Imposibila

Capitolul 8

Ajunsă în fața blocului, imi mușc buza strangand-o puternic între dinți, încercând din răsputeri să înăbuș un suspin.
Urc cu teama parca scările si ajunsă în fața ușii, închid ochii si răsufland aerul ținut de la mașină până aici.
Deschid usa si pășesc încet înăuntru, nici eu nu stiu de ce mi-e atât de greu sa intru in propria casă, poate pentru că parfumul lui încă se simte prin sufragerie, poate pentru că poza noastră în care zâmbim fericiți fara griji sta linistită pe măsuță.
Cuprind poza între degete si cu toata furia care mi-a cuprins trupul o trântesc în cel mai apropiat perete sperând cu disperare ca starea de nervozitate va dispărea cand voi vedea rama spartă în zeci de bucățele.
Ma asez pe canapea si imi strâng picioarele la piept, imi asez capul pe ele si simt cum o lacrima imi arde obrazul.
Privesc în gol pe fereastra, încercând cu disperare să gasesc un raspuns, de ce? Cu ce am gresit eu de merit toate asta? Poate am fost prea proasta visând la iubire de la el sau poate pur si simplu pentru că studiile si cariera erau pentru mine în ultima perioadă prioritare, dar daca ma iubea ma înțelegea imi era alături, nu se aruncă în patul altcuiva. Ce am facut gresit?
Intrebarea asta nu încetează să mă rascoleasca, nici macar nu realizez cand obrajii mei devin plini de lacrimi, le sterg în încercarea de a le opri,dar în zadar.
Ma simt josnic, ma simt de parca eu as fi vinovată, dar poate sunt, poate toate astea s-au întâmplat din vina mea, poate nu m-am implicat suficient în relație si nu am incercat suficient sa o fac mai frumoasa, dar sa nu imi spuna nimeni ca nu cred faptul că eu l-am obligat să renunțe la relația asta prin asa spusa mea indiferența.
E atât de ciudata cand intr-o clipa simți ca ai totul, ca esti fericit, stii ca esti iubit, iar in urmatoatrea clipă realitatea te lovește în cel mai crunt mod posibil si iti dai seama ca viata nu e atât de perfectă cum credeai până atunci ca e.
Incerc din răsputeri să nu cedez, trebuie să mă ridic, sa nu fug din nou, trebuie să realizez o data pentru totdeauna ca nu tot timpul e bine sa mergi pe cel mai simplu drum, până la urmă drumul cu obstacole are cea mai frumoasa destinație.
Nu stiu ce va urma sau cum va fi, dar sper ca nu il voi vedea pe nenorocitul ala niciodată, cum se presupune că iubesti o persoană daca ii calci sentimentele în picioare?
Un ciocănit slab la usa ma readuce cu picioarele pe pământ, trag aer în piept și  imi sterg lacrimile, nu am sa permit nimănui să mă vadă asa, nu pentru că nu accept trădarea ci pentru ca nu merita, nu merita sa imi pese daca lui nu i-a pasat câtuși de puțin de mine.
Ma ridic de pe canapea hotărâtă ca voi trece peste si ca voi fi bine, ma îndrept spre usa,si cu o oarecare reținere o deschid.
Pufai nervoasă si un ras isteric se aude în hol, râsul meu isteric bineinteles.

-Îți spun în cel mai frumos mod posibil sa pleci de aici!
Spun dupa ce imi revin, închizând usa, dar pumnul ei il opreste.

-Asculta-ma,  te rog!
Vocea ei pitigaiata de mai de vreme acum pare îndurerata.

-Uite! Eu nu te cunosc, tu nu ma cunosti, ce vrei sa discutam?
Ma rostesc la sarmana fata de parca ea ar fi vinovata tuturor problemelor mele, nici nu stiu cum a ajuns la mine acasă, probabil nenorocitul ala ia spus und locuiesc, dar de ce? Sau poate m-a urmărit până aici.

-Doar asculta-ma!
Expir nervoasă si deschid usa mai larg facandu-i loc să intre.
Ii fac semn sa se aseze pe canapea si face de îndată ce i-am spus.

-Te ascult!
Spun cu mâinile încrucișate asezandu-ma
pe fotoliul opus canapelei.

-Imi pare sincer rau, face o mica pauza parca eiztand sa continue, eu si Tom ne cunoastem de mult timp, era cât pe ce să ne căsătorim acum trei ani, dar părinții mei nu au fost de acord si m-au obligat să plec cu ei în Spania, fiind minoră încă nu am putut obiecta si oricât de distrusă am fost am plecat, am plecat de lângă omul pe care l-am iubit cel mai mult.
O lacrima sta sa cada pe obrazul meu cand termina de rostit ultimele cuvinte, semăna atât dar atât de mult cu cele întâmplate cu mine acum aproape 5 ani, singura diferenta e ca eu am fugit, nimeni nu m-a obligat să o fac, am plecat de lângă omul pe care l-am iubit cel mai mult.
Își trece mână prin par si continua sa spuna cu mai putina încredere.