Imposibila

Capitolul 41

Mirosul dulce al prăjiturii mele preferate imi gadila nările, dimineata de Crăciun! Una dintre diminețile mele preferate din întreg anul.
Îmi scufund picioarele in papucii ce acoperă micul covor din fata patului și las un zâmbet mic sa imi definească trăsăturile fetei.
Cobor scările încet și ajunsă la capătul lor, privesc sufrageria, totul in jur pare atât de perfect, încât nimeni nu ar avea curaj sa spuna ca tensiunea din aer ne sufocă.
Ma asez pe canapea cu ideea preconceputa ca asta va fi, trebuie să fie o zi de-a dreptul interesanta.
Privesc bradul împodobit in lumina și culoare, sufrageria radiaza parca de fericirea sosirii acestei sărbători.
Pasi apăsați se aud in spatele meu, dar refuz cu vehemență sa ma întorc, mi-e teama ca persoana care încerca doar sa se furiseze in spatele meu imi va strica zâmbetul, la un moment dat oricum ma astept sa o faca, nu ar fi el,daca nu ar reuși.

-Crăciun fericit!
O cutie împachetata îngrozitor de drăguț imi e este așezată în fața.
Vocea calda si somnoroasa a fratelui meu se aude in timp ce canapeaua se lasă sub greutatea sa.

-Crăciun fericit!
Spun entuziasmată, nu la el ma asteptat adineaori.
Vocea mea emana o bucurie de copil, Crăciunul are un efect atât de fantastic asupra mea, imi creează acea stare pe care oamenii o numesc adevărata fericire, imi aminteste ca exista întotdeauna o salvare, întotdeauna există loc de mai bine, de mai multă fericire.

-Nu-l deschizi?
Întorc capul spre măsuță mica ce este acoperită de cadoul împachetat colorat.

-Ii astept pe ceilalți!
Zâmbesc din toată inima și privesc scările in speranta ca vor binevoi sa coboare azi cei rămași în pat mult prea absorbiți de lumea viselor pentru a se putea lovi de zidul dur al realității.

Minutele trec încet, par ore ce se pierd încet, incet in trecut, ceasul nu arata cu mult trecuta ora 10, dimineata acesta, în timp ce lumina imi era alarma naturală, fulgii jucausi de nea creau imagini de basm printre copacii îmbrăcați oricum într-o pelerină alba, imaculată, ce pare ca ii apara de orice rău existent.
Tava cu prăjituri îmbracă masuta de sticla și imi captează atenția de îndată ce ii sesizez prezența.
Prăjiturile pe care fratele meu le face in in ziua de Crăciun, al cincilea an consecutiv te face sa uiti de orice problema ai avea sau ai fi avut vreodata.
Pasii auziti ce sparg liniștea înstalata in sufragerie inunundata in lumina ma fac sa tresar, întorc privirea și zâmbesc involuntar la vederea celor doi ce coboara scările cu ochii abia lăsați să vadă lumina de pleoape.
Asez toate cadourile in fata semineului și imi fac loc pe covorul moale ce îmbracă podeaua din lemn a cabanei.
Privesc în jur cu subînțeles și de îndată ce insfac prima cutie între degete se așează toti cei prezenti in sufragerie lângă mine pe podeaua îmbrăcata în culoare de la ambalajele luminoase.
Asez cutia in bratele Sarei pentru a onora deschiderea primului cadou.
Ambalajul rupt se împrăștie în jurul ei creând un mic covor albastru.
Ochii i se măresc considerabil la vederea micului obiect strălucitor ce se afla in cutiuță.
Il așează în palmă și se uita la mine, minez un Crăciun fericit! Si zâmbesc mai sincer decat am făcut-o în ultimele câteva zile.
Era cadoul perfect, reprezintă întreaga mea recunoștință pentru tot ce a facut pentru mine, pentru faptul că a apărut în viata mea si a facut-o mult mai bună decât a fost pana atunci, o iubesc e prietena mea cea mai bună e normal, sa ii multumesc pentru tot.
Imi întinde o cutie mica rosie si zâmbește larg, arunc ambalajul și deschid cutia ce a fost îmbrăcata acum câteva secunde cu un ambalaj frumos colorat.
Zâmbetul imi luminează chipul la vederea colierului identic cu cel pe care l-a primit de la mine.
Fratele meu i-a așezat colierul in timp ce Dylan s-a oferit să mi-l așeze la gât pe al meu.
O cuprind într-o îmbrățișare strânsă și ma reasez la locul meu.
Lewis cuprinde din mulțimea de cadouri o cutie mare și o așează în brațele Sarei, capacul cutiei zboară undeva prin spatele canapelei, și scoate o foaie pe care sunt scrise două cuvinte: "Te iubesc" , zâmbește și cuprinde între degete cutia ascunsa sub foaie, o cutie mica ambalată în folie mov.
Fratele meu se fastaceste și de îndată ce Sara deschide cutia, Lewis se așează în genunchi și o priveste emoționat pana in cele mai mici maruntaie.

-Vrei sa fi soția mea?
Vocea lui inundă încăperea, surprinderea mea creste cu trecerea fiecărui moment în care realizez ce tocami s-a întâmplat.
Fericirea de pe chipul Sarei ma face fericită, ma priveste ușor confuză și de îndată ce imi vede zâmbetul se năpustește in bratele sale,nici prin cap nu mi-ar fi trecut ca acesta relație ar exista, darămite să se mai și căsătorească.

-Da.
Tonalitatea vocii sale este atât de hotărâtă încât dorința ii se citeste cu ușurință.
Dylan isi așează mana pe piciorul meu și tresar brusc, ma uit nedumerită in ochii lui ce parca ar ascunde o furtună ce stă sa se dezlantuie în curând.
De îndată ce Sara ii inmaneaza o cutie fratelui meu se face liniște în camera.
Surprinderea este singurul cuvânt prin care as descrie la perfecție expresia chipului lui Lewis.
Cuprinde in mana micul obiect și se uita cu o strălucire fantastică in ochii persoanei care tocami acum i-a dat certitudinea că vor începe o viata impreuna.
Sara aproba ușor din cap și zâmbește strâmb, Lewis o cuprinde într-o îmbrățișare puternică și o sărută pe frunte.
Privesc cutia și înghit în sec la vederea micului obiect ce îmbracă interiorul cutiei in culoare.
Cand s-au întâmplat toate astea? Cat de mult am lipsit din viata oamenilor pe care ii iubesc?

- Sunt însărcinată!
Aud ca o șoaptă îndepărtată vocea Sarei mai entuziasmată decat am auzit-o in ultima vreme.
Sunt o persoana groaznică, am fost mult prea ocupată să fug de propriul trecut  pentru a fi alături de prietena mea cea mai bună în cele mai frumoase momente din viata ei, am dat prea multă atenție lucrurilor banale, și am trecut cu vederea peste lucrurile cu adevarat importante, nu pot întoarce timpul, nu voi putea niciodată să repar aceste greseli de care imi pare teribil de rau in cele din urmă, incerc sa alung întreaga stare proasta pe care mi-au creat-o propriile alegeri, reprim sentimentul de vinovăție și privesc cu un zâmbet fals spre cuplul fericit din fata mea, privirea lui James se întâlnește cu a mea și o stare incredibilă ma încearcă, ochii lui exprima o dorință sau poate mai mult atât, imi las privirea spre mana ce nu s-a dezlipit de pielea mea, ma trag putin in spate pentru a cuprinde câteva fursecuri, scopul principal fiind îndepărtarea de el, ma face sa ma simt inconfortabil.
Imi mut privirea in alta parte si privesc in gol, amestecandu-mi-se in minte o multime de ganduri imptetite cu amintiri, Sara se căsătorește cu fratele meu, e însărcinată, iar despre toate astea aflu de abia acum, de ce? De ce absenta mea a produs o astfel de ruptura între mine și oamenii pe care îi iubesc?

Bună!

Am revenit!
Imi pare sincer rau pentru lipsa unui nou capitol, dar timpul nu mi-a permis să îl postez mai repede, am avut un program ușor încărcat.
Oricum, nu are prea multa acțiune și nici mult dialog, dar totusi sper ca va place, astept păreri!😊