Imposibila

Capitolul 11

Un sunet îngrozitor imi deranjează somnul, imi deschid ochii, de fapt doar incerc, pleoapele îmi sunt prea grele sa le ridic.
Durerea imi acaparează fiecare centimetru din corp.
O lumina puternica imi este fluturata deasupra ochilor, strâmb din nas si deschid ochii.
Doctorul cu acea mica lanterna încercând din răsputeri să vadă în ce fel raspund la diferite teste care cică sunt absolut necesare.
Imi întorc privirea putin astfel încât să văd o Sara îngrijorată la culme, zâmbesc slab si imi mut privirea spre geam, soarele de abia a răsărit, se vede din jocul de culori care acoperă cerul de un albastru incredibil de curat.
După ce doctorul hotărăște ca am trecut prin suficient chin azi, părăsește salonul si ma lasa cu Sara, ce nu stie el e ca in curând voi avea un bilet doar dus spre secția de nebuni, cu ea împreună bineinteles.

-Imi explici si mie, ce naiba s-a întâmplat?
Vocea ei ascuțită se aude puternic, urechile imi țiuie si singurul lucru de care am nevoie acum e sa mai faca si ea pe cantăreața de la opera.

-Nimic semnificativ, doar niste pumni ici colo, cateva sticle...multe sticle goale din nou...pe aici pe acolo, si poate si lipsa de mâncare, nimic mai mult, sunt bine în rest, dar tu?
Vocea mea suna inocent si imi scapa un chicotit ușor.

-Tu cred ca glumești!
Vocea pare atât de iritată încât am impresia ca e mai mult decât pregătită să mute câțiva dinți.

- Nu, de fapt, vorbesc al naibii de serios, sa stii! Deci...sa zicem doar ca am fost la o cafenea si masina mea a dispărut din parcare, baterie la telefon nu, bani nu, umbrela nu, a început ploaia evident, altfel nu se completa ziua aceea minunata.Am pornit pe jos, am ajuns la jumătatea drumului cand imi vad surpriza...masina.Deschid portiera si ma fac comodă, voiam să văd cine a binevoit sa ma lase fără mașină. Am asteptat doua, chiar trei ore, si ghici ciuperca ce-i, Tom, a avut nevoie de mașină și a luat-o pentru o treaba foarte importantă, după am gasit un pantof în mașină si o domnișoară s-a prezentat în scurt timp care s-a dovedit sa fie iubită lui de 5 luni, dar și marea lui iubire de acum 3 ani, care e si însărcinată, în fine, în următoarele zile până azi mi-am ocupat timpul cu tot felul de activități, până aseară când neașteptat Tom a dat năvală peste mine, eram beată, manga pot spune, abia dacă imi stiam numele, a început să imi zică tot felul de lucruri cum ca ii pare rau si ca nu merita sa sufăr din cauza lui si scuze ieftine care nu m-au încălzit cu absolut nimic, alcoolul și-a făcut efectul si am prins un curaj fenomenal, i-am spus verde în fața ca nu merita absolut nimic, asta după ce l-am făcut urat desigur, după toată astea a început să de-a în mine, in dimineata aceasta Dylan m-a găsit acasa si acum sunt aici.
Termin de povestit pe scurt toate cele întâmplate si nu ezit sa chicotesc cand vad fata mirată a Sarei. Am hotărât să raspund înainte să fiu supusă unui interogatoriu.

-Și eu de ce aflu doar acum?
Mijeste ochii si se încruntă.

- Nu voiam să te încarc cu problemele mele!
Spun scurt si zâmbesc putin strâmb.

-Probleme tale? Tu glumești! Sunt prietena ta cea mai buna si tu vi si imi spui ca nu ai vrut să mă stresezi cu probleme tale?!

- Da.
Spun încet și imi întorc privirea spre fereastră, Tom ce face? De ce nu e aici? Adică as vrea macar sa fie aici? De fapt, de ce ar fi aici? Nu vreau sa îl mai vad niciodată vreau doar explicații, vreau sa stiu cu ce i-am gresit ca a dat atât de tare în mine, ca m-a terminat si nu vorbesc de fizic. Nu, nu e nevoie nici macar sa vina, nu merita efortul, daca ar veni, cel mai probabil as avea o cădere nervoasă si ar ajunge batut in alt salon de spital.
E inutil ca inca imi pasa, ca simt ca in inima mea se infinge din nou si din nou un cuțit, durerea fiind mai puternică de fiecare dată, e ca si cum evenimentele de acum 4 ani se repeta, dar parca doare mai putin, am impresia ca am stat lângă un om fara macar sa îl cunosc, ca am stat lângă un străin pe care l-am iubit, dar garanția că si el m-a iubit nu exista, nu te porti asa cu o persoană pe care se presupune că o iubesti. Nu calci pe sentimentele omului care te iubeste doar pentru fericirea ta. As vrea sa îl privesc în ochi și sa ii ascult explicația, James nu a avut ocazia sa mi-o spuna, eram o adolescentă care suferea dupa băiatul pe care l-a iubit, acum e diferit, numai sunt aceeași fetiță prostuta care crede tot ce ii spun cei din jur, nu mai pot fi manipulată, dar desi mi-am propus ca nu voi mai lasa pe nimeni sa ma rănească, am  făcut-o, am iubit si asta m-a distrus din nou, sunt oameni pentru care ai face orice chiar dacă ești mai mult decât conștient că ei nu ar face absolut nimic pentru tine.
Sunt readusă cu picioarele pe pământ cand o mână intra in aria mea vizuală încercând să imi capteze atentia.

-Esti bine? Vrei sa chem un doctor?
Vocea îngrijorată a Sarei ma face sa realizez ca am fost dusă destul de mult timp într-o lume a gândurilor mele.

- Nu, sunt bine! Ai spus ceva?
Intreb confuză, trecându-mi mână prin par.

-Am spus că maine poti fi externata, dacă ești bine.
Fata mea se luminează brusc si uit de orice durere existentă, fericirea mea este nemărginită momentan, maine voi fi externata, asta e cea ma bună veste, era mai bine azi, dar nu cred ca ma pot ridica asa ca imi voi pune răbdarea la încercare.

...

Buna!

Am reusit sa postez si acest capitol sunt foarte fericita! 😊
Astept in continuare parerile voastre!😊