Imposibila

Capitolul 39

Închid ușa și ma las pe lemnul masiv, sprijinindu-mi spatele de el.
De abia in acest moment încep să conștientizez evenimentele petrecute acum prea putin timp, caut explicații care sa justifice comportamentul meu mult prea abuziv, mult prea curajos, dar  prea slabe sunt sansele sa gasesc vreunul, pur si simplu am simtit o nevoie puternică de a reactiona într-un fel, indiferent de modul în care s-ar fi petrecut sau cum s-ar fi manifestat furia mea.
Rațiunea mea s-a întunecat pentru un scurt moment, de îndată ce mi-am revenit era prea târziu să mai retrag curajul pe care l-am pus in înaintare pentru a-i ține piept.
Un ciocănit slab, parca temător în usa ma face sa deschid ochii și să revin cu picioarele pe pământ, lăsând gândurile sa se joace creând un haos teribil.
Deschid usa ce lasa la vedere chipul surprins cu ochii ce aproape ii ies din orbite.

-Cine este?
Simt o stare puternică de nervi, nu stiu motivul, dar întrebarea lui ma deranjează teribil.

-E omul pe care l-am iubit, dar a preferat să imi distrugă orice sentiment pentru el, inselandu-ma și devenind în urma acesteia tata, dar sunt sigura ca tu sti prea bine aceasta situatie, sau gresesc?
Prefer să răspund calm, fără a-i arata nervi care ma încerca, asezandu-mi parul intr-un mod care sa demonstreze ca nervi mei au ajuns aproape la maxim.
Privirea rece nu se desprindea de pe chipul meu lipsit de orice expresie, am spus doar adevărul, James, de ce te superi asa?
Liniștea apăsătoare a scufundat camera într-un val ciudat de teama și nesiguranta.
Il privesc cum nu isi dezlipeste atenția de pe geamul acoperit de perdeaua subțire și alba a dormitorului.
Ma asez pe marginea patului, jucandu-ma cu marginea pufosului covor ce îmbracă podeaua de un maro închis.
O bubuitura puternică se aude din dreapta mea și bucatele mici de cristal se înșiră pe podea, o piatră mare se rostogolește pana in dreptul picioarelor mele.
Privesc total ruptă de realitate spre geamul ce acum câteva secunde era încă acolo, cuprind piatră în mână, indraznind să dau voie plamanilor să primească aerul necesar vieții.
Privesc biletelul lipit pe piatra si cuvintele parca nu prind niciun sens, imi tin cu o mână pieptul ce se ridică mult prea haotic pentru a fi normal câtuși de puțin.
"Vei fi a mea indiferent ce va trebui să fac. Scopul scuza întotdeauna mijloacele"
Râsul meu isteric inundă încăperea,ma ridic și ma apropii de asa zisul geam, cat de patetic, cat de copilăros, zici ca e o secventa dintr-unul din filmele alea celebre in care personajele isi trimit amenințări cu pietre.

-Ține-ma ca o sa ii dau cu asta in cap.
Zic cât de calm este posibil și ma las putin peste tocul fostului geam, nu zăresc masina sa.
Ma întorc și James stă total neclintit in fata usii.

-Cu ce fel de oameni ai avut o relație?
Intrebarea lui imi provoacă un zâmbet ușor.

- Am avut o relație cu tine, asta iti raspunde la intrebare?
Am asteptat atât se mult momentul în care sa ii arunc in fata aceste cuvinte care într-un mod nu prea subtil, as spune, ii dau de inteles cat de greu a fost să îl sterg din inima mea, care durerea din ce in ce mai tare cu trecerea  timpului in care brațele lui nu imi atingeau pielea.
Se uita cu atenție la fata mea, lipsit de orice expresie, strâmbă din nas si se apropie de locul în care ma aflu.
Dau doi pasi in spate dar mâna sa reușește să imi atingă fata.

- Ce ti s-a întâmplat?
Picioarele au început să imi tremure și nu am nici cea mai vagă idee ce minciuna prostească as putea spune.

- Am avut o întâlnire minunata cu niste scări tare drăguțe.
Iata, minciuna prostească pe care buzele meu au rostit-o, zâmbesc strâmb și strâng din dinți pentru a crede macar o parte din toate cuvintele pe care le-am amestecat adineauri.
Incearca sa imi atinga pielea, dar ma las in spate pentru a evita atingerea sa.

-Bine, nu imi spune, i-auzi! Se opreste o secundă pentru a se întoarce spre mine ranjind, o sa ii intreb pe ei.
Roțile ce scartaie pe zăpadă ma fac sa tresar, ma ridic și privesc cum masina fratelui meu tocami ce a parcat.
Ma întorc, dar James nu mai e aici, apas clanta in zadar, usa e închisă, iar eu nu prea am sansa de scăpare, cel puțin nu din punctul lui de vedere,ce amuzant! Eu întotdeauna gasesc o cale!
Camera nu se afla la mai mult de 2 metri și jumătate de sol, leg trei cearceafuri lungi strâns, le arunc pe geam și ma prind de pervaz, daca e sa cobor, 1 metru  și jumătate ma desparte de acoperișul terasei, iar de acolo pot sări cu ușurință fără să imi rup macar o unghie.
Sa fac asta? Sa nu fac asta?
Da...prea târziu, am coborât deja.
Este atât de ușor să cobori de la etaj, părinții Sarei au proiectat casa astfel încât în cazul unui incendiu cei ce ocupă camerele de la etaj sa poate coborî cu ușurință de la etaj prin fereastra.
Sar de pe acoperișul terasei și intru in casa fără pic de reținere.

-Cum ai iesit de acolo? Am încuiat ușa.
Ma priveste de parca tocmai ce am facut cine stie ce truc incredibil.

- Nu ma subestima, ti se pare ca o usa ma poate opri, sti cum se zice, cand se închide usa, iesi pe geam.
Zâmbesc inocent și ma asez lângă fratele meu pe canapeaua din mijlocul sufrageriei.

- Ce vroiai sa ma întrebi?
Imi mut atenția spre fratele meu care adresează cuvintele lui James, înghit în sec și îl privesc cu ochii măriți.

- Ce sunt cu acele vanatai de pe chipul Oliviei?
Rostește numele meu la final cu o intensitate pe care nu am auzit-o pana acum, închid ochii și imi las capul pe spate cand realizez prostia pe care tocmai a spus-o.
Lewis ma priveste încruntat, se întoarce spre el și gura sa este întredeschisă.

-Fostul ei iubit nu a fost prea drăguț.
Astept reacția lui James care nu întârzie să apară, ma priveste total surprins, mușchii lui se încordeaza, și vad cum vena de la gat pulsează puternic, în timp ce atât maxilarul, cat si pumnii îi sunt inclestati, dar ce e cu aceasta reactie, James? Doar nu simti milă, nu? Vai de mine, daca te mai enervezi putin, pusca vena aceea.
Privesc total lipsită de expresie spre locul in care se afla si am  impresia ca in orice moment poate exploda.

-De ce a venit azi aici?
Intrebarea lui imi provoacă o stare incredibil de ciudata.
Atât Lewis, cat si Sara, și Dylan fac ochii mari cat cepele și își întorc privirea spre mine.

-A fost azi aici?
Ma uit încruntată la James, mulțumindu-i frumos pentru dezvăluirea făcută, dar expresia lui pare atât de furioasă încât ma irita și în același timp ma intimidează al naibii de tare.

Bună!

Ce mai faceti? Va bucurați de căldură?
Astept păreri și imi cer scuze in avans pentru ca acest capitol nu prea are mult dialog, dar voi încerca să adaug in urmatoarele. Va multumesc si va urez o zi frumoasa! ☺