Imposibila

Capitolul 26

Patul a devenit in ultimele zile unul dintre cei mai buni prieteni, abia acum o ora am reusit sa scap de mulțimea de oameni ce se aflau in restaurantul decorat cu bun gust al părinților mei.
Imi asez capul pe pieptul lui Dylan și analizez lucrurile petrecute acum nu foarte mult timp.
Am fost total bulversată pana picăturile fierbinți de apa nu mi-au dezmierdat trupul.
Degetele lui Dylan se joacă pe spatele meu,o stare plăcută imi traversează corpul și un zâmbet sincer imi scapa.
Imi sărută creștetul capului și imi trage corpul mai aproape de al sau, căldura emanata de trupul sau imi da o stare de bine, m-as putea obișnui cu asta, exact asta e problema, cu cat petrecem mai mult impreuna timpul, cu atât vinovăția mea se intensifica.
Ceea ce s-a întâmplat în lift a fost o greșeală, a fost o greșeală să mă intorc aici din punctul acesta de vedere.
Răsuflu brusc și ma ridic in șezut, îmi trec mâinile prin parul desprins și imi strâng picioarele la piept.
Dylan se ridica si își presează buzele de umărul meu descoperit de pijauama ce a alunecat de-a lungul brațului meu.
Imi las capul în spate lasandu-mi gâtul descoperit pentru buzele sale moi.
Își înfasoara mâinile în jurul taliei mele sub bluza, pielea abdomenului meu se zbarleste cand degetele lui trasează linii fine pe acesta.
Imi înfasor brațele in jurul gâtului sau de îndată ce ajung întoarsă cu fata spre el, imi presez buzele peste ale sale într-un sărut ce pare a fi mai mult scuză pentru cele întâmplate.
Își lipește fruntea de a mea și se joacă cu degetele mele.

-Te iubesc, Olivia, având in vedere ca se apropie Crăciunul, Sara mi-a propus aseară sa mergem la casa de vacanta a părinților ei in munti.
Zâmbesc, eu știind deja planurile Sarei.
Încuviintez și ma las in bratele sale, se lasă pe tapiteria patului și stând asa,în poală sa,ii pot auzi bătăile melodioase ale inimii.

-Ce s-a întâmplat azi in lift, Olivia?
Intrebarea lui m-a lovit brusc, degetele lui nu se opresc din a se juca pe spatele meu.
Imi ridic privirea spre el și imi asez coatele pe pieptul lui privindu-l total surprinsă de întrebarea stupidă pe care mi-a adresat-o.

-Nici macar nu o să mă străduiesc să îți dau un răspuns.
Zâmbetul lui trădează de fapt sentimentele care vor sa iasa la suprafata atât de mult.

-S-a întâmplat ceva acolo?
Am un talent nemaipomenit la a-mi controla nervi, altfel sigur ar ramane fara un ochii, oricat de bun...prieten mi-ar fi.

-Nu, Dylan, nu s-a întâmplat nimic, daca nu ai incredere in mine ar trebui sa ii punem capăt chiar acum.
Palmele mele se lovesc de pieptul sau in speranta ca va intelege odată pentru totdeauna ca iubire fără încredere este cam egal cu zero.

-Liniștește-te, iubit-o!
Imi las privirea în jos, cuvintele acestea scoase de gura sa nu imi provoacă nicio emoție, pur si simplu mi-e indiferent. Îl iubesc, dar nu in felul in care el și-o dorește.

-Eu...hmmm...cred ca am nevoie de putin aer.
Ma încrunt și ma ridic de pe pat din brațele sale, insfac între degete un hanorac și părăsesc repede încăperea ce pare lipsită de aer pentru mine acum.
Pășesc afara și aerul rece al unei nopți de decembrie ma izbește puternic.
Ma asez pe una dintre treptele casei și privesc cerul surprinzător de înstelat pentru aceasta luna.
Luna domnește peste întunericul nopții ce s-a lăsat acum ceva vreme peste lume, oamenii stau in case dormind probabil la ora acesta tarzie.
Imi strâng hanoracul mai tare și imi înfasor mâinile în jurul trupului pentru a-mi conferi puțina căldura.
Este o liniște deplina, nu se aude niciun zgomot semnificativ.
Imi asez capul pe genunchii strânși la piept și privesc curtea, grădina de care mama a avut enorm de multă grijă, capacul pe care l-am plantat impreuna cu tata acum foarte multă vreme, leagănul pe care petreceam serile cu Sara și Lewis, momente pe care nu le voi uita niciodată.
Mi-a fost dor de toate astea, de gardul vecinei pe care ne cataram cu Lewis pentru a lua cintist, bineînțeles, vișine, copacul mare de nuc ce ne ținea umbra in zilele toride de iulie, de familia mea, de tot.
A fost una dintre cele mai bune decizii pe care am luat-o vreodata in viata mea sa ma întorc acum acasa, era indiferent unde mergeam, atâta timp cât oamenii pe care îi iubesc cel mai mult erau cu mine, era de ajuns, ma simteam acasa.
O lacrimă se scurge pe obrazul meu, dar nu datorită tristeții, mai degrabă de dorul momentelor ce au trecut, momente ce nu se vor mai întoarce,de amintirile frumoase ce vor rămâne pentru totdeauna întipărite în suflet.
Ma asez pe leagănul de sub copacul de nuc și ma balansez ușor.
Totul pare atât de simplu, viata pare o simplă alegere la început până se ajunge la faptul împlinit și ne dăm seama că alegerile pe care le facem ne pot schimba viata, intr-un minut sau in mai putin de 7 secunde. Imi asez capul pe genunchii strânși la piept și analizez într-o oarecare măsură cele întâmplate.
Uneori e mai bine sa nu faci nimic și să fii fericit decat sa faci ceva ce nu îți place.
Am 22 de ani, varsta la care majoritatea oamenilor deja au planuri mărețe de viitor, încep să își întemeieze o familie, eu ies din tipare, eu pur si simplu cred ca ce trebuie să se întâmple se va întâmpla oricum indiferent de cat de mult vreau sau nu, bineînțeles uneori nu strica sa iti faci planuri pentru care sa lupți pana le realizezi, dar alteori e mai bine sa astepti, lucrurile frumoase necesita întotdeauna mai mult timp.
Un strop de ploaie imi aluneca de-a lungul obrazului rece.
Zâmbesc si privesc în sus spre cer, norii au acoperit stelele, dar indiferent cat sunt de acoperite ele nu isi pierd strălucirea.
Imi asez gluga și imi las capul pe spate ascultând căderea melodioasa a stropilor de ploaie ce se zdrobesc lent de pământ.
Pijamalele imi devin ude in cateva secunde cu înmulțirea picăturile de ploaie, ma ghemuiesc mai bine într-un colț al leagănului și imi asez capul pe lemnul ce il sustine.
Usa casei se deschide și Dylan pășește pe mica terasa.
Zâmbesc la vederea acestuia și ma îndrept spre el, trec pe lângă și intru in casa grabindu-ma sa imi schimb hainele ude.
După ce hainele ude au fost înlocuite de altele calde și moi ma îndrept spre Dylan pentru a-l cuprinde in brate, e bine sa sti ca unor oameni le pasa de tine, indiferent de stare pe care o ai.

Buna!

Acest capitol este...pot spune cu sinceritate ca imi place enorm, pentru ca uneori in viața chiar este mai bine sa crezi in tine, iubirea fără încredere este cam egal cu zero😊