Imposibila

Capitolul 58

James

Stiu ca podeaua se află sub picioarele mele, dar eu simt cum sub mine se formeaza o imensă râpă, iar eu încep să cad în gol, neexistând vreo sansa de a mai iesi la suprafață.
Trupul ei firav ce acopera patul începe sa tremure ușor, își retrage mâna încet din stransoarea mea, nu o retin, deși ceva din mintea mea imi spune ca ar trebui să o fac, stiu ca nu vrea sa plec, ca nu vrea sa părăsesc povestea vieții ei, simt cum corpul ei reacționează la fiecare atingere, simt cum inima ii bate cand brațele mele o înconjoară, dar minte, își minte propia persoană, dar ce pot face eu? Am facut destule oricum.
Privesc lipsit de expresie, simt cum viata mi se scurge ușor din vene, lasamdu-ma pustiit, incerc sa stăpânesc bătăile puternice ale inimii, ce încearcă disperat si inutil sa reaprinda flacăra pe care cuvintele ei au stins-o.
Privirea ei o cauta pe a mea, dar nu o pot privi, nu acum, inima mea a suportat prea multe de-a lungul timpului pentru a mai avea acum puterea de a privi chipul ce până acum câteva secunde îi dădea motive inimii mele sa mai transmită viata prin vene.
O căldură inimaginabila imi pătrunde în trup, simt cum iau foc, deși nu m-am simțit niciodată mai rece, secat de puteri, clișeic este ca oricât de mult incerc, chipul ei ce până acum câteva secunde imi făcea inima sa bubuie în piept, acum imi face întreg corpul sa ardă, are un efect incredibil asupra mea, deși reciproc sunt absolut sigur că e la fel, dar refuză, refuza sa recunoasca cata nevoie avem unul de celălalt, refuza sa recunoasca cat de mult a înflorit iubirea noastră, deși ale noastre inimi erau la mii de km distanta.
Liniștea ce a inundat încăperea acum puțin timp este sparta de galsul ei slab, imi focusez atenția asupra ei si incerc din răsputeri să nu trantesc acea vază cu florile ei preferate ce îmbracă acest salon lipsit de viață, în culoare,  de podeaua rece.

-Pleaca, James, nu îngreuna mai mult situatia, vreau sa dispari din viata mea, trebuie să o iau de la capat, iar tu nu apari in începutul meu.
Conștient fiind ca ea nu isi poate nici macar închipui cât de mult contează  acele cuvinte ce ii părăsesc buzele, înghit în sec si incerc sa alcătuiesc o frază, dar mintea refuză să contribuie la voința mea.

-Trebuie să pleci!
Imi atinge mana ușor cu degetele ei subtiri si simt cum corpul îi este incercat de un amalgam de sentimente aflate în război.

-De ce iti e teama?
Reusesc sa articulez si nu renunț nici măcar o secunda la a-i privii expresia facială.

-Sincer mi-e teama ca, in cazul in care nu te îndepărtezi de mine, voi face crima.
Schițez un mic zâmbet, buzele îi sunt întredeschise semn ca ar vrea să spună ceva, dar războiul din interiorul ei încă nu are învingător, nu stie ce ar fi corect să simtă, fata de ea, fata de familia ei, stiu ca acele puternice sentimente pe care le-am împărtășit nu au dispărut, nu au fost pierdute, ba chiar au fost întărite și intensificare de-a lungul timpului, dar teama ce ii nutrește în inima este prea puternică pentru a da cuvânt acelor sentimente, oricum nu am luat în calcul și nici nu o voi face vreodata, sa plec de lângă ea,deși eu am facut-o pe ea sa plece din povestea vieții mele acum mult timp, nu inseamna ca noul meu început nu avea nevoie de ea, nu am reusit niciodată sa trec peste acele momente, cosmarurile imi bântuiau puținele ore de somn,lacrimile ce ii inundau obrajii si ii acopereau cu suferința, acele imagini mi-au rămas întipărite adanc în minte.
Reusesc sa imi adun puțin gândurile și să șterg încet liniile ce conturează totul în haos în mintea mea, imi mut privirea pe chipul ei încruntat si las zâmbetul sa imi îmbrace chipul în lumina.

-Priveste-ma în ochi și spune-mi ca vrei sa plec, ca vrei sa nu mai fac parte vreodata din viata ta, ca nu mai vrei sa fac parte din povestea ta!
O urma de nesiguranta ii traversează chipul și pregătesc într-o oarecare măsură zâmbetul triumfător, dar chipul ei brazdat de nesiguranta in urma cu puțin timp, acum radiaza a curaj, a hotărâre.

-Vreau!
Ochii ei ma privesc, imi măsoară expresia, mimica, dar vocea ei tremură, pot simtii cum inima ii bubuie abia rezistand să nu ii spargă cutia toracică, zambesc slab, nesigur totodată, dar nu ezit si las buzele sa se întredeschida pentru a rosti cuvintele ce vor prea mult sa iasa la suprafata.

-Ce vrei?
Oftatul ei sparge orice nesiguranta, își așează încet mana pe tâmpla dreapta si o maseaza încet, privind fereastra îmbrăcata de perdeaua mult prea închisă la culoarea pentru a permite vizibilitatea clară asupra parcului ce se întinde în partea din față a spitalului, acoperindu-l puțin în culoare, în viața.

- Sa dispari, sa pleci exact în felul în care am facut-o eu acum mult timp, dar tu să nu te întorci vreodata!
Tonul vocii ei este hotărât, dar privirea imi raspunde la intrebarile nerostite.

-O sa plec,o sa dispar din viata ta, o sa o iei de la capat fără mine, dar răspunde-mi!
Urmăresc cu precizie chipul ei ce nu imi transmite nimic, e rece ca gheața, dar sub gheața ei se află lava, așteptând să iasă la suprafață.

-Daca te face sa pleci, o voi face.
De îndată ce primesc aprobarea ei, gândurile mi se conturează încet și reusesc să articulez o intrebare ce imi sfâșie inima de prea mult timp.

-Daca ai curajul sa imi spui, privindu-ma în ochi, ca iubirea ce ti-a înflorit în suflet în urmă cu cinci ani, acum nu mai exista, e ofilita si fara sanse sa reapară, voi pleca, iti voi oferi începutul fără mine  după care tanjesti!
Ochii ei sclipesc în cel mai frumos mod posibil, înghite în sec si ma priveste încercând să ascundă tot ce simte, dar e imposibil, vad cum întregul ei trup tremură, buzele ei se întredeschid, dar nu rostesc nimic, reapare râpa sub picioarele mele si depinde doar de răspunsul ei căderea mea.

Buna!

Un nou capitol!😊
Detesc promisiunile încălcate, imi pare nespus de rau pentru întârziere, stiu ce am spus imediat după publicarea capitolului anterior, dar în cazul în care nu ar fi apărut ceva urgent nu mi-aș fi încălcat promisiunea niciodată, însă, acum, având în vedere că totul e în regulă, mulțumită lui Dumnezeu, voi incerca sa postez mai des, timpul meu a fost limitat în ultimele săptămâni, deși nu ar fi trebut să fie, oricum va multumesc enorm pentru toată susținerea voastră, sunt extrem de recunoscătoare pentru tot, deși postarile mele nu sunt regulate, voi tot imi sunteti alturi!❤😍😊