vreau sa iti simt trupul peste al meu, să îți simt buzele lipite de ale mele în timp ce corpurile noastre crează legatura veșnică, vreau sa iti simt bătăile ritmice si melodioase ale inimii, vreau sa aud din nou muzica mea preferată.
În timp ce rotește cuvintele menite a-mi topi cu totul inima, se apropie încet spre patul pe care imi e așezat trupul ce tremură, deși vreau sa dau vina pe vântul rece ce pătrundă în salon, nu sunt proasta sa cred asa ceva.
Imi curpinde mâinile între ale sale si simt cum toată căldură imi fuge în obrajii, imi întorc chipul spre fereastra pentru a-mi calma bătăile haotice ale cărții de povești ce imi bate în piept, inima e cea mai frumoasa carte, iar iubirea e cel mai frumos capitol, iubirea pentru el e...cel mai frumos capitol.
Zâmbesc slab, deși sufletul radiaza de fericire, soarele și-a făcut loc printre norii copleșitori si grei ce mi-au marcat existența.